Horia Tecău: la dublu

Cel mai bun jucător de tenis român al momentului se numește Horia Tecău și e pe locul 9 în clasamentul mondial. Cariera lui a urcat exploziv după ce a ales să renunțe la simplu. Rezultatul: trei finale consecutive la Wimbledon și o perspectivă luminoasă într-o probă în care vârsta și experiența sunt aliați, nu inamici.

“Horia!“, “Hai, Horia!“. În sala aproape plină, dominată de bleul electric al decorului, înfloresc buchete tricolore. Steaguri roș-galben-albastre, fluturate cu frenezie și speranță pe una dintre cele mai faimoase arene de tenis din lume, sala O2 din Londra. Sîntem în 2012, la ultimul concurs important al anului, Turneul Campionilor, iar Horia Tecău e acolo, între cei mai buni jucători ai lumii la dublu. La aproape 40 de ani distanță de vremurile în care Ilie Năstase cîștiga Masters-ul la simplu, și chiar de patru ori, un alt român își face loc în elită. A încheiat anul pe locul 9 în lume, după ce a cucerit patru trofee în 2012, a jucat alte trei finale, una dintre ele fiind cea de la Wimbledon. Sub zîmbetul lui Horia e camuflat un secret: saltul lui nu e consecința unei tradiții, ci a unei realizări personale. Și, mai ales, a unei alegeri făcute la timp. Cariera lui Tecău e ca un serial de succes aflat la a treia serie, dar în care primele două au curs în ritm iute, uneori greu de controlat. “Încă mă obișnuiesc cu ceea ce mi se întîmplă. Mă gîndesc că acum patru ani, la începutul lui 2009, încă jucam în challenger-uri“, își amintește, aproape cu mirare, Horia. “Apoi am avut cîteva rezultate cu Andrei, am urcat. Am avut mare noroc cu el, m-a ajutat faptul că am jucat împreună. A fost un salt important“. Andrei este Andrei Pavel, cel mai de succes jucător român din istorie după Năstase, ajuns pînă pe locul 13 în lume. El a intuit în Horia o piatră preţioasă ascunsă sub un strat de nesiguranţă, lipsă de experienţă, puţină teamă și multă dorinţă de a izbândi.

Pentru asta era însă nevoie de un mare pas. Acel pas pe care unii nu se hotărăsc să-l facă o viaţă întreagă și ajung să regrete când e prea târziu. Concret, Tecău a lăsat deoparte o carieră mediocră la simplu și a decis să joace numai în turnee de dublu, acolo unde simţea că poate străbate drumul pînă la capăt. Până la primele locuri ale clasamentului mondial. Până în finalele celor mai importante turnee, cele de Mare Șlem. A luat hotărârea la finalul lui 2007, “când m-am văzut pentru al treilea an la rând terminând sezonul între locurile 350-400“, spune el. Horia a înţeles că nu mai poate progresa la simplu așa cum și-ar dori. A jucat ultimele meciuri, fără importanţă și total conjunctural, în 2008. Să mai desfacem un strat de pe acest bulb fermecat. Viaţa lui Tecău în tenis nu a fost întotdeauna așa. Ca junior, a reușit rezultate pe care jucători de top la simplu de azi nu le au. La 7 ani, când a fost dus de tatăl lui, Romeo, la Școala Sportivă nr. 2 din Constanţa, încă nu știa ce va face. Pusese deja mâna pe o rachetă, “era una de lemn, Pluto, mult prea mare și prea grea pentru vârsta aceea“, își amintește el “Apăruseră cele din fibră de carbon, dar la noi nu se găseau. În perioada aceea, la începutul anilor ‘90, te mulţumeai cu ce aveai“. A făcut însă și înot, juca fotbal și handbal în echipa școlii. Din nou vine vorba de alegeri. Iar lui Horia i-a plăcut cel mai mult tenisul.

Rezultatele la juniori au început să se aglomereze. Întâi și întâi însă, a fost titlul european la dublu, alături de Florin Mergea. Cei doi, născuţi în aceeași lună a aceluiași an, ianuarie 1985, nici nu aveau 14 ani pe atunci. Împreună câștigau mai apoi de două ori trofeul rezervat categoriei lor de vârstă de la Wimbledon, în 2002 și 2003. La 14 ani adat și primele autografe, la turneele de copii. “Veneau la mine, semnam și după aceea mă întrebau cine sunt. Eu nu am fost genul care să umble după autografe“, mărturisește Tecău.

Articol complet https://account.paydemic.com/buy/NHAN5HNNZRDHVAWKB2KRUNCAFEopen_in_new