CUMPĂRĂTURILE ȘI CRIZA

Zilele trecute am fost prins de o aglomerație de nedescris într-un mall din București, de parcă aș fi fost în America. O mică frenezie a cumpărăturilor.

Câteva zile mai târziu, în același loc, era o liniște deplină. Vânzătoarele moţăiau la raft, clienţi puţin se învârteau fără chef, așa că aproape nu am mai recunoscut locul plin de viaţă și… economie, de acum câteva zile. Ce se întâmplă? Pentru marea majoritate a economiilor avansate – din Occident, America de Nord, Japonia, sau pe unde mai sunt ele – să iei pulsul economiei este relativ simplu: te uiti cum merg cumpărăturile într-un mall.

Dacă este plin, lumea cumpără, marfurile se schimbă rapid, e de bine. Nicăieri dependenţa asta a economiei de vânzarea cu amănuntul, de comerţul en detail, de consum ca atare, nu este mai clară ca în Statele Unite. O zi bună la vânzare este o zi bună pentru economie.

În Europa este ceva mai nuanţat. Pentru o ţară ca Germania, unde exporturile joacă rolul principal în a trage economia în sus, consumul nu e atât de important. Ba mai mult, toată Europa speră ca nemţii să aibă apetitul nestăvilit al americanului pentru consum, pentru că așa ar trage după ei un continent întreg.

Nu îl au. Nu îl mai au nici francezii. Un vânzător al unui lanţ internaţional francez se plângea recent în Wall Street Journal de lipsa de apetit (sau mai degrabă de posibilităţi) de consum a francezului.

Singura salvare mai venea din partea turiștilor care nu au cum evita magazinele Parisului. Una peste alta, experienţa de consum și vânzare exprimă corect starea economiei ţării respective, cu revenirea moderată din SUA, disciplina austeră dar și prosperitatea germană sau recesiunea care a început în Franţa. Dar în România cum stăm?

Ce concluzii tragem după ceea ce se întâmplă în mall-uri? Sau altfel spus, mai poate consumul să tragă în sus economia? Importurile românești s-au prăbușit efectiv în ultimii ani. Mașinile gemane au rămas admirate dar au fost achiziţionate cele second hand, produsele alimentare românești sunt dintr-o dată preferate celor străine iar marile branduri internaţionale nu s-au mai făcut remarcate în ultima perioadă decât prin spaţiile comerciale pe care le-au abandonat pe Calea Victoriei.

Cu toate astea, ultimul trimestru a dat cifre pe plus în ceea ce statistic se traduce prin consum. A fost perioada în care am văzut lumea în magazine. Ceva salarii mărite, ceva dezgheţ de primăvară…

Da, dar toate astea nu au fost destul, nici pentru cele două puncte procentuale în plus la consum, nici pentru cele 0,5% procentuale în PIB. Așa că m-am uitat atent pe toţi indicatorii: consumul de energie în scădere, producţie industrială ușor în creștere, exporturile, cam tot pe unde au fost trimestrul trecut. De unde vine atunci creșterea economiei românești? E cel puţin ciudat, dar în această perioadă au intrat în ţară vreo 2 miliarde de euro, din care doar vreo 200 mil sunt investiţii străine directe.

Contabil, se regăsesc în capitolul ”transferuri”: bani trimiși de afară, bani care intră în afaceri deja existente, fonduri de investiţii atrase de o ţară care își îmbunătăţește parametrii, pe fondul unui curs de schimb încurajator pentru cei care au mizat pe lei. Adică un amestec pestriţ de intenţii și stări, care duce la o zi bună de shopping și multe altele confuze. La creștere, dar la una întâmplătoare, nu predictibilă. La speranţe, dar nu la certitudini. Și face din mall-uri doar ceea ce sunt: un loc de shopping, nu unul de vise…Un spaţiu al pragmatismului, nu al speranţei. Până la creștere predictibilă, certitudini și vise vor mai urma multe zile confuze în mall-urile românești. Și din păcate, nu doar în mall-uri.