Italian Glamour: Villa Necchi Campiglio

Personaj în filmul italian Io sono l’amore, vila Necchi Campiglio este un monument al modernismului și o restaurare a burgheziei milaneze din prima jumătate a secolului XX. Interioarele exuberante sunt păstrate întocmai cum au fost decorate de primii săi locuitori, Angelo Campiglio și surorile Necchi, reprezentanți ai elitei industriale lombardiene, iar de când a intrat sub protecția FAI (Fondo Ambiente Italiano), ea poate fi vizitată cinci zile pe săptămână.

Villa Necchi Campiglio a fost proiectată în 1932 de celebrul arhitect Piero Portaluppi, al cărui stil extravagant se potrivea perfect cerințelor familiei. În final, a reieșit o clădire raționalistă emblematică, atât pentru pentru portofoliul arhitectului, cât și pentru orașul în mijlocul căruia se construia, fiind una dintre puținele vile ce dispuneau de o piscină exterioară încălzită.

Portaluppi a gândit întregul ansamblu asemenea unei scene pe care locuitorii și vizitatorii să se desfășoare, să își etaleze obiectele de artă și, odată cu ele, statutul social. Spațiile au fost proiectate în concordanță cu principiile moderniste de stil emergente în acea perioadă, iar proprietarii, producători de oțel și mașini de cusut emailate, erau confortabili cu respingerea decorațiunilor tradiționale, în favoarea expresiilor modernității.

În scurt timp, vila și-a construit o reputație, în special datorită seratelor sociale exclusiviste la care surorile Necchi invitau vecini, oaspeți internaționali și artiști, toți în căutarea relaxării într-o oază urbană. Inundată parcă în vegetație, nimeni nu putea zări ce se întâmplă dincolo de copacii înalți care încojoară zidurile — un alt semn ce reflectă intimitatea în care familia Necchi Campiglio prefera să-și desfășoare activitățile.

Ziarele vremurilor au publicat numeroase articole despre un anumit tunel secret, care începea de la porțile principale și traversa proprietatea, pe sub grădină, până la clădirea principală. Tunelul fusese însă construit pentru a servi drept pasaj sectet rezervat oaspeților importanți, precum consulul englez, consulul Olandei (care a și locuit în vilă) sau reprezentanți ai armatei.

În urma decesului ultimei moștenitoare, Gigina Necchi Campiglio, în 2001, vila a intrat în administrarea FAI (Fondo Ambiente Italiano) și a fost deschisă publicului în 2008, după finalizarea proceselor de restaurare. Interiorul a rămas aproape neschimbat și are capacitatea de a transforma vizitatorii în oaspeți ai trecutului. Poate printre cele mai interesante lucrări se numără cea a lui Tomaso Buzzi, care a fost contractat inițial pentru a modifica o parte din grădină, terenul de tenis și peretele decorativ al piscinei și apoi reinvitat, după Al Doilea Război Mondial, pentru a redecora interiorul în stilul secolului al XIX-lea. Între 1946 și 1957, Buzzi a proiectat mobilă și tapițerie pentru vilă, a recomandat antichități, a adăugat detalii baroce și, cu ajutorul meșteșugarilor, a adus un aer de abundență și confort unor camere neglijate până atunci.

Două colecții de artă privată au fost expuse în interiorul vilei după renovare. Exemple de picturi și arte decorative din secolul al XVIII-lea, donate de Aligiero și Emilietta De’ Micheli, și picturi, sculpturi și mobilier din colecția Claudiei Gian Ferrari, cuprinzând artă din secolul XX (lucrări de Sironi, Martini și de Chirico). Dependințele bine conservate sunt și ele deschise publicului, iar pentru cei ce au văzut filmul Io sono l’amore (I Am Love), cu Tilda Swinton în rolul principal, sentimentul de actualizare va fi cu atât mai evident.

Io sono l’amore (2010) directed by Luca Guadagnino

Adresă: Via Mozart 14, Milano, Italia

Deschisă de miercuri până duminică, de la 10:00 la 18:00.