
KUBE Musette: Andreea Albani – “The Trace (Time #0.5)”
Vă invităm la “The Trace (Time #0.5)”, cel mai nou proiect expozițional al Andreei Albani.
Vernisajul a avut loc luni, 3 Iulie, ora 20:00, Calea Victoriei 114, la KUBE Musette.
Se poate spune că descifrarea unei lucrări este subiectivă fiecărui observator. Totuși, cum este influențat acest proces dacă punem în scenă mai multe coordonate ce au generat lucrarea?
In centrul expoziției “The Trace (Time #0.5)” se află o instalație care evocă procesul de creație ca reflecție asupra trecerii timpului. Astfel, în lucrările Andreei vom regăsi fragmente și detalii ale memoriei în diferite stadii.
Desenul ei are un caracter performativ, în care construcția liniei devine un sistem de notare a trecerii timpului, lucrările căpătând o dimensiune temporală, dincolo de cea spațială a imaginii.
Expoziția este deschisă între 4 și 17 Iulie.