de Cosmin Pârvu

Faci frecvent referire la familia ta, în care ambii părinți și sora sunt persoane cu handicap și, în același timp, afirmi că ei au reprezentat inspirația și motivația ta încă de la început. La ce te referi?

M-am născut într-o familie în care toți, în afară de mine, au o for­mă de dizabilitate. Părinții mei au dizabilități locomotorii, iar sora mea, cu 16 ani mai mare decât mine, are o dizabilitate cerebrală severă. Am crescut în condiții grele – știu ce înseamnă să nu ai ce mânca sau să nu ai o locuință stabilă.

Dar această experiență a fost și sursa mea de inspirație. M-a făcut extrem de curios: de ce nu pot face aceleași lucruri pe care colegii mei le făceau cu părinții sau frații lor? Din acea curiozitate s-a născut o formă de diversitate intelectuală, care apoi s-a transformat în creativitate.

Am fost pasionat de cunoaștere de mic. Citeam de la 3 ani, progra­mam de la 7, construiam circuite electronice la 12 și roboți la 13. La 14 ani am devenit principalul susținător financiar al familiei, și asta nu s-a mai schimbat niciodată. Faptul că am crescut într-un astfel de context m-a învățat cât de mult poate ajuta tehnologia, și cât de puțin se face, din păcate, pentru persoanele cu dizabilități. Cred cu tărie că nu contea­ză de unde vii, ci ce alegi să faci cu ceea ce ai.

La 14 ani ai construit primul robot. Cum ți-a venit ideea? L-ai construit singur sau ai lucrat împreună cu o echipă?

La 14 ani am construit primul meu robot, era un robot pe șenile, gândit să intre printre dărâmături după un cutremur, cu camere video și control de la distanță. Îmi doream să construiesc ceva care să ajute în situații reale, care să aibă impact. L-am construit singur. N-aveam acces la tutoriale, nici componente sofisticate. Doar un internet lent, niște fo­rumuri unde postam întrebări sub trei conturi diferite – ca să am o șansă să-mi răspundă cineva – și multă încăpățânare. Când l-am prezentat în liceu, am fost chemat la director. Nu pentru felicitări, ci pentru că îl folo­sisem fără permisiune. Mă așteptam să fiu exmatriculat. În schimb, mi-a spus: „Dacă tot ai făcut ceva interesant, de ce nu-i înveți și pe ceilalți?” Așa a apărut primul club de robotică dintr-un liceu românesc. Astăzi sunt peste 90. Dar primul a început de la un robot făcut acasă.

Ce invenții ai avut între primul robot și .lumen și ce s-a întâmplat cu ele?

Au fost multe, dar îți povestesc despre câteva care au venit cu mul­te învățături noi. La 12 ani, am creat un sistem de securitate cu camere web care detecta mișcarea și recunoștea sunetul de sticlă spartă, fără AI evident, doar cu algoritmi gândiți manual. Funcționa. Și era construit cu bani strânși din sărit peste mese. În liceu, am avut și primul business, ceasuri făcute din discuri de vinil. Luam mecanisme de ceas din China și discuri vechi, le combinam artistic și le vindeam la târguri. Într-o zi, am vândut 40 într-o oră. Ne-am trezit că trebuie să producem 100 pe noapte.

.lumen - cum ți-a venit ideea și cum ai ajuns la ceea ce este acum? Ai avut momente în care te-ai gândit serios să renunți?

Dacă putem construi mașini care se conduc singure, de ce nu pu­tem aplica aceleași principii pentru mobilitatea unei persoane nevăză­toare? Asta e întrebarea de la care a plecat totul. Problema reală e uriașă. Sunt doar 28.000 de câini-ghid în lume, pentru peste 300 de milioane de oameni cu deficiențe de vedere. Și se antrenează doar 2.000 pe an, la costuri de peste 70.000 de dolari per câine. Nu e scalabil. Am vrut să con­struim o soluție tehnologică care să poată fi produsă în mii de exemplare, și care să ofere autonomie reală. Hardware-ul e greu. Finanțarea e grea. Așteptările sunt enorme. Dar în fiecare moment de cumpănă, mi-am amintit de primul test, când o persoană nevăzătoare a reușit să meargă singură cu ajutorul nostru. Și atunci știi că trebuie să mergi mai departe.

