Ion-Christian Chiricuță, radioterapeutul îndrăgostit de artă

Fiu al renumitului chirurg și colecționar de artă Ion Chiricuță, Ion-Christian Chiricuță a făcut un drum invers decât zeci de mii de medici români. S-a întors din Germania, a înființat și activează la o clinică de radioterapie și ar vrea să lase cât mai mulți discipoli în această metodă de combatere a cancerului.

Deși muncește neîntrerupt, și-a făcut răgaz pentru o discuție despre cum ia naștere un proiect medical de succes, despre problemele sistemului medical românesc și despre pasiunea pentru artă – moștenită din familie.

De afară nu se distinge de o hală industrială, totuși, rareori intri într-o clădire mai prietenoasă decât clinica Amethyst din Otopeni. Canapelele comode, automatul de sucuri proaspete, televizoarele cu ecrane generoase seamănă cu holul unui centru de afaceri. Între cabinet găsești tablouri – copii reușite după Nicolae Tonitza. Se poate citi o „tensiune“ pe chipurile oamenilor care par să aștepte un verdict izbăvitor, dar locul nu arată a… spital. Încă și mai rar dai peste un interlocutor atât de amabil precum Ion-Christian Chiricuță, fondatorul clinicii.

Cu un singur telefon a fost suficient pentru a stabili o întâlnire cu un om care, fără falsă modestie, spune despre sine: „Eu nu îmi aparțin, rezolv problem numai pentru alții. În Germania munceam 14 ore pe zi și țin minte că, odată, am avut 17 luni consecutive fără o zi de concediu. Nu îmi pare rău, căci munca îmi face plăcere“.

„Ce e așa de plăcut să stai cu oameni foarte bolnavi? Au nevoie de ajutor, iar faptul că îi poți ajuta și că vezi și rezultatul acestui ajutor îți oferă o mare satisfacție“, continuă explicația medicul de 69 de ani care a găsit înțelegere din partea soției și a fiicei rămase în Germania. Se văd o dată la 5-7 luni, pentru că el s-a repatriat în România din 2010.

Cum ia naștere o clinică de succes: de la prima cărămidă la prima vindecare

„De ce m-am întors? Ca să îmi îngrijesc mama, vorbitoare de patru limbi străine, care va împlini 95 de ani. Cu această ocazie, acești investitori francezi de la Clinica Amethyst m-au întrebat dacă putem face un concept viabil în România. De regulă, investitorii cumpără echipamentele, apoi caută să formeze echipa în jurul lor. Aici a fost complet invers“.

Doctorul Chiricuță și-a selectat oamenii, i-a pregătit timp de un an, apoi au decis împreună ce aparatură să achiziționeze. A vrut să pună în valoare și în țara natală ceea ce a învățat în Germania. De la prima cărămidă până la prima iradiere a mai durat nouă luni: „în perioada de construcție noi am continuat formarea echipei și am câștigat timp, ca o orchestră care a exersat niște partituri într-un cort, iar apoi a dat un concert într-o sală de concerte care avea parametrii unei astfel de săli, că nu poți face muzică de calitate într-o sală de sport“.

Experiența germană și-a spus cuvântul, căci „în Germania, fără organizare și concept nu se apucă nimeni de un vis“. Tratând circa o mie de pacienți pe an, Amethyst este un succes, dar Chiricuță și-ar dori mai mult – să lase discipoli: „Orice medic trebuie să emigreze o dată, ca să vadă și o altă filosofie și o altă atitudine, dar să nu rămână în străinătate. Eu m-am dus, dar m-am întors. Și părinții noștri au plecat, și Cantacuzino, și Babeș. Medicina românească trăiește din cei careau plecat, s-au întors și au creat școli“.

Din păcate, proverbul „nimeni nu este profet în țara lui“ se aplică și în cazul lui Chiricuță:

„Am scris cărți, dar nimeni nu le citește în România, n-a venit niciun medic sau fizician să îmi ceară vreo carte. Am fost la Moscova, iar rușii erau înnebuniți. Voiau să învețe românește numai pentru a-mi putea citi cărțile“.

