Alin Comșa: “Cei care își doresc să fie șefi vor, în fond, să scape de ideea de a răspunde în fața cuiva”

Se vorbește mult despre leadership în România ultimilor ani, dar rareori de… bine. De la oameni nemulțumiți de șefi cu care lucrează zi de zi până majoritatea covârșitoare a alegătorilor, care se simt “rupți” de clasa politică – parcă toată lumea are ceva de criticat față de cei aflați în funcții de conducere.

Oare suntem cu toții vinovați de acesată stare de fapt? Se poate recunoaște un lider, se pot dobândi aptitudini de leadership și cum am putea promova lideri de care să fim mulțumiți? Iată câteva lucruri pe care am dorit să le aflăm de la un “antrenor de lideri”, Alin Comșa – trainer implicat în proiecte de dezvoltare personală, relaționare eficientă și managementul echipelor, cu circa 20 de ani de experiență în management în piața financiar-bancară.

Specialist în relații publice și comunicare, Alin are un master în Marketingul Serviciilor și de-alungul timpului a dezvoltat o serie de cursuri cu diferite teme: Leadership, Coaching, Comunicare Eficientă și tehnici NLP, Sisteme de convingere, Vânzări Directe, Managementul echipelor de vânzări, Inteligență emoțională, Time Management, Motivare, Charisma, Train the trainers, Public speaking etc.

Există o rețetă, un set de referințe pe care le-am putea folosi oricare dintre noi pentru a recunoaște un lider?

Cred că fiecare dintre noi recunoaște un lider atunci când îl vede – fie că facem acest lucru conștient sau inconștient. Este foarte interesantă ideea de simbioză a doi termeni – leadership și charismă. De obicei se spune despre lideri că sunt charismatici. Oricine știe să recunoască un charismatic, dar este mai greu însă să spunem ce anume face pe cineva să fie considerat charismatic.

Așadar, suntem setați nativ să recunoaștem ca efect comportamentul de leadership – comportamentul charismatic, însă nu știm foarte clar ce anume face pe cineva lider charismatic.

Indiferent de cum un lider se comportă și face în așa fel ,încât oamenii din jur să-l urmeze, există niște linii directoare întâlnite la majoritatea liderilor. Aceste comportamente țin de autenticitate, naturalețe, bucuria de face lucruri, puterea de a da exemplu, puterea de a avea sau de a imprima o viziune, forța de a ajuta, de a sprijini. Toate aceste fără a uita echilibrul, modestia, înțelegerea, interesul pentru ceilalți.

Cât sunt înnăscute și în ce măsură pot fi dobândite și exersate abilitățile de leadership?

Toți suntem lideri înnăscuți. E adevărat că avem abilități de leadership mai mult sau mai puțin puternice, însă orice om are abilitatea de a fi lider. Ce se întâmplă de nu toți ajungem să fim lideri? Pe parcursul vieților noastre, ne pierdem, sau mai degrabă ascundem aceste abilități. Din cauza situațiilor care ne afectează – neajunsuri social-sentimentale, situații în care suntem umiliți, poate o notă mică la școală, certuri, dezamăgiri – toate acestea și multe altele de acest fel duc la comportamente de retragere, la comportamente defensive care nu mai au nici-o legătură cu ideea de leadership.

Așadar, mai degrabă aș spune că puterea de a face leadership este înnăscută, dar se pierde pe parcurs, din cauza situațiilor limită în care suntem puși. Este de la sine înțeles că vorbim de o alegere – fiind pus într-o situație limită întotdeauna sunt două opțiuni – să fii mai tare și să înveți sau să intri în defensivă și să consideri că lupta e pierdută.

Altfel vorbind, sigur abilitatea înnăscută de a fi lider nu-i de ajuns pentru a fi lider. Mai este nevoie de multă muncă, dăruire, interes. Capacitatea de a fi lider se exersează și se învață – este o abilitatea care se dezvoltă neîncetat având totuși întotdeauna un element central – interesul pentru oameni, interesul pentru a găsi un nou drum, o nouă abordare.

Se spune că poți iubi oamenii fără să fii lider, însă niciodată nu poți fi cu adevărat lider fără să iubești oamenii. Unele dintre cele mai interesante exemple pe care le găsim de-a lungul istoriei umanității, au un element comun – marii lideri au fost interesați de oamenii pe care îi conduceau, au fost interesați să găsească o nouă cale care să ajute oamenii: Mahatma Gandhi, Martin Luther King Jr, Steve Jobs etc.

În general, marii lideri au pornit “de jos” – au reușit de-a lungul vieții lor să-și arate abilitățile, credințele, viziunile în primul rând pentru că au crezut în ei înșiși, în ceea ce aveau de făcut. Credința în propria persoană, în propriul destin este un alt important element care definește un adevărat lider.

