Dialog cu violoncelistul Andrei Ioniță, primul român câștigător al Concursului Ceaikovski

În toamna lui 2015, lumea muzicală românească a salutat cu un uriaș entuziasm succesul violoncelistului Andrei Ioniță care, la 21 de ani, devenea primul român câștigător al prestigiosului Concurs Ceaikovski. Îl vom putea asculta duminică, 10 septembrie, la Sala Palatului, alături de Filarmonica din München și de Valery Gergiev. 

Ați început să studiați violoncelul în România. Care sunt primele amintiri, care sunt primii profesori? Ați fost apoi bursier SoNoRo. Care au fost principalele momente din acești ani de formare? 

La vârsta de 5-6 ani am început studiul pianului alături de profesoara Mihaela Nemțeanu, pentru ca trei ani mai târziu să mă îndrept spre violoncel la sugestia extraordinar de inspirată a profesoarei mele de pian. Am absolvit Școala de Muzică și Arte Plastice nr. 1 “Iosif Sava” din București, la clasa profesoarei Ani-Marie Paladi, căreia îi sunt extrem de recunoscător nu doar pentru inițierea mea în tainele instrumentului minunat care este violoncelul, cât și pentru întreaga susținere psihologică oferită de-a lungul parcursului meu artistic până în prezent. Am fost într-adevăr bursier SoNoRo, am fost bursier și al Fundației Principesa Margareta a României; grație acestor burse m-am bucurat de numeroase momente minunate alături de alți tineri muzicieni români. În paralel cu studiul muzicii, am dorit să-mi formez și o cultură generală cât se poate de diversificată, de aceea am ales ca în perioada liceului să urmez cursurile Colegiului Național “Sfântul Sava”, de unde am adunat de asemenea amintiri frumoase. 

Continuați să studiați în Germania. Cum se întâmplă lucrurile acolo? Care sunt principalele diferențe fată de învățământul muzical din România?  

Din anul 2012 sunt înscris la Universitatea de Arte din Berlin, la clasa profesorului Jens Peter Maintz. Cred că diferența majoră față de ceea ce se petrece la noi o reprezintă pur și simplu nivelul mult superior nu doar față de România, ci pur și simplu la nivel internațional. Pentru că scena muzicală din Germania este atât de bine dezvoltată, cu orchestre extraordinar de bune în aproape fiecare oraș, cu săli de concert umplute până la refuz în fiecare seară, evident că cei mai buni tineri muzicieni din întreaga lume sunt atrași să vină să studieze și mai apoi să-și urmeze profesia în această țara.   

În 2015 ați câștigat Concursul Ceaikovski, poate cel mai important concurs din lume, cel mai mediatizat, cel mai râvnit. Care au fost momentele cele mai dificile din concurs și cum este ca peste noapte să fii solicitat să cânți cu cele mai mari orchestre, alături de dirijorii cei mai faimoși ai lumii?  

Experiența unui concurs de o asemenea anvergură este unică în viață: a fost în același timp terifiant și extatic. A fost pentru prima dată  în viață când în timpul unei apariții pe scenă am avut lacrimi în ochi din cauza atmosferei absolut electrizante… Platforma de vizibilitate oferită tuturor participanților prin transmisia online de către Medici.tv a fost incredibilă (competiția a fost urmărită de milioane de telespectatori), iar faptul că m-am bucurat și de recunoașterea juriului a fost încă un motiv de bucurie. Nu a fost dificil să mă obișnuiesc cu noul ritm al vieții, mult mai rapid, întrucât pe scenă mă simt întotdeauna acasă. Nu regret tracasarea și oboseala inerente, pentru că îmi place ceea ce fac și îmi trăiesc visul cu ochii. 

Veți cânta alături de Valery Gergiev, votat recent de publicul francez drept cel mai mare dirijor în viață. Vă doriți să cântați cu un dirijor anume sau cu un pianist anume? 

Îi sunt recunoscător maestrului Gergiev pentru oportunitățile oferite și pentru ușile deschise (am cântat deja împreună pe scene mari, precum Londra, München, Viena, atât cu Orchestra Mariinsky, cât și cu Filarmonica din München alături de care concertez în București). Probabil ar fi fost o onoare să colaborez cu Sergiu Celibidache. Nu cred că a mai fost și că va mai fi vreodată un dirijor așa de extraordinar ca el.  

Ați avut un model printre violonceliștii din trecut? 

