George Șerban, avocatul care și-a transformat firma în galerie de artă

Avocatura, profesie despre care circulă multe bancuri răutăcioase, face casă bună cu arta, iar George Șerban este omul care dovedește din plin cum se pot îmbina exigențele profesionale cu pasiunea pentru creațiile artistice, în special arta grafică românească a ultimelor decenii.

Practic, sediul de 650 de metri pătrați al societății de avocatură Șerban & Asociații – pe care Șerban o conduce din 1997 și care are recunoaștere internațională, fiind afiliată la MSI Global Alliance și primind din partea publicației britanice Corporate International Magazine premiul “White Collar Law Firm of the year in Romania” – a fost transformat într-o… galerie de artă.

Absolvent al Facultății de Drept din București, în 1984, ulterior procuror și judecător până în 1991, iar de atunci încoace avocat, George Șerban este un colecționar tot atât de vechi precum este jurist. Ne-a povestit cum a devenit colecționar și ne-a împărtășit opiniile sale despre arta contemporană și locul acesteia în societatea românească de astăzi.

Ce îl motivează pe un colecționar de artă?

Deși există colecții moștenite, transmise din generații, cred că, totuși, este vorba de pasiune pentru artă… Cel puțin în cazul meu despre aceasta vorbim. Colecția a venit ca o urmare firească a lecturilor, vizitelor la muzee, galerii, expoziți de artă în țară și străinătate, dar și la  atelierele artiștilor încă din anii `80-`90.

Din perspectiva colecției, m-a interesat mai mult arta contemporană românească, cu precădere grafica realizată din a doua parte a secolului al XX-lea până azi. Este o colecție de grafică care urmărește drumul acestei arte de la Theodor Aman la zi!

În sediul firmei noastre de avocatură se află câteva sute de lucrări de grafică (gravură, lito, xilogravură, pastel, acuarelă) care ar putea servi foarte bine drept material didactic pentru practica studenților de la Artă și nu numai.

Sunt artiști graficieni care vin în vizită – între care m-aș referi la maestrul Mircia Dumitrescu, Casia Csehi, Dan Erceanu, Teodor Hrib și alții – care îmi spun că deja putem vorbi de un muzeu al graficii românești.

Sunt în contact și ne vizităm cu o serie de colecționari de artă contemporană din București și din țară, uneori mai schimbăm și lucrări. Tratez arta plastică precum pe o ființă vie, care trebuie întreținută, însănătoșită permanent… Și, din când în când, scoasă în public, astfel că o parte dintre lucrări sunt expuse prin muzee, la cererea organizatorilor.

Cum poate fi transformat sediul unei firme de avocatură într-o gazdă a artei?

Înainte de a muta firma de avocați în Opera Center, am avut sediul în diverse locuri în care erau expuse printuri ale unor lucrări de artă achiziționate de prin diverse magazine din străinătate. Arătau bine, dar era un lucru comun. Odată cu mutarea în spațiul de la Opera Center, circa 650 de metri pătrați, mi-am zis că este cazul să schimbăm imaginea.

M-am gândit și la aspectul educativ, căci trebuie să le oferim ceva semenilor noștri. În afara celor aproape 30 de angajați ai fimei, aici vin zeci de perosane lunar. Chiar dacă nu intră într-un dialog cu lucrările de artă sau nu vorbim despre artă, macar rămân cu niște nume de artiști și cu niște întrebări… Ce vrea să însemne aceasta? Ce a vrut să spună artistul?

Astfel, holurile, sălile de conferință și birourile sunt pline cu lucrări de artă. Cum știți, mai există multe case de avocați care au, asemenea nouă, lucrări de artă expuse.

Este arta un hobby costisitor?

În general, spațiile de birouri, mai ales cele din centrele de afaceri, sunt extreme de generoase, iar amenajarea propriu-zisă a unei galerii de artă nu presupune sume mari. Mă refer la sistemele de prindere, de iluminat, de înrămare.

În ceea ce privește prețurile artei contemporane, aș zice că sunt accesibile și chiar cred că arta este o bună investiție. Și mai cred că, dacă există pasiunea și mijloacele cele necesare, adică spațiul de expunere și fonduri, lucrări se găsesc din abundență, așa că nu trebuie decât să fie achiziționate și expuse.

Potrivit unor estimări, doar 5% dintre români sunt consumatori de artă contemporană? Ce nu știu că pierd ceilalți 95%?

Cifrele indicate de dumneavostră pentru români sunt dezarmante… Mi-aș dori să nu fie adevărate. Dar poate fi și dovadă că noi, românii, încă nu ne-am așezat în normalitate, e multă prostie și e mult dezinteres, mai bâjbâim în căutarea unor repere culturale.

Rolul artei într-o societate a fost și este enorm, pe multiple planuri, de la aspectul pur estetic, la cel educativ, investițional, iar în zona noastră profesională acționează și ca un factor de imagine publică a firmei, de stimulare și educare pentru membrii acesteia.

Mă bucur să constat că, în ultimii ani,  se fac eforturi de catre noile galerii de artă – și o spun pentru că am avut discuții cu o parte dintre reprezentanții acestora – pentru promovarea artei românesti în țară și în străinătate și acest lucru este de lăudat și de sprijinit. Personal, dar și alți avocați din firma noastră, am direcționat cei 2% din impozitul nostru pentru 2015 unei astfel de galerii.

Dacă nu ați fi practicat avocatura, ce talent artistic v-ar fi plăcut să exersați?

Muzica. Chiar am urmat cursuri de chitară la Palatul Culturii din Ploiești, eram elev pe atunci și am avut un fel de formație de hard-rock și blues. Erau  vremurile de glorie ale trupelor Deep Purple, Led Zeppelin, Black Sabbath… Și azi îi ascult cu plăcere!