Cum gestionezi scepticismul lumii medicale sau presiunea din partea finanțatorilor?

Cu răbdare, cu rezultate și cu o comunicare frecventă. În zona medi­cală, scepticismul nu e un obstacol, ci mai curând o formă de protecție. E firesc să vrei dovezi. Și noi le avem. Am testat cu peste 300 de utilizatori, în peste 20 de țări. Avem certificare CE, peste 1600 de cerințe tehnice în­deplinite. Avem patente pentru tehnologia din spatele ochelarilor.

Principalele calități ale unui fondator de startup?

Curiozitate. Abilități de comunicare. Și reziliență, desigur, dar nu în sensul romantic al cuvântului. Reziliență înseamnă și să dormi patru ore pe noapte câteva luni și să nu devii cinic.

Mai e ceva important: să nu-ți fie frică să greșești. Am avut 100.000 de experimente. 97.000 au eșuat. Dar fiecare dintre ele a fost o lecție. Un pas înainte. O ușă pe care știi că nu trebuie să o mai deschizi. Și fiecare eșec te duce cu un pas mai aproape de ceea ce funcționează.

Echipa cu care lucrezi este locală sau internațională? Cum îți alegi viitorii colegi?

Suntem aproape 50 de oameni și, în proporție covârșitoare, lu­crăm din Cluj. Am adus în echipă oameni cu experiență internațională, dar și tineri care sunt extrem de curioși. Îmi aleg echipa cu multă grijă. Oamenii care știu să pună întrebări bune, care nu se panichează când ceva nu merge, care vor să învețe și să schimbe lumea – sunt aur.

Ce contează în dezvoltarea unui startup și în ce măsură? Echipa, relația cu finanțatorii, abilitățile de comunicare ale fondatorului, marketingul produsului, networkingul?

Totul contează. Dar în momentele-cheie, echipa face diferența. Poți avea cel mai bun pitch deck din lume, dacă oamenii din spate nu pot executa, nu contează. Și invers: dacă ai o echipă solidă, cu oameni aliniați la misiune, poți construi chiar și în condiții dificile. Relația cu investitorii e și ea crucială, nu doar pentru bani, ci pentru încrederea și sprijinul pe termen lung. Iar comunicarea e un pod. Dacă nu poți explica ce faci și de ce contează, n-ai cum să convingi nici utilizatorii, nici partenerii.

Ați obținut recent certificarea CE pentru comercializarea ochelarilor .lumen în UE. Ce urmează?

Certificarea CE e un pas esențial, atât legal cât și simbolic. Dovedește că tehnologia noastră e sigură, funcțională și pregătită pen­tru piață. Urmează lansarea comercială, începând cu România. Testăm primele batch-uri, optimizăm producția, pregătim colaborările cu sis­temele publice de sănătate și cu distribuitorii. Ne uităm atent la piețele din Germania, Franța, Spania, dar vrem să începem de acasă, ca să învă­țăm, să rafinăm și abia apoi să scalăm global.

Cornel Amariei în timpul liber: cum îți încarci bateriile? Ce îți umple sufletul?

Cânt la mai multe instrumente muzicale. Recent m-am apucat și de LEGO și... s-a cam dus controlul: am deja peste 100.000 de piese. Îmi place să construiesc lucruri complicate ca să-mi golesc mintea. Călătoresc mult.

Tehnologia .lumen

.lumen dezvoltă Pedestrian Autonomous Driving AI (PAD AI) – prima tehnologie de navigație creată special pentru “self-driving” la nivel pietonal, prezentată inițial prin ochelarii pentru nevăzători. Ochelarii .lumen replică funcționalitățile esențiale ale unui câine-ghid, sub forma unui dispozitiv portabil. Dacă un câine-ghid trage utilizatorul de mână pentru a-l ghida, ochelarii .lumen „trag” ușor capul utilizatorului, printr-un sistem haptic patentat, pentru a evita obstacole, a menține traiectoria pe trotuar sau a facilita traversări și tranziții între spații exterioare și interioare.

Peste 300 de persoane nevăzătoare au testat produsul la nivel global, iar videoclipurile care prezintă tehnologia au fost vizualizate de zeci de milioane de oameni. Ochelarii .lumen vor ajunge pe piață în acest an.