COPACUL CARE DANSEAZĂ

Gilda Lazăr nu are nevoie de multe prezentări. Pe scurt, acum este Director Corporate Affairs & Communicationa la JTI România, Moldova și Bulgaria, profesor asociat la Facultatea de Litere a Universității București unde predă un curs de Corporate Affairs și CSR, și Președinte al Asociației “Friends of the Opera”. A avut plăcerea să ne vorbească despre arta descoperită într-un oraș “altfel”.

E dificil să recomanzi ceva, într-un oraș în care nu trăiești zi de zi, noapte de noapte. Știu, însă, despre Chișinău, că e un oraș cald, cu multe “întâmplări” frumoase, cum spun moldovenii. Dar, tot ceea ce vezi sau auzi în orașul de peste Prut e altfel, pentru că mai întâi simți și apoi înțelegi. Și asta datorită oamenilor din jur. Zilele trecute, la Chișinău, o întâmplare-întâlnire a adus o alta: Întâlnirile JTI, la a doua ediție în Moldova (la a 14-a, în România), au invitat pe scena Teatrului Național Mihai Eminescu “Gigi Căciuleanu Romania Dance Company”, care a susținut spectacolul D’ale noastre, pornind de la textele marelui I. L. Caragiale. Premiera a avut loc la București, anul trecut, așa că nu vedeam spectacolul pentru prima dată. După București, a urmat un turneu european, la Paris, Bruxelles, Londra, dar și la Sofia, sub titulatura Ta Ra Ta Tam. La sfârșitul lui noiembrie, Ta Ra Ta Tam va putea fi vazut și la Lisabona, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Și pe Gigi Căciuleanu îl cunoșteam demult. Prima “întâlnire” cu coregraful a fost prilejuită de ediția Întâlnirilor JTI, din 2011, când a adus la Bucuresti Noche Bach, cu Baletul Național din Chile.
Iată ce spune, însă, Gigi despre D’ale noastre: “L-am internaționalizat pe Caragiale, l-am tradus pe limba mea, pe limba mișcării, a trăsnelii, a suprarealismului, a modernității. Coane Joițici pot fi văzute oriunde, copii ca domnul Goe sunt în multe familii, Cațavencu este universal. Ceea ce este mai interesant în acest spectacol nu sunt cele românești, de-ale noastre, ci sunt cele omenești.”

Dar, de ce a fost altfel D’ale noastre, la Chișinău? Publicul moldovean, la fel ca și cel din Paris, Bruxelles sau Londra, a înțeles pe deplin mesajul lui Căciuleanu, dar altfel parcă, mai
degrabă cu sufletul decât cu mintea. Cine a văzut “Nuntă în Basarabia”, sau cine a mers prin Chișinău cu un ghid pasionat de limba română, de poezie și de oraș, ar putea crede că totul se învârte în jurul statuii lui Ștefan cel Mare și Sfânt și că orașul se reduce la bulevardul cu același nume. Ei bine, nu e deloc așa. Chișinăul profund are 17 teatre, mult mai multe decât Bucureștiul, iar în fiecare an orașul găzduiește un Festival de operă și balet, unde sunt invitați artiști din toată lumea. Sala cu orgă este una dintre cele mai frumoase clădiri din Chișinău. Orașul de “piatră albă”, cum mai este numit, este înconjurat de cramele Cricova, Mileștii Mici sau Chateau Vartelly. Locuri în care, de altfel, a poposit și Ștefan cel Mare.
Despre Mileștii Mici vă pot spune că este un monument architectural impresionant, un oraș subteran cu galerii întinse pe 200 de km, dintre care 55 km sunt folositi pentru păstrarea vinului, figurând în Cartea Recordurilor. Orheiul Vechi, un schit săpat în arce de piatră, înconjurat de râul Răuț, poartă urmele vechii biserici moldovenești, ale boierilor locului, dar și ale unor vestigii geto-dace. Adevărate locuri de pace, văi și dealuri domoale, care deschid orizonturi si vindecă suflete, găsiți mai peste tot, în Moldova.

Despre tihna moldovenească și uimirea sinceră

După ce am fost în mijlocul unui public entuziast, care a aplaudat minute întregi, în picioare, după ce ne-am ostoit setea cu vin Negru de Purcari și am gustat din plăcintele alese, ce mi se putea întâmpla mai bun? În dimineața zilei de 4 noiembrie, când Gigi Căciuleanu și dansatorii săi au pornit spre locul pe care Gigi l-a purtat tot timpul în valiză, locul rădăcinilor sale, satul Mășcăuți, nu aveam de unde să știu că drumul nu va fi o simplă călătorie. Am găsit acolo, in raionul Criuleni, un sat de oameni sinceri, calzi, modești, de o puritate ca din altă lume, uimiți de norocul și bucuria de a-l primi pe artist. Oamenii din Mășcăuți, profesorii și elevii liceului care poartă numele străbunicului său, Ion Sârbu – primul poet moldovean care a scris fabule în limba română, cu caractere chirilice – l-au întâmpinat cu pâine și sare. Și au urmat surprizele: au recitat nu poeziile strabunului, ci poeziile lui Gigi, au proiectat un film în care el și Miriam Răducanu dansau regăsirea și despărțirea, au pus întrebări, au vrut să-i asculte poveștile copilăriei, să știe despre amintiri, bucurii, dureri, credință, au vrut, la rândul lor, să păstreze cât mai mult din ceea ce este Gigi Căciuleanu pe meleagurile lor.

Și iată că, așa cum declara coregraful, “aici nu am găsit doar “d’ale noastre”, ci și de “ale mele”. Gigi Căciuleanu a intrat emoționat în biserica din Mășcăuți, ctitorită de străstrăbunicul său Alexandru Sârbu, a poposit la conacul familiei Sârbu, s-a recules la mormintele boierilor Sârbu. În curtea conacului, Gigi s-a oprit lângă un arbore cu trunchi drept și crengi contorsionate: “Sunt emoționat. Cunosc acest copac din povestile bunicilor, dintotdeauna am auzit despre el. Acest copac dansează, îl mișcă vântul și istoria. Bunica îmi povestea despre el și despre tihna pe care o simțim și noi acum”, a povestit Gigi. Cu ceva timp în urmă, întrebat unde sunt rădăcinile sale, Gigi Căciuleanu a răspuns: “în valiză. Ma simt acasă de fiecare dată când urc pe scenă”. După această întâlnire a completat: “ramurile unui copac sunt cele importante, ceea ce se înalță spre cer, iar rădăcinile le pot lua cu mine, unde mă duc. Vor urma alte și alte spectacole. De acum încolo în fiecare dintre ele vor dansa puțin acest arbore, această verandă, această biserică”.
Întâlnirea cu locurile și oamenii din Mășcăuți va fi de acum încolo luată în valiza lui Căciuleanu, peste tot, in lume. Iar pentru noi, cei care am avut bucuria de a-l însoți, va rămâne în memoria afectivă ca un refugiu de tihnă și puritate, dincolo de lume.
Urmatorul spectacol pe care il propune Gigi Căciuleanu pentru Chișinău este OuiBaDa, “ca să se stie și aici că noi am spus, înainte de Obama: “Yes, we can'”. Și pe acesta va recomand, cu căldură, să-l vedeți, dacă se poate, la Chișinău, mai degrabă decât oriunde în altă parte.