ADRIAN GHENIE – de la Baia Mare la Sotheby’s

Arta contemporană este spectaculoasă, bine împachetată în învelișuri de sens și formă, surprinzătoare prin contrastul dintre interfața sa și complexele conexiuni mentale, umane și materiale din spatele ei. Limbajul scenei artistice pendulează între artă și bani, între cote și concepte. În mod paradoxal elitistă și popular(izat)ă, această lume are drept obiect opera de artă-fetiș și o familie extinsă de protagoniști: artiști, curatori, galeriști, teoreticieni, directori de muzee și colecționari. Dacă odată cu Andy Warhol profesia de artist a devenit una de star sau de superstar, acest lucru nu este general valabil, doar un mic procent din numărul mare de artiști ajungând să expună în marile muzee și bienale și să bifeze recorduri în licitații.

Adrian Ghenie este unul dintre cei puțini. Artistul român, născut în 1977 în Baia Mare, a beneficiat de o ascensiune rapidă, parcurgând în doar câțiva ani etapele recunoașterii și afirmării. După prima expoziție personală din 2006, colaborează cu importante galerii internaționale: din 2008 cu Tim Van Laere Antwerp și Nolan Judin Berlin, apoi cu celebra Pace Gallery, Londra și New York. În 2009 a avut prima monografie publicată la prestigioasa editură germană Hatje Kantz, iar lucrările sale se găsesc în muzeele de artă contemporană Georges Pompidou, Hammer Museum LA, SF MoMA și S.M.A.K. din Gent, și în colecții private esențiale, precum cea a lui François Pinault. Recent s-a înregistrat cea de-a doua vânzare în licitație cu peste 1 milion de lire sterline – pentru lucrarea Duchamp’s Funeral I, atestând stabilitatea cotei sale.

Deși publicul român a intrat în contact cu pictura lui Ghenie încă din 2006 în Cluj, respectiv 2009 în București – la MNAC, cu ocazia primei expoziții personale într-un muzeu, recordul obținut în licitație pe 30 iunie 2014 a fost cel care l-a consacrat în conștiința locală. Cele 1.426.500 de lire sterline (1.778.422 de euro) obținute la Sotheby’s de lucrarea sa The Fake Rothko au reverberat în media națională ca o dovadă imuabilă a valorii artei sale, generând o avalanșă de titluri – mai mult sau mai puțin inspirate – ce juxtapun suma, tinerețea artistului și exemplul lui Brâncuși.

Succesul lui Ghenie este unul real și deloc facil. Având la bază binecunoscuta poveste a eșecului și a reîncercării, el poate fi apreciat în contextul coagulării unui veritabil centru artistic în jurul “Școlii de la Cluj”. Nu doar pentru Adrian Ghenie educația în peisajul artistic dezolant post-1989 și prima tentativă de emigrare – în Viena, la începutul anilor 2000 – au avut drept rezultat neintegrarea și conștientizarea diferențelor majore dintre sistemul artei contemporane vestice și cel local. Alături de alți artiști români într-o situație similară și împreună cu Mihai Pop, Ghenie demarează Plan B în 2005, galerie gândită ca o alternativă la sectorul artistic de stat și ca o platformă de colaborare, creație și expunere. Deși în termeni de piață rezultatele sale sunt cele mai impresionante, afirmarea sa nu este o excepție, ci a coincis cu cea a unei generații de artiști lansați la Cluj și tangenți Plan B, precum Ciprian Mureșan, Victor Man, Șerban Savu, Mircea Suciu, Marius Bercea și alții.

Cercurile aprecierii și consacrării artistice sunt unde generate de conținut, talent și muncă, iar acestea se propagă în mediul oportun. Ghenie înțelege jocul și resorturile scenei artistice și știe că arta contemporană are o îndelungă și consistentă istorie în spate, pe care o utilizează conștient. Dincolo de valoarea economică și logica contextului potrivit, frapează valențele artistice, conceptuale și estetice ale picturilor sale.

Lucrările lui Adrian Ghenie transmit mesaje complexe, înscrise într-un palimpsest de culoare decojită, zgâriată, jupuită. Pe suprafețele texturate ale pânzelor sale, cu stropituri, picături și tușe tactile, se împletesc trimiteri culturale, istorice și personale: reinterpretarea genurilor picturale – portretul, scenele de interior, cum se întâmplă spre exemplu în seria Pie Fights, începută în 2008, personalitățile sinistre ale secolului XX – Hitler, Dr. Mengele, Hermann Göring, soții Ceaușescu, atracția și tentația exercitată de modele din istoria artei – precum Rothko, în The Fake Rothko, sau Van Gogh, Rembrandt, Francis Bacon.

Pe lângă acestea, o altă coordonată centrală a creației sale este statutul picturii. Declarată de nenumărate ori moartă de către avangardele și neoavangardele secolelor XX-XXI, pictura refuză să se resemneze, artiști inovatori precum Adrian Ghenie reafirmându-i de fiecare dată potențialul viu de a transmite idei și stări contemporane. Artistul dialoghează în timp cu detractorii picturii, prin referințele Dada și Duchamp integrate și combătute în lucrările sale. Lucrarea Duchamp’s Funeral funcționează ca un fel de artă poetică și ca un manifest al longevității și relevanței picturii.

Arta lui Ghenie nu poate fi încadrată într-o categorie sau stil anume – similar, nici cea a lui Francis Bacon, cu care a fost comparat în repetate rânduri – și creează imagini care bântuie, stranii și familiare în același timp. Secvențe vizuale care acaparează, seduc și înghit privitorul într-o realitate paralelă, cinematografică. De altfel, artistul își asumă și recunoaște sursele de inspirație, apetența pentru film noir sau David Lynch.

Adrian Ghenie are o relație aparte cu istoria și a ales să se stabilească în Berlin, un oraș traumatic în care urmele trecutului sunt vizibile și lăsate la vedere, făcând imposibilă uitarea – după cum arată și cea mai recentă expoziție a sa de la Galerie Judin, Berlin Noir. Artistul nu și-a părăsit însă propria istorie, ci a contribuit în mod activ la crearea unor contexte favorabile artei contemporane locale: Galeria Plan B în 2005 și implicarea în deschiderea centrului artistic Fabrica de Pensule în 2009, în Cluj. Oarecum anacronic, pentru un artist care nu lucrează cu pensule, ci cu stencils și cuțite de paletă.

Surse foto: sothebys.com; iacobbogdan.wordpress.com