
Din Bordeaux cu dragoste!
Vinul te învață să fii atent, la tine însuți dar și la ceea ce te înconjoară. Te încurajează să te deschizi către lume și s-o primești înăuntru.Vinul aduce oamenii împreună – așa am ajuns noi, câțiva pasionați de vin, să ne întâlnim fără întrerupere de două ori pe lună, de trei ani și jumătate. Oameni diferiți, cu șanse mici să ne fi întâlnit toți laolaltă, dacă n-ar fi fost vinul. Seara de vin despre care am să vorbesc a stat sub semnul Bordeaux-ului și poate nu întâmplător, căci Franța încă dă tonul când vine vorba de vin.
Cele cinci motive de întâlnire ale serii au fost următoarele:
Chateau Brillette 2006, din regiunea Moulis en Medoc, este roșu întunecat, adânc și ascuțit deopotrivă. Se ridică drept în nări, amenințător și robust, cu curajul nebun al tinereții. Odată primit în gură se dezlănțuie taninos și asprește căptușeala obrazului de mă face să dau câțiva pași înapoi și să-i las puțin spațiu să respire în pahar. Vinul, fie el tânăr sau bătrân, cere răbdare pentru a-ți putea spune povestea lui întreagă. Astfel că, după câtva timp în care i-am urmărit rotirile sclipitoare în pahar, se deschide frumos, complex, cu accente de lemn dulce, cu rotunjimi timide, dar și cu vârfuri de lance, musculos și ușor stângace prin agresivitatea taninilor. Mi-ar plăcea să-l întâlnesc din nou peste câțiva ani, mai domolit și mai senin.
Chateau Grand Corbin 1999, Saint-Emilion Grand Cru este roșu-maroniu, mai deschis și parcă mai neclar decât precedentul vin degustat. Îmi aduce în minte imaginea unui colț de lac, la umbră, cu suprafața încremenită de absența adierii vântului, fără reflexul albastru al cerului. Mirosul este puțin înecăcios, ca de cretă, dacă nu rotesc paharul. Gustul este discret, fructuos și piperat. Un vin așezat, fără dorința de a mai demonstra ceva, aproape ursuz, care parcă roagă să fie lăsat în pace.
Charles II Soulignac 2006, Pessac-Leognan. Ochiul îl vede roșu-cărămiziu, destul de întunecat și cam fără chef. Nasul îl simte fin și direct însă, cu o rotunjime plăcută, dar și cu exigență și asprime. Gustul e încăpățânat parcă, fără ușurătate, dar după o vreme petrecută în pahar se deschide și se completează, te invită cu personalitate să-l bei. Un vin matur, nu neapărat prietenos și facil, dar cu o anume poveste de spus, pentru cine are răbdare și curiozitate s-o asculte.
Chateau Laroze 2003 Grand Cru Classe, Saint Emilion Grand Cru are o frumoasă culoare roșu închis și sobră, e strălucitor și pregătit pentru paharul cu picior. Nasul e serios, discret, dar apăsat și ferm, ca o șoaptă matură și asumată. În gură debutează superb cu arome de nucă și magiun de prune, apoi pot identifica tanini bine încorporați și un gust ușor amar, dar rotund, cu aceeași fermitate și o încordare care denotă siguranță și încredere, un bun ambasador pentru vinurile din regiunea Bordeaux.
Blason d’Issan 2005, Margaux, e aproape negru, încruntat, cu străluciri de cerneală. Nasul e sobru și nu prea vorbăreț la prima adulmecare, urmând apoi, după câteva rotiri ale paharului, să deschidă ferestrele și să lase să pătrundă în nări miros de lemn de stejar și fructe negre de pădure. Dacă nasul e oarecum delicat și reținut, acest vin este, în gură, ca un buldozer condus de un conte francez. Simți parcă ritmul apăsat al valurilor oceanului izbind stânca de care banca pe care stai e fixată solid cu șuruburi. Gustul e foarte echilibrat, emană forță și maiestuozitate, iar vinul este, în ansamblu, un companion puternic și plăcut, care invită la discuții cu miez. Acesta a fost preferat în unanimitate de membrii grupului de degustare și a încheiat frumos și potrivit seria celor cinci vinuri. Vinurile din această seară au avut ca epilog o friptură de vită Delmonico în sânge, servită cu salată verde și sos de brânză albastră, iar la scrierea articolului am fost acompaniat de muzica progresivă și complicată a celor de la și Van der Graaf Generator.