Kristina versus Cristina

Două dintre cele mai interesante personaje din moda românească au acceptat să ne răspundă la întrebări legate de universul propriu, surse de inspirație, destinul sau sensul modei românești și nu în ultimul rând despre poezia avangardei. Doamnelor și domnilor, Kristina Dragomir și Cristina Săvulescu!

Povestea celor mai frumoase pălării din lume începe cu o idee care, rostită, începe să prindă contur și apoi ființă. Kristina Dragomir este designerul de pălării care știe cel mai bine ce înseamnă idee, contur, ființă. Pentru că procesul de manufactură al unui astfel de accesoriu nu este deloc simplu, Kristina încearcă să dea viață personajelor-pălării, pentru a le ușura existența. Astfel avem de-a face cu personaje spectaculoase, texturi ce construiesc volumetrii dramatice și figuri emblematice, însoțite de un aer avangardist și de energia celei care le-a creat: Kristina Dragomir.

Kristina Dragomir

Ești printre primii designeri care și-au construit pasiunea creativă în jurul pălăriilor. De ce? Ce face ca pălăria să fie mai atractivă pentru tine decât, de exemplu, designul vestimentar?

Pălăriile mă ajută cel mai bine să îmi exprim ideile și să adaug noi fațete noțiunii de sculptură, prin tratarea și folosirea unor materiale inedite. Modelarea unei pălării este similară sculpturii, este o artă a volumelor care se descriu în spațiu printr-o expunere spațială a diferitelor forme tridimensionale pe capete umane. Pot spune că sunt primul artist român care, la o distanță de 60 de ani de la perioada interbelică a dus acest meșteșug la nivel de artă și a reușit să introducă pălăria în limbajul stilistic de zi cu zi al româncelor.

Cum a evoluat piața și mai ales profilul consumatorului de pălării din România?

În România, femeia vrea să fie o apariție și nu să se ascundă în mulțime. Avem în generația noastră femei care au ținută, grație și îndrazneală de a purta pălării speciale chiar și în ocazii dintre cele mai obișnuite. Pe aceste tinere doamne le provoc permanent prin designul pălăriilor mele.

Până la urmă, ce este o pălărie? Care este diferența esențială dintre o pălărie frumoasă și una de prost gust?

Dacă ceea ce porți este o pălărie, atunci nu e bine. Pălăria nu e un obiect. Ea trebuie să fie o exprimare firească a discursului estetic feminin. Nu un accesoriu alipit. Cred cu tărie că pălăria și capul trebuie să formeze un tot unitar. De aceea mă străduiesc ca de fiecare dată să creez capete și nu simple pălării. Pălăria ține în primul rând de personalitatea femeii care o poartă. Ea este cea care reușește să facă din acest accesoriu, unul foarte special sau unul extrem de banal.

În câteva cuvinte… care este procesul de creație și producție a unei colecții de pălării?

Pornesc întotdeauna de la un concept în jurul căruia construiesc și modelez forme sculpturale. Fiecare obiect este mai întâi conturat în schițele de pe hârtie dând naștere unui calapod de lemn. Ulterior acest calapod este cioplit în lemn cu măiestrie de artiști sau slujitori ai Reginei Angliei urmând propriile mele schițe. Modalitatea de lucru a lemnului nu oferă aceeași exactitate și precizie precum sculptura în piatră. Lemnul este prin definiție un material cald și de aceea majoritatea sculpturilor și a calapoadelor realizate din acest material dau o senzație de intimitate. Odată stabilită forma – calapodul, pălăria intră într-un întreg proces de animare a ideii, un proces plin de măiestrie ce însumează munca migăloasă a unei întregi echipe de profesioniști.

Colaborarea cu Familia Regală a României, începută în urmă cu un an și jumătate reprezintă o onoare deosebită precum și o încununare a activității mele. Un moment important în creșterea notorietății brandului Kristina Dragomir a fost când Principesa Margareta a României a purtat creațiile mele atât la Royal Ascot /The Queen’s Diamond Jubilee cât și la Royal Marriage din Luxembourg.

Fiecare colecție semnată de tine pune în discuție o temă, un concept. Cum ar arăta pălăria la care te gândești chiar acum?

O piesă spectaculoasă în esență care va creiona o figură animală în cel mai pur realism, deoarece realitatea nu este reprezentată de forma exterioară, ci de ideea din spatele ei, pe cât de complexă, pe atât de conceptualizată.

Creațiile tale se vând acum peste tot în lume. Cum a ajuns Kristina Dragomir un brand de succes în România dar și în străinătate?

Ultimele colecții prezentate la Paris în cadrul târgului Tranoi au fost incluse atât în portofoliul L’Eclaireur, unul dintre cele mai vechi și renumite concept store-uri pariziene, în concept store-ul Marc by Marc Jacobs din Bruxelles cât și prin prestigiosul concept store japonez Beams International și Swinger International/ Milan, piese disponibile și online prin farfetch.com. Astfel brandul Kristina Dragomir se regăsește acum pe aceeași listă de branduri cu toate marile case de modă din lume, mai cu seamă că atât L’Eclaireur cât și Beams aleg să prezinte designeri internaționali de renume.

Creațiile mele sunt disponibile acum și online pe prestigioasele platforme: www.polyvore.com, www.net-a-face.com, www. telegraph.co.uk, www.shopstyle.co.uk, www.thestylecure.com, www.vogue.co.uk, www.vogue.es, www.vogue.it, www.vogue. ru, http://www.wwd.com/, www.thequeenstore.it.

