
O nouă generație a luxului în industria auto: Lexus LC500
Știm că e, probabil, tardiv, dar, chiar și așa, măcar pentru efectul artistic, tot trebuie să vă îndemnăm a privi cu atenție mașina asta. Uitați-vă bine, așadar, la minunăția roșie din fotografiile alăturate și bucurați-vă cât mai puteți!
E de la sine înțeles că, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, cu siguranță mai bun, mai curat și mai „verde“ astfel de creații – monștri seducători și degenerați amintind de vremuri toxice în care personalitatea și creativitatea erau permise – vor trebui interzise pentru a nu tulbura bunul mers al blajinelor „cutiuțe“ de tipul mașinuțelor Google.
Deși pare doar un exercițiu de stil cu minime șanse de a intra vreodată în producție, Lexus LC500 este, de fapt, un (super)model cât se poate de real, pregătit deja pentru a fi eliberat pe drumurile publice, parcă în ciuda ecologiștilor de pretutindeni. Sub capota agresiv desenată se ascunde un imens motor V8 de 5.0 litri alimentat cu benzină.
Cei 467 de cai-putere produși acolo sunt livrați la puntea spate cu ajutorul unei cutii de viteze cu zece rapoarte – o premieră mondială. Coupé-ul de poveste își va răsplăti clienții cu o coloană sonoră fantastică, mai cu seamă atunci când aceștia vor proba capacitatea sa de a sprinta de la zero la 100 km/h în 4,5 secunde.