Monumente ale arhitecturii islamice

Iraniană, persană sau otomană, arhitectura islamică își găsește cele mai înalte moduri de exprimare în clădirile cu valențe religioase și a inspirat o bună parte din elementele arhitecturii creștine, precum domurile, arcadele sau mozaicul. Totuși, abundența stilurilor, alături de perfecțiunea liniilor și finisajelor, o transformă într-o sursă inepuizabilă de fascinație pentru amatorii de simetrie.

Arcadele reprezintă elementul major al arhitecturii islamice, la fel ca și în arhitectura occidentală. În general, unele pot fi comune orientului și occidentului – arcul semicircular sau arcul gotic, iar altele sunt specifice lumii islamice – arcul persan, cu profil carenat, arcul polilobat, arcul cu lambrichene, ba chiar și arcul potcoavă, toate trei foarte răspândite în Spania și în Maghreb.[1]

Wazir Khan Mosque

În primele secole ale Islamului, coloanele utilizate la construcții proveneau din clădiri antice, însă după o anumită perioadă, materiale antice devin din ce în ce mai rare, iar lucrătorii islamici învață să le manufactureze. Mozaicul este utilizat și el în mai multe epoci, fiind puternic influențat de perioada antică și bizantină. În primele decenii, mozaicul se realizează cu fundal de aur, în timp ce mozaicurile mameluce sunt o reiterare a celor de la Domul stâncii și Moscheea Omeyyazilor din Damasc.[2]

Patrimoniul cultural al arhitecturii islamice este extraordinar de variat și include moschei, palate, morminte și fortărețe. Probabil cea mai faimoasă clădire este Taj Mahal, un monument funerar ridicat în cinstea celei de-a treia soții a împăratului Shah Jahan, care a murit în timpul nașterii celui de-al paisprezecelea copil. Devastat, împăratul a comisionat acest mausoleu masiv pe malul stâng al râului Yamuna, iar construcția lui a durat 20 de ani (1631-1651). Monumentul este remarcabil, atât datorită grandorii (punctul cel mai înalt al cupolei se ridică până la 73 de metri deasupra nivelului solului), cât și pentru forma sa plină de grație, care combină elemente indiene, islamice și persane.

Palatul Alhambra a fost construit de dinastia musulmană Nasrid (1238-1492) în Granada și cuprinde o fortăreață, reședința prințului și o serie de pavilioane și grădini, cunoscute drept Generalife. Curtea interioară și camerele palatului sunt decorate cu pavimente colorate, lemn sculptat și elemente de caligrafie. Alte elemente ornamentale remarcabile sunt stalactitele geometrice sculptate, un tipar recurent al arhitecturii islamice, denumite muqarnas.

Domul stâncii din Ierusalim este cel mai vechi monument reprezentativ pentru arhitectura islamică și a fost construit între 691-692, cu aproape 55 de ani după cucerirea Ierusalimului de către arabi. Ornamentația își are originile în tradiția arhitecturală bizantină, iar structura constă într-un dom de lemn, poziționat deasupra unei baze octogonale. Înăuntru, două ambulatorii înconjoară un fragment al unei stânci. Acest monument este sacru și în religia iudaică, și pentru cea islamică – în tradiția evreiască se spune că acela este locul în care Abraham se pregătea să-și sacrifice fiul, în timp ce în tradiția islamică, se crede că din acel punct s-a ridicat Mohamed la ceruri.

Un exemplu recent de arhitectură islamică este Marea Moschee Sheikh Zayed din Abu Dhabi, construită între 1996 și 2007. Proiectată de arhitectul sirian Yousef Abdelky, clădirea acoperă peste 12 hectare și are elemente persane, mughale și alexandriene, inspirate din moscheea Abu al-Abbas al-Mursi din Egipt. Un alt aspect interesant este covorul, cel mai mare din lume, produs în Iran, care a fost lucrat de peste 1.200 de țesători și măsoară 5.627 m^2. 

Surse:

[1] Andrew Petersen, Dictionary of Islamic architecture

[2] Idem