 

Cristina Săvulescu

Orice rochie semnată Cristina Săvulescu poartă în ea o poveste scrisă doar pentru un personaj și anume cel care o poartă. Minuțios construite, piesele vestimentare ce-i poartă numele sunt viitoare obsesii ale unor femei pregătite de viață. Design complex, materiale sensibile și o puternică obsesie pentru talia bine conturată – acestea sunt atuurile unui brand de calitate: Cristina Săvulescu.

Cristina Săvulescu este un nume nou pe piața fashion designului românesc. Pentru cei care încă nu te cunosc… Cum ar suna prezentarea ta?

Mă blochez de fiecare dată când trebuie să vorbesc despre mine. Eu sunt directorul creativ al brandului care îmi poartă numele, un brand care a apărut din dorința de a mă exprima creativ. Nu am fost dintotdeauna pasionată de modă, însă am descoperit că în modă se ascund toate acele domenii de studiu care m-au pasionat dintotdeauna: artă, business, psihologie și sociologie. Aș putea spune că moda îmi permite să-mi exorcizez demonii și tot ea mă întoarce cu picioarele pe pământ prin rigoarea planurilor de afaceri și a strategiilor de marketing. Nu aspir să inventez niște construcții nemaivăzute, prefer să lucrez cu istoria. Mi-a plăcut dintotdeauna să spun povești, ăsta e motivul pentru care am ales inițial jurnalismul. Când încep o nouă colecție, creionez mai întâi femeia, îi explorez zona dorințelor ascunse, îi descoper slăbiciunile, îi creez universul.

Colecțiile tale trădează o pasiune deloc secretă pentru talie, dantelă și corset. De unde această inedită și dificilă misiune?

Am realizat că am o obsesie pentru talie experimentând în atelier diverse tipare. Mai mult decât atât, de fiecare dată când deschid un album de istorie a modei, tresar în momentul în care văd talii încorsetate, șireturi și sâni sugrumați. Dantela este un material extrem de interesant. Dantela mi se pare perversă. Un corset din dantelă poate fi purtat și de o mireasă imaculată și de o cocotă din casele de toleranță. E un contrast izbitor între simbolistica dantelei, dantela poate fi naivă și delicată sau sofisticată și senzuală, se mulează pe caracterul tău.

Deși ești la început, numele tău și mai ales creațiile tale nu au trecut neobservate. Cărui fapt i se datorează acest lucru?

Creațiile mele vorbesc despre mine, oamenii simt când pentru o piesă vestimentară creatorul ei a “sângerat”, oricât de banală poate părea în ochii unui specialist în design. Faptul că am ales să investesc în materiale de calitate a fost un pariu riscant din punct de vedere financiar, însă e un pariu pe care l-am câștigat. Am ales să lucrez cu o echipă extrem de creativă pentru campaniile fiecărei colecții și să le pun în lumina potrivită.

Cum ai defini, în câteva tușe, profilul consumatorului de creații Cristina Săvulescu?

Femeia care alege să poarte o rochie Cristina Săvulescu e într-o relație bună cu corpul său, știe ce trebuie ascuns, știe unde trebuie să strângă, ce trebuie să acopere și ce trebuie să arate, știe că există o linie fină între o transparență insinuantă și o transparență vulgară, apreciază țesăturile de calitate, are probabil într-un colț al ființei sale o cutie cu fetișuri.

Dacă ar fi să faci un top cinci al designerilor preferați, care ar fi acesta?

Alexander McQueen, Raf Simons, Rei Kawakubo, Rick Owens, Vivienne Westwood. Fiecare dintre aceștia au vorbit și vorbesc despre ei în demersul lor creativ, independent de trenduri, de rapoarte Pantone, de direcția modei din ce în ce mai îndreptată spre consumism.

Eleganța, de multe ori este prost înțeleasă. Cum ai defini acest concept aplicat, atât de uzitat în zilele noastre?

Deși ar putea suna a clișeu, eleganța este o stare mentală, e o chestiune ce ține de construcția interioară. Poți fi elegantă într-o rochie din dantelă, într-o ie, într-o geacă de piele, sau purtând cizme de cauciuc. Oricât de mult aș aprecia hainele, eleganța nu e despre ele. Vrei să fii elegantă? Verifică-ți postura, gestica, limbajul, mediul în care trăiești, lecturile, muzica pe care o asculți, abia după toate astea poți ajunge la garderobă.

Se crede adesea că o rochie din dantelă nu poate surprinde printr-un design inteligent. Care este părerea ta?

Dacă facem o retrospectivă a modei, vom observa că absolut orice tip de material poate crea un ansamblu inteligent, nici un material nu trebuie subestimat. Am observat la ultima ediție Premier Vision că industria textilă vine în ajutorul brandurilor îndrăgostite iremediabil de dantelă. Spre exemplu, Solstiss și Sophie Halette au introdus dantela pe neopren, piele, stofe. Astfel de baze îți permit să fii creativ, să te joci cu forme și volume.

Dacă ar fi să alegi un alt oraș pentru a practica meseria de designer, care ar fi acela?

Ar fi o alegere dificilă între Londra și Paris. Este o alegere în fața căreia mă aflu chiar acum. Dincolo de acest exercițiu de imaginație, voi merge în curând în unul dintre aceste orașe în postura de elevă.