Din Scoția jocul de golf s-a
răspândit și a ajuns să fie practicat în toată lumea. Statisticile recente
arată că numărul cel mai mare de cluburi de golf se află în Statele Unite ale
Americii, cu aproximativ 17.000. Urmează Japonia cu 3.200, Marea Britanie și
Canada cu aproximativ 2.500 de terenuri fiecare urmate de Germania cu 1.100 și
Franța cu 800.
În Europa de Est în perioada
comunistă terenurile de golf erau inexistente. În România, la începutul anilor
2000 s-au deschis timid câteva terenuri de golf care și-au găsit imediat un
grup de entuziaști, grup care a crescut în timp, pentru că în golf se spune că
este de ajuns să intri pe teren și să lovești mingea de câteva ori pentru ca
apoi să nu mai poți renunța. Ajută si verdele ternurilor bine întreținute și
prietenii cu care împărtășești aceeași pasiune. Deși cu o oarecare întârziere
față de vestul Europei, cultura jocului se dezvoltă rapid în Europa de Est,
fapt încurajat și de dezvoltarea unora dintre cele mai frumoase terenuri de
golf din Europa.
National Golf & Country
Club
Unul dintre cele mai noi și mai
spectaculoase terenuri din Europa de Est a fost deschis de curând la 40 de km
de București de către un pasionat al golfului: Metin Dogan.
Găzduind cel mai mare teren de
golf din Europa de Est, această destinație este una dintre alegerile preferate
ale jucătorilor internaționali care caută o experiență „stay and play”. Terenul
de golf cu 18 găuri găzduiește în mod regulat turnee internaționale, atrăgând
jucători de elită și punând țara pe harta golfului mondial.
Proiectul include 173 de vile de lux pentru golf, în nouă stiluri diferite. Fiecare vilă are piscină privată, panouri solare, încălzire prin pardoseală, răcire centrală, spațiu pentru 2-3 mașini, 11 stații de încărcare pentru vehicule electrice și grădini generoase.
Metin Dogan, proprietarul National Golf & Country Club are afaceri în domeniul construcțiilor și energiei regenerabile. Relația lui cu golful a început acum câțiva ani, când un prieten i-a propus să intre pe un teren de golf să vadă despre ce este vorba.
Cum ați trecut de la pasiunea
pentru golf la dezvoltarea unui teren de golf?
Am început să joc golf acum 6 ani
și mi-a plăcut foarte mult acest sport. Ulterior, analizând situația din
Romania am constatat că nu există nici un teren de golf lângă București,
hotărând astfel să fac această investiție pentru a promova România din punct de
vedere turistic și de a atrage investitori către mai multe domenii de afaceri.
Ce diferențiază terenul
dumneavoastră de golf de dezvoltări similare?
Conceptul National Golf &
Country Club este un concept inedit ce a fost gândit ca un proiect complex încă
de la început, oferind multiple facilități: cazare, academie de golf, club
house, restaurant, piscină, sală de evenimente, teren de baschet, de tenis,
locuri de joaca, piste de alergare. Nu exista un astfel de concept în sudul
Europei, ceea ce ne clasează pe primul loc în acest domeniu.
Ce parere aveti despre cultura
golfului in Europa de Est?
În momentul de față, cultura
golfului în Europa de Est este în faza de început dar este într o continuă
dezvoltare, urmând ca în 10-20 de ani să se extindă și să se perfecționeze
foarte mult.
Unde vedeți acest teren de
golf și comunitatea sa în 10 ani?
National Golf & Country Club
este într-o continuă expansiune, urmând ca în câțiva ani să atragă peste
15,000 de turiști pe an, devenind astfel unul dintre cele mai importante puncte
de atracție din România.
Dacă ați putea schimba ceva în
experiența dumneavoastră ca proprietar de teren de golf, ce ați face diferit?
Proiectul nostru a fost încă de
la început unul complex și complet din toate punctele de vedere, plasându-ne
astfel printre primele terenuri de golf din Europa. Consider că oferim servicii
de cea mai mai înaltă calitate și vom continua să facem întotdeauna acest
lucru.
Care este cea mai mare
satisfacție pe care v-a adus-o dezvoltarea unui teren de golf?
