Condimentul extrem

de Oana Dușmănescu

În luna ianuarie, într-un alt capăt de lume, adică în Columbia, Campionatele Mondiale de Paragliding au adus o mare surpriză pentru sloveni. Echipa naţională a venit acasă cu argintul celei mai importante competiţii de parapantă de pe glob, clasându-se la un pas în spatele Germaniei şi peste Spania. Competiţia a durat două săptămâni, iar fiecare zi de concurs a avut condiţii meteo dintre cele mai felurite, care au testat priceperea şi atenţia celor 148 de zburători cu „aripă“ din 38 de ţări.

Cu parapanta nu e de joacă. Trebuie să mânuieşti la perfecţie obiectul menit să te ajute la zbor, să-i prinzi vântul cel potrivit, să nu o bruschezi, să nu o superi. Este un sport riscant, care te poartă printre dealuri şi munţi nu foarte înalţi. Oraşul columbian Roldanillo, aflat într-o vale din Anzii Cordilieri, reprezintă locul perfect pentru a te înălţa şi pentru a pluti peste lume.

Slovenia a fost reprezentată la Mondialele columbiene de şase curajoşi, care se prezintă atât desimplu şi de minunat pe site-ul lor, că îţi vine să te apuci imediat de parapantă.

Dušan Orož, Jošt Napret, Jurij Vidic, Primož Susa, Tilen Ceglar şi Jože Molek sunt cei care au zburat la Roldanillo. „Mai întâi, lăsaţi-ne să vă explicăm că noi nu, nu sărim din avioane şi nici de pe crestele munţilor. Noi decolăm de pe pământ şi navigăm deasupra lui cât de departe putem. La final aterizăm uşor într-o poiană, cu un zâmbet larg pe faţă“.

De fapt, surpriza conturată de medalia de argint nu ar trebui să fie atât de mare. În Slovenia există peste 50 de locuri favorabile practicării acestui sport pretenţios. Alpii nu sunt aşezaţi acolo degeaba, iar an de an numărul sportivilor care încearcă zborul cu aripa şi cu hamul sporeşte în mod entuziasmant. De asemenea, doi parapantişti sloveni, fraţii Aljaž Valič şi Urban Valič, deţin încă din 2006 recordul pentru cea mai lungă distanţă străbătută până la ţinta de aterizare decllarată – 368.9 kilometri, între punctele sud-africane Vosburg şi Jamestown.

În plus, apetitul slovenilor pentru disciplinele extreme a crescut şi el exponenţial în ultimii ani, micuţul stat trimiţându-şi nebunii inspiraţi în ultramaratonurile care au luat cu asalt planeta – de ciclism sau de înot, de schi montan, de alpinism sau de kayaking pe ape învolburate.

Puncte ca Soča Valley sau Bohinj şi-au făcut un renume plin de aventură şi adrenalină, pentru că aici vin oameni din toată lumea pentru a practica discipline un strop ciudate şi puţin necunoscute, dar în plină dezvoltare. Printre ele, canyoning, care înseamnă străbarea unor canioane, oarecum primejdioase, utilizând o gamă de tehnici care includ căţărarea, salturile, coborârea în rapel, ba chiar şi înotul. Paraşutismul, rafting-ul pe valuri de ape curgătoare care nu se tem să răstoarne orice ambarcaţiune cu fundul în sus sau zborul cu balonul cu aer cald, toate sunt deschise amatorilor de infuzii de adrenalină.

Din aceste pasiuni ale celor pe jumătate curajoşi, pe jumătate nebuni, au ieşit, însă, de-a lungul vremii, poveşti slovene ce şi-au făcut loc în Cartea Recorduri- lor, poveşti ale unor oameni care au făcut din reuşitele şi victoriile lor adevărate manuale de îndrăzneală. Cel mai renumit este omul-peşte Martin Strel, înotătorul pe distanţe lungi şi extraordinar de lungi, care a străbătut, de la izvoare la vărsare, cele mai mari fluvii ale lumii. Printre ele, spectaculosul Mississippi, misteriosul Amazon, dar şi Yangtze sau Dunărea. Mii şi mii de kilometri adunaţi în braţele şi spatele celui care a împlinit 60 de ani în 2014 şi care şi-a permis să refuze Nilul, cea mai lungă curgere de apă, spunând că: „Nu am de gând să înot pe Nil. Este lung, într-adevăr, dar nu suficient de dificil. Pentru mine, Nilul este un biet pârâu“.

Un alt „nebun“ care a arătat lumii că slovenii vorbesc serios când vine vorba despre discipline periculoase este Davo Karničar, a cărui pasiune a fost, încă din tinereţe, schiul pe porţiuni de munte unde nu se avântă multă lume. Karničar, care este şi alpinist, a coborât cu schiurile, prin locuri neexplorate, departe de pârtiile amenajate pentru amatori cuminţi, de pe cele Şapte Culmi – cei mai înalţi munţi de pe fiecare continent: Everest, Kilimanjaro, Elbrus, Aconcagua, Kosciuszko, McKinley şi Vinson.

„Ce simt când cobor un munte copleşitor alunecând pe schiuri, temându-mă de avalanşe sau încercând să găsesc cea mai bună rută printre stânci sau râpe? Simt fericire absolută şi epuizare absolută. Muntele este şocant prin ce are să-ţi ofere şi prin ce are să-ţi răpească, iar eu mi-am făcut un stil de viaţă respectându-l şi înfruntându-l în acelaşi timp“, spunea Davo Karničar, după coborârea celui mai înalt munte al planetei, Everest, în anul 2000.

Davo Karničar

Tot Slovenia l-a dat lumii pe Jure Robič, a cărui specialitate era ultramaratonul la ciclism. Robič parcurgea sute şi sute de kilometri de şosea pedalând, iar testele de laborator cărora s-a supus au demonstrat că, din punct de vedere al rezistenţei, se număra printre cei mai puternici sportivi extremi ai planetei. În 2004, rutierul a doborât recordul celei mai lungi distanţe parcurse vreodată de un ciclist în 24 de ore, fără întrerupere – 834,77 kilometri. Din nefericire, Jure Robič a murit, în 2010, iar cea care l-a ucis a fost tot pasiunea lui cea mare, mersul în şa. El a fost lovit de o maşină în timp ce se afla pe bicicletă, chiar în apropierea localităţii sale natale, Jesenice.