Italia din București

Bucureștiul de astăzi se mândrește cu darul oferit în anul 1906, de primăria orașului Roma, cu prilejul împlinirii a 1900 de ani de la crearea provinciei romane Dacia. Dar povestea italiană ascunsă în orașul românesc este foarte veche. Puțini știu că Moldova a avut un domnitor cu origini italiene, Gaspar Grațiani (1619-1620) iar Transilvania a fost o scurtă perioadă sub influența militară a unui strateg italian, în persoana lui Aloisio Gritti, în secolul al XVI-lea. Apoi domnitorii din Valahia obișnuiau să-și trimită copiii la studii în orașele Italiei, îndeosebi la Padova. Din secolul al XVI-lea până la sfârșitul secolului al XVIII-lea, copiii boierilor valahi au studiat la Padova. Unii dintre ei au ajuns domnitori precum Petru Cercel (1583-1585), care se îmbrăca după moda renascentistă, purta un cercel în ureche și compunea versuri în limba italiană. Italiana a fost limba de curte până în secolul al XVIII-lea iar Constantin Brâncoveanu (1688-1714) l-a avut ca secretar particular pe florentinul Maria del Chiaro. Tot el este cel care a adus muncitori și constructori italieni pentru a-și ridica palatele sub influența arhitecturii italiene.

Meșterii italieni au fost adusi în București încă din secolul al XVI-lea, când domnitorul Pătrașcu cel Bun(1554-1557) a adus din zona Veneto și Dalmația, pietrari și mozaicari, pentru reședința sa din București. Fiul său, Mihai Viteazul, și-a finanțat războaiele cu turcii prin Casa Visconti. Maria del Chiaro scria la 1718 că Țara Românească “este o țară deschisă, fără cetăți, fără castele, fără orașe închise în ziduri. Locuitorii se numesc români, iar în ceea ce privește limba lor, dacă mai sânt de acei care s-ar îndoi că națiunea română modernă se trage din romanii care s-au stabilit aici în colonii, să observe cu atenție limba lor, și vor recunoaște că limba românească nu este altceva decât pur și simplu o deformare a limbii latine”. Maria del Chiaro a stat la București între anii 1710 și 1716, fiind secretarul de limba latină și italiană pentru trei domnitori: Constantin Brâncoveanu, Ștefan Cantacuzino și Nicolae Mavrocordat. Peste alți două sute de ani, un alt italian se face cunoscut în cultura română: Luigi Cazzavillan. Născut la Arzignano în 1852, Cazzavillan, după absolvirea Institutului Chiari din Lombardia se înrolează ca voluntar la 18 ani în războiul franco-german din 1870-1871, sub comanda lui Garibaldi. Mai târziu, Cazzavillan alege tânăra Românie, creată la 1859 prin unirea principatelor Moldova și Valahia, pentru restul vieții sale.

În anul 1877 ajunge la București. După zece ani de profesorat la liceele Sf. Sava și Matei Basarab, Cazzavillan a înființat ziarul bilingv Fraternitatea italo-română, în 1881. Spunea cu acest prilej: “Eu vreau să arăt cât de apropiate sunt cele două limbi – italiana și româna – și cât de lesne le va fi românilor să priceapă textul italian, ca și italienilor, textul alăturat român”.

În anul 1882 a înființat publicația Frăția româno-italiană, care a ajuns repede la 5.000 de exemplare. În anul 1884 a creat ziarul de mare succes Universul, cel dintâi buletin informativ universal din România, primul număr apărând la 20 august 1884. Ziarul a rezistat timpului, până în anul 1949, deși Cazzavillan a murit în 1902.

Astăzi amintirea lui este păstrată în București de o stradă și un parc, aflate nu departe de reședința sa particulară iar parcul este ambientat cu un monument dedicat lui Cazzavillan dezvelit la puțină vreme după dispariția sa.

Capitalul italian a intrat repede pe piața financiară românească. La București a fost o filială puternică a Societății de Asigurări Adriatica, ce a reușit să reziste până în anul 1949. Comunitatea italiană din București a fost destul de activă și puternică în prima parte a secolului XX, fiind reprezentată mai ales de liber profesioniști în zona antreprenoriatului, a construcțiilor și a meseriilor specializate.

Capitala României se bucura de prezența unui liceu italian, a bisericii italiene și a unor asociații profesionale înființate de comunitatea italiană. Dar cel mai frumos dar oferit Bucureștilor de către Italia și primăria orașului Roma este replica Lupoaicei Capitoline, în anul 1906. Din acel an în București există Piața Romei, unde se află și astăzi plasat monumentul, la intrarea străzii Lipscani.