Fiind primul care a realizat acest lucru in România, mă simt mândru și fericit pentru că am putut dezvolta acest proiect aici și nu în altă parte, plasând astfel România pe un loc important în ceea ce privește acest domeniu, dar și al promovării turistice. Prin viziune, muncă și perseverență am reușit să realizez acest proiect care înglobează totodată și o parte din experiența acumulată de-a lungul anilor în afaceri. Însă pentru mine National Golf & Country Club este mai mult decât o afacere, este un proiect de suflet în care m-am implicat în totalitate.
Ozkan Baykal, director general, National Golf & Country Club

Ozkan Baykal, director general al National Golf & Country Club este jucător profesionist de golf cu experiență internațională
Cum ați început să jucați
golf?
Sportul a fost întotdeauna
pasiunea mea. Timp de șase ani am fost profesor de educație fizică și sport în
Anglia, apoi am devenit jucător profesionist de golf. Am fost inițiat în golf
de un prieten din Warwickshire, locul de baștină al lui William Shakespeare.
Prima lovitură, prin care am atins mingea perfect și am văzut-o parcurgând 150
de metri, m-a captivat instantaneu. Pentru mine, golful era „A FI sau A NU
FI”.
După trei ani de antrenament, am
devenit jucător profesionist, participând la competiții în Marea Britanie,
SUA, America de Sud, Caraibe, Europa, Asia și Orientul Mijlociu. Mi-am
continuat studiile în PGA Golf Coaching și Golf Management, obținând în final
masteratul și doctoratul în Golf Sport și Performanță Atletică. Golful mi-a
transformat cariera, permițându-mi să lucrez în diverse roluri, cum ar fi
antrenor de golf, manager de academie, manager de vânzări în hoteluri de lux,
mentor pentru jucători profesioniști de golf și consultant pentru federații
internaționale de golf. Am ocupat funcții de manager de operațiuni de golf și
director general în Marea Britanie, Dubai, Turcia, Monaco, Orientul Mijlociu și
Europa.
Care a fost cea mai mare
provocare în calitate de manager al National Golf & Country Club?
Îmi place să depășesc provocări.
Fiind un sport puțin cunoscut în România și având un club nou care oferă o gamă
largă de facilități, au existat provocări logistice, cum ar fi importul de
produse pentru golf și găsirea de angajați calificați pentru posturi cheie. Cu
toate acestea, am instruit atât localnici, cât și străini pentru a furniza în
mod eficient serviciile necesare.
Ce facilități și servicii
suplimentare sunt disponibile pentru jucători?
Ne mândrim cu un teren de
antrenament de 350 m cu un sistem radar Trackman de înaltă tehnologie,
green-uri extinse pentru putting și chipping, un bunker de antrenament, un bar,
un restaurant și un club cu vedere la green-urile 9 și 18.
Facilitățile noastre includ o
piscină semi-olimpică, o pistă de alergare și ciclism, o sală de evenimente
pentru diverse ocazii, terenuri de tenis și paddle, un teren multisport și
cazare în vile de lux. Găzduim turnee naționale și internaționale importante,
precum Campionatul Open al României sponsorizat de DP World, BMW Golf Cup și
Turkish Airlines Golf Cup.
Care sunt noile provocări ale
acestui joc?
Timpul este un factor crucial în
golf, deoarece o rundă de 18 găuri durează cel puțin patru ore. Având în vedere
stilul de viață agitat, poate fi dificil să joci mai mult de o dată pe
săptămână.
Ce le-ați spune celor care nu
s-au hotărât încă să intre pe un teren de golf?
Golful oferă numeroase beneficii: longevitate, activitate în aer liber, este excelent pentru sănătatea inimii, reduce stresul și anxietatea, furnizează vitamina D, îmbunătățește concentrarea și sănătatea creierului și favorizează interacțiunile sociale și oportunitățile de networking. Este un sport cu risc redus, potrivit pentru toate vârstele și sexele.
Ce programe aveți pentru
jucătorii noi și copii?
În Academia noastră de golf,
oferim:
- Un program de golf pentru juniori cu vârste cuprinse
între 5 și 14+ ani, în zilele de duminică.
- O tabără de vacanță școlară.
- Programe școlare care oferă lecții ca activitate
extracurriculară.
- Un program de golf pentru începători în fiecare
duminică la ora 16:00, pentru ambele sexe.
- Un program de golf pentru femei în după-amiezile de
duminică, cu o antrenoare.
- Abonament la Academia pentru începători, conceput
pentru nou-veniți.
- Evenimente care combină golful cu activități precum
Pilates, yoga la apusul soarelui și petreceri DJ la piscină.

