“Inspire Wealth”, un proiect despre piețele de investiții din România

În 27 mai, revista The Art of Living a organizat în premieră, un eveniment care a reunit manageri și investitori din private banking, piața de capital, imobiliare, artă și viticultură, pentru a discuta despre oportunități și riscuri, consiliere și posibilitățile de investiții în aceste industrii.

Moderat de Dan Suciu, evenimentul i-a avut ca vorbitori pe Răzvan Furtună, Șef Departament ERSTE Private Banking, Dr. Andrei Rădulescu, Senior Investment Analyst SSIF Broker, Sorin Burcă-Tutunaru, Project Manager Investiții Maurer Imobiliare, Gabriela Massaci, Director AnnArt Gallery și Giancorrado Ulrich, Președinte Vitis Metamorfosis.

Erste Private Banking este unul dintre cei mai importanți manageri ai averilor din Europa Centrală și de Est și cel mai mare din Austria. Erste Private Banking se concentrează pe clienți persoane fizice și instituționali și oferă următoarele servicii: private banking local și internațional, management al investițiilor, servicii fiduciare și brokeraj.

Maurer Imobiliare

Maurer Imobiliare este o societate cu capital privat german, care și-a început activitatea în construcții imobiliare în anul 2005, odată cu primul proiect realizat în Cluj-Napoca. Cel mai reprezentativ proiect al companiei este însă cartierul rezidențial Avantgarden din Brașov care este dezvoltat prin autofinanțare în mai multe etape și care va cuprinde 4.000 de apartamente construite conform valorilor germane. Avantgarden 3 Brașov este al doilea proiect la nivel național ca număr total de apartamente vândute și proiectul numărul 1 din România din perspectiva numărului de apartamente vândute în faza de proiect.

AnnArt Gallery

Este o galerie privată de artă contemporană, înființată la București în mai 2011. Promovează și vinde artiști de prim rang – de la Ilfoveanu, Câlția sau Șetran până la Francisc Chiuariu, Laura Covaci sau Dorin Crețu. Are un program permanent de expoziții si publică o serie de cataloage critice despre opera artiștilor din portofoliu. Oferă totodată un program de educație pentru copii și acordă anual un premiu destinat artiștilor emergenți. Situată în zona Kiseleff, galeria este o conversie în cheie contemporană a unui spațiu de patrimoniu – la primul etaj și parterul cu grădină al unei clădiri din anii ’30, semnată de arhitectul francez Ernest Doneaud.

Vitis Metamorfosis este o companie în potențialul căreia a crezut din momentul în care a ajuns pentru prima dată în România, în 2001. Impresionat de calitatea vinurilor locale, i-a convins de acest lucru pe Marchizul Antinori și pe  John Halewood și l-a cooptat pe oenologul Fiorenzo Rista, aceștia urmând să se implice activ în dezvoltarea companiei. În cadrul Vitis Metamorfosis, Giancorrado Ulrich se concentrează pe construirea unui brand de vinuri premium, sustenabil, care să iasă în evidență prin calitatea produsului finit și prin modul în care a fost obținut.