Rone: “Cel mai dur nu este ca publicul să arunce cu pietre, ci să te ignore”

Cum evaluează receptarea publicului un artist contemporan care a avut, în ultimii ani, expoziții de succes atât la București, cât și la Berlin, care a locuit și a creat vreme de peste un deceniu (între 1995 și 2006) la Paris și ale cărui lucrări se află în colecții private din mai multe țări?

Unul dintre artiștii prezenți în aceste zile de primăvară la The Art of Living Gallery, Rone (Cicerone Florin Cojocaru), ne-a povestit, într-un mini-interviu, despre cum a ajuns să picteze și cum este receptată arta sa.

Dacă ți s-ar cere să îți faci o biografie de artist, cum ar începe aceasta?

Îmi amintesc că, pe la trei ani, stăteam și mă uitam fascinat ore întregi, pe terasa hotelului  Amfiteatru, din Olimp, la un artist care portretiza turiștii din stațiune. Și tot atunci, în acea vară, treceam toți cunoscuții prin furcile caudine, punându-i să îmi deseneze tot ceea ce îmi trecea prin minte. Prin mintea mea de copil.

Ai rămas de atunci atras de portrete?

Portretul, ca temă în sine, m-a fascinat întotdeauna. Colecțiile de tablouri Visătorii și Prietenii mei de dincolo se înscriu, alături de Pitici, într-o trilogie pe care am dedicat-o eului uman. Prin Visători am încercat să redau o stare – de contemplare, de meditație specifică speciei umane și în speță, artiștilor. La Prietenii mei de dincolo, primordial pentru mine a fost jocul cromatic, pe lângă invenția plastică și stările amintite mai sus.

Este nevoie de o anumită stare de spirit pentru a crea?

Susbscriu afirmației lui Brâncuși: Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face. Astfel că, atunci când lucrezi, starea de spirit este esențială.

Cum percepe arta ta publicul român, prin comparație cu cel din Franța sau Germania?

Apreciat sunt și aici, în țară, și în afara ei. Cultura artistică a publicului este cea care face diferența. Spre exemplu, în Franța și Germania, cei care au acum 40-50 de ani au în urmă o îndelungată educație, au fost în contact cu arta contemporană de mai multe decenii. Nimic nu îi mai șochează.

Publicul român este mai puțin obișnuit, dar nimeni nu a aruncat cu pietre asupra creațiilor mele. Pentru un artist, cel mai dur nu este ca cineva să arunce cu pietre, ci să te ignore. Astfel, în România, de obicei expun într-un cadru avizat.

Totuși, văd în galerii mulți tineri interesați, care, probabil, au studii de specialitate și o preocupare pentru arta contemporană, așadar este vorba de un public tănăr avizat. Eu cred în universalitatea artei, iar la noi observ că apar tot mai mulți tineri artiști promițători.

Ce artist contemporan apreciezi?

Sunt mai mulți, dar m-aș opri la pictorii Pierre Soulages și Gerhard Richter.