Am fost întotdeauna fanul lui Daniil Shafran, precum și al lui Jacqueline du Pre și Steven Isserlis. În 2014 am avut ocazia să cânt împreună cu Steven Isserlis. Le apreciez originalitatea și sinceritatea neasemuită în discursul lor muzical.  

Odată cu celebritatea crește și responsabilitatea artistică? Ce înseamnă responsabilitate artistică pentru dumneavoastră? 

Odată cu succesul de la Concursul Ceaikovski au crescut și așteptările din partea celorlalți și mai ales din partea mea. Cu toate acestea, mă simt pregătit atât din punct de vedere profesional, cât și psihic și sufletește pentru cariera ce îmi stă în față, mai ales că povestea mea le poate da speranță multor tineri muzicieni români că se poate reuși chiar dacă nu aparții unei superputeri politice, culturale. Responsabilitatea mea de acum încolo va fi aceea de a-mi reprezenta țara și moștenirea culturală în cel mai frumos mod cu putință.  

Care este granița dintre originalitate și excentricitate la un artist, într-o epocă în care există parcă o tendință de uniformizare care vine împreună cu obsesia fată de perfecțiunea tehnică? 

Cred că cel mai periculos aspect al evoluției tehnologice pentru muzicieni este acela al accesului nelimitat la înregistrări. Pe de o parte, ele îi ajută pe elevi prin oferirea unor direcții orientative, pe de altă parte însă, din păcate mulți copii încep să imite interpretările artiștilor cunoscuți, sufocându-și deja “din fașă” originalitatea și personalitatea artistică. 

Ce amintiri muzicale speciale aveți de la edițiile trecute ale Festivalului Enescu?  

Fără nicio îndoială recitalul din anul 2013 al lui Radu Lupu la Ateneul Român, cu ultimele două sonate de Schubert. Cu toate că sala are o capacitate de aproximativ 800 de locuri, au încăput aproape 1000; eu am reușit să mă așez alături de alți studenți pe treptele scărilor din dreptul lojelor. A fost o liniște divină, încât aproape că se auzeau lacrimile curgând din ochii ascultătorilor. 

Cât de importantă este alegerea repertoriului în funcție de publicul în fața căruia cântați? Există un repertoriu pe care îl cântați mai degrabă în Germania, altul în Franța și altul în România? 

Cu toate că încerc să includ în programul concertului o lucrare aparținând unui compozitor al spațiului în care cânt, repertoriul mai restrâns pentru violoncel (în comparație cu vioara sau pianul) nu ne oferă șansa unor alegeri prea variate. Mă bucur însă să abordez muzică rusească, mai ales pe cea a lui Șostakovici, pe care am interpretat-o cu mare succes și la Concursul Ceaikovski.  

Este muzica clasică o artă pentru elite, așa cum se tot spune, sau poate fi o artă pentru toți? E nevoie de o pregătire specială, de o anumită sensibilitate ori cultură pentru a putea “înțelege” muzica clasică?  

Sunt de părere că artele (nu vorbim doar de muzica așa-zis cultă) nu sunt destinate maselor. Nu cred că te poți bucura cu adevărat de o lucrare în care sunt exprimate idei în modul cel mai elevat și rafinat dacă singura carte pe care ai citit-o vreodată este programul TV. Cu toate acestea, muzica are capacitatea de a impresiona ființa umană în modul cel mai profund cu putință. Cred că atâta vreme cât oamenii vin la un concert cu respect și inima deschisă, vor reuși să simtă împreună cu interpretul mesajul transmis. 

Care sunt următoarele proiecte în care sunteți implicat? 

Stagiunea aceasta mă așteaptă printre altele multe concerte în spațiul german, atât recitaluri, cât și concerte cu orchestre importante (Hamburg, Leipzig), precum și numeroase apariții în Anglia. Din anul 2016 am intrat într-un program de susținere a tinerilor soliști inițiat de către BBC (New Generation Artists), care presupune diferite sesiuni de înregistrări precum și concerte alături de orchestrele BBC din întregul Regat Unit. Anul viitor voi avea și recitalul de debut în prestigioasa Carnegie Hall din New York, așa că am destule motive să fiu recunoscător și în același timp nerăbdător pentru viitorul relativ apropiat! 

Când va apărea primul disc și ce va cuprinde?  

Din păcate nu vă pot oferi prea multe detalii, însă în lunile următoare se vor concretiza mai multe sesiuni de înregistrări atât în formație camerală, cât și ca solist concertist.