Un interlocutor al revistei spunea cândva că “suntem o țară de șefi”. Cum comentați?

Chiar și la Fundația Calea Victoriei se întâmplă uneori ca la cursul de Leadership să vină oameni care au ca unic scop dorința de a deveni “șefi”. Da, pare că suntem un popor pasionat de ideea de a fi șef. Însă a fi lider nu are nimic de-a face cu șefia. Cei care își doresc să fie șefi vor, în fond, să scape de ideea de a răspunde în fața cuiva. Aici apare o informație pe care o prezentăm și la curs.

Este vorba despre mitul poziției – când voi ajunge șef voi fi mai bun decât actualul șef. De fapt, dacă un om reușește să ajungă pe o poziție de conducere doar pentru a arăta că el este mai bun, mai important, mai pregătit, de obicei ratează.

De ce? Pentru că pentru a fi lider cu adevărat este nevoie ca interesul să fie guvernat spre exterior (spre ceilalți), nu spre sine. În cazul în care cineva devine șef doar de dragul de a fi șef, în cele mai multe cazuri se izolează și devine ceea ce numim lider pozițional – este un lider care se poate folosi doar de poziția în care a fost numit fără însă a avea influență cu adevărat asupra echipei. Se spune despre liderul pozițional că primește minim din ceea ce se poate face.

Sunt cursurile de leadership o găselniță de a scoate bani de la oameni vanitoși sau chiar te pot învăța ceva. Ce anume?

În orice domeniu de activitate, folosind vanitatea oamenilor, cu o minimă tehnică de vânzare, oricine poate scoate bani. Nu este acesta obiectivul nostru. Cursul de Leadership de la Fundație își propune să arate oamenilor că le stă în putere să fie lideri, că își pot dezvolta abilitatea înnăscută de conducători, dar, mai ales, cursul își propune să arate că a fi lider nu este altceva nimic decât o responsabilitate și nu un premiu.

Sunt liderii României de azi, adesea cvasiunanim blamați, o “oglindă” a societății sau există o “ruptură” între cei care conduc și cei conduși?

Domnul Sergiu Celibidache spunea la un moment dat vorbind unui grup de artiști români – sunteți cu toții vinovați de mediocritate. Da, sigur că fiecare dintre noi participă într-un fel sau altul la construcția societății românești. Cred că locul spre care e nevoie să ne uităm este educația școlară. În școala românească nu există ideea de se vorbi despre abilitatea de a conduce, despre abilitatea de a contribui, de a construi de a-ți păsa. Totul, sau aproape totul, se bazează pe memorare sintetică, artificială.

Eu cred că este nevoie să ne însănătoșim la rădăcină nației noastre. Dacă acolo, la rădăcină, copacului nu e sănătate, șansele ca fructele să fie sănătoase sunt nule. Unde se găsește rădăcina unei națiuni? În educație aș spune. La fel a crezut și Spiru Haret – iată un lider autentic – care în anii 1900 a creat ceea ce s-a numit generația lui Spiru. A format învățători!

Atenție, nu a format academicieni, doctori, masteranzi! A format învățători! Acești învățători au crescut splendida generație interbelică în România. Nu vreau să dau nume, însă de la politică la filozofie, de la artă la știință, în această perioadă de după 1915 veți găsi exemple de români care pot fi considerați lideri autentici – și care după atâta timp încă ne sunt exemple.

Cum putem avea lideri mai buni? La ce metode de selecție și promovare v-ați gândi?

Cred că în primul rând ar fi nevoie să promovăm ideea de a fi lider încă de pe băncile claselor primare. În școala românească este prea puțin luată în calcul ideea de a fi în slujba oamenilor conducându-i. Este mai degrabă încurajată ideea de a fi șef. Sunt studiate discipline, foarte respectabile de altfel, dar nu este făcută legătura între ce poți face cu aceste cunoștințe punându-le în slujba celor din jur.

Aproape totul este măsurat doar din perspectiva memorăriei și al exercițiului individual. La fel, în general, se pare că în cadrul familiei tradiționale românești discuțiile despre ce înseamnă să te faci util celorlalți, sau despre ce înseamnă a privi lucrurile vizionar, sunt aproape inexistente.

Probabil că liderii autentici vor apărea atunci când principiile de învățare vor avea în centrul lor omul, echipa, semenii. Cumva, singurele demersuri care se fac pentru a identifica și a încuraja liderii și comportamentul de leadership, vin dinspre firmele private de educație – vezi aici și exemplul Fundației Calea Victoriei – care pun la dispoziția cursanților teme legate de leadership, management, comunicare eficientă.

Deocamdată, aceste firme sunt foarte puține și nu acoperă nevoia generală de învățare. Totuși, există o creștere a calității cursurilor de acest fel și, mai mult decât atât, se pare că oamenii sunt din ce în ce mai deschiși să învețe, să afle, să cunoască.