Sala Constantin Brâncuși @ Muzeul Național de Artă a României

După o întrerupere de aproape un an, Muzeul National de Artă al României, deținător al celor mai multe opere de Constantin Brâncuși din România, reintroduce în circuitul expozițional 14 lucrări ale marelui artist, reprezentative pentru perioada de formare și pentru cea de tranziție către stilul sintetic care l-a consacrat.

Ambianța scenografică inovatoare pune accentul pe drumul parcurs de Brâncuși de la o reprezentare realistă la „sculptura ca idee”, invitând publicul să redescopere opere iconice precum Somnul, Danaidă și Rugăciune. Acestora li se alătură, într-un parcurs cronologic, Cumințenia Pământului, operă de referință în creația sculptorului, aflată astăzi în proprietate privată.

Vizitatorii vor redescopei astfel operele marelui sculptor într-un nou context expozițional, gândit astfel încât să ofere publicului o experiență unică și vor putea admira lucrările: Somnul, Danaida, Macheta pilonului Porţii Sărutului, Scaun, Cap de copil, Supliciul, Prometeu, Inginerul Ion Georgescu-Gorjan, Schiţă pentru portretul generalului Carol Davila, Bustul pictorului Dărăscu, Rugăciunea şi Bustul lui Petre Stănescu.

Noua expunere prezintă și o lucrare de grafică – un Nud feminin care va rămâne o perioadă limitată în expoziție din motive de conservare. Aceasta va fi expusă câte trei luni pe an și face parte din patrimoniul muzeului – Cabinetul de Gravură și Desen.

 

Sala Constantin Brâncuși face parte din expozitia pemanentă a muzeului, fiind amplasată la etajul al doilea al Galeriei Naționale – Galeria de Artă românească Modernă.

Program de vizitare:

De la 07 Decembrie 2017 10:00 până la 01 Martie 2018 18:00