Plastic fantastic – Istoria unui brand de design inteligent

Produsele Kartell vorbesc despre starea de spirit și atmosfera perioadei în care s-au născut dar în același timp sunt și obiecte contemporane care aduc multe alte valori și mesaje și ca urmare au devenit elemente ale peisajului nostru intern.

Kartell a fost fondat în 1949 în Noviglio, provincia Milano, de către Giulio Castelli, un inginer chimist care a absolvit câștigând “Premiul Nobel Natta” și care ulterior a început să producă obiecte din plastic: la început accesorii auto, urmate de produse de uz casnic, articole de laborator și lămpi. Două au fost provocările companiei nou create: introducerea plasticului în viața de zi cu zi și înlocuirea sticlei cu plastic pentru echipamentele de laborator. Astfel a apărut necesitatea unei abordări complet inovatoare bazate pe cercetare tehnologică și design

IDEEA

“Castelli a studiat politehnica; a fost întotdeauna curios și cercetător prin vocație. A avut norocul de a se dezvolta într- un moment în care se acorda o mare atenție noilor materiale. A avut o mare dorință de a verifica variante în cele mai diverse domenii și a avut ocazia de a face acest lucru într-o perioadă în care experimentele se făceau mai ușor; matrițele erau mai ieftine și se putea experimenta mai mult. Am putea spune că a încercat să canalizeze descoperirile industriale către locuințe: obiecte de calitate, bine concepute și făcute din materiale inovatoare. Kartell se bazează pe tehnologie, inovație și design”, explică Claudio Luti, actualul proprietar și CEO Kartell.

FAIMA

Identitatea Kartell a fost consolidată în anii ’60, în timpul succesul internațional made in Italy design în care compania a investit în fabricarea mobilierului domestic, fapt ce i-a adus premii internaționale și o bună reputație în străinătate. Primul semn: Kartell a fost invitat de către Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York în 1972 să ia parte la expoziția Italy: the new Domestic Landscape. Acela a fost momentul design pentru Kartell: au fost produse și prezentate trei prototipuri complet inovatoare proiectate de trei designeri iconici: Gae Aulenti, Ettore Sottsass și Marco Zanuso.

FASHION INSIDER

Claudio Luti a preluat compania în calitate de proprietar și președinte în 1988, la apogeul crizei din industria plasticului în timpul anii ’80 – Luti este ginerele fondatorului Giulio Castelli și a venit din lumea modei, fapt ce nu este total neobișnuit într-o lume în care brandurile mari made in Italy sunt mai toate afaceri de familie. Dar Lutti aduce o valoare adăugată deosebită: deși el este un outsider în lumea designului de produs are avantajul unei vaste experiențe în cadrul unui brand mare cum e Versace. O contaminare pozitivă de la haute couture la in design-ul de produs era pe cale să se întâmple.

DESIGNERII

Colaborarea cu designeri de renume internațional continuă și în anii nouăzeci: Antonio Citterio, Ron Arad, Vico Magistretti, Philippe Starck, Piero Lissoni – iar Kartell dezvoltă împreună cu ei proiecte de neuitat. O întâlnire esențială a fost cea cu designer-ul Philippe Starck. Ei au început cu un scaun și din acel moment a fost o identitate totală. El i-a confirmat lui Lutti că ar putea face un produs cu totul diferit de ceea ce era pe piață la momentul respectiv. Ei au început să combine fier și polipropilenă, să creeze finisaje opace în locul celor lucioase și să experimenteze cu culori. Starck a insistat pentru a crea culori pastelate bazate pe caseta de creioane colorate japoneze pe care o deținea. Ei au adăugat talc în diferite procente pentru a crea un efect de moale plasticului. Rezultatul: scaunul Dr. Glob a intrat imediat în magazinele importante și a fost un mare succes.

BANII

Kartell este totuși o realitate industrială. Proiectul poate fi schimbat de nenumărate ori, dar atunci când vine vorba de matrițe noi ideea trebuie să fie clară: de ce? Deoarece matrițele sunt foarte scumpe și după crearea lor se urmărește producerea unui număr foarte mare de obiecte pentru a nu avea pierderi și apoi pentru a trece pe profit. Pentru scaune, de exemplu este nevoie în medie de 35 de bucăți pe oră pentru a face profit. Deși produsele Kartell au adesea un design avangardist, ele trăiesc mult mai mult decât tendințele modei. Acest lucru este de asemenea în concordanță cu logica producției industriale – de a produce obiecte în cantități mari care să reziste foarte bine în timp.