Lupta cu imposibilul pentru a crea o școală românească de radioterapie

Doctor în fizică și în medicină, cu experiența creării de la zero a unei clinici de radioterapie în Germania, Ion-Christian Chiricuță a vrut să își împărtășească cunoștințele unei noi generații, în cadrul unui centru național, „dar un tânăr nu găsește în România un astfel de centru, astfel ca după cinci ani să fie radioterapeut“.

De trei ani, predă în cadrul programului de master în Biofizică Medicală și Biotehnologie Celulară de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București. Dezamăgit, recunoaște că numai trei dintre studenți și-au dat și disertația. Va urma un al patrulea. Dascălul nu își învinovățește discipolii de motivele eșecului… „Cine suportă cheltuiala pentru un centru de perfecționare a cadre cadrelor tinere: asistenți medicali, fizicieni și medici rezidenți?

Pregătirea lor se face pentru deservirea aparatelor de ultimă generație, pe baza celor mai moderne concepte în radioterapie. Costurile unui asemenea centru ar fi de 200.000 de euro, care se plătesc din taxele cursanților“. „În România, radioterapia este în plină dezvoltare, fiind cel mai ieftin și mai eficace tratament în oncologie, după chirurgie“, a constatat medicul la întoarcerea în țară. Se tot vorbește de tehnologie de ultimă oră, dar se ignoră faptul că nu tehnologia în sine face diferența calitativă, ci echipa care o folosește: „Altfel, cumperi un aparat, dar îl folosești cu mintea de acum 10-20 de ani; de parcă ai cumpăra o bicicletă de curse, dar mergi cu ea pe la țară și se strică după trei drumuri, deși ea a fost o bicicletă de ultimă oră…“

Bani există în țara noastră mai mulți ca oricând și se investesc greșit în aparatură. „În România sunt necesare încă 90 de acceleratoare. Dacă la fiecare ai nevoie de patru tehnicieni, doi fizicieni și trei medici, rezultă un total de 600-1.000 de profesioniști. Unde îi formezi? De către cine?“, se întreabă radioterapeutul. Și continuă: „La Botoșani va fi tehnologie de ultimă oră. Dar cine va merge acolo când va avea oferte la București sau în alt centru universitar? Poate se găsește un tânăr medic. Dar își poate găsi o echipă: doi fizicieni, alți 2-3 medici? Apoi, dacă aduci un aparat cu care tratezi doar 500 de pacienți pe an, aparatul nu își merită investiția“.

Costurile actului medical modern

Ion-Christian Chiricuță este convins că „medicina nu ar trebui să fie o afacere“, dar a explicat că terapiile moderne au costuri destul de mari. Iată un exemplu grăitor: „Steve Jobs și-a plătit spitalul care s-a ocupat numai de el. La fiecare internare plătea un milion de dolari. Ca dovadă, a trăit cinci ani. Altul, neavând acei bani, nu trăia atât. E foarte rău să fii bolnav și să n-ai bani, dar de aceea se creează un sistem de asigurări de sănătate.

Astăzi, nimeni nu își mai poate plăti sănătatea singur, din banii câștigați prin muncă“. Gestul medical nu mai este un simplu act de bunăvoință, ci are o valoare apreciată în funcție de calitate, precizie și rezultate. Or,la toate acestea se ajunge prin proceduri clare: se stabilește un diagnostic, se face o scală a posibilităților de vindecare și, în funcție de stadiul bolii (avansat, intermediar, incipient), se aplică un tratament. „Dacă vine un pacient într-o fază foarte avansată și pune 15 milioane de euro pe masă, eu nu pot să-l vindec, nu pot să-l mint, să inventez ceva“, spune radioterapeutul.

Dacă omul are o șansă de vindecare, ea trebuie valorificată, „dar există niște tarife: un spital poate oferi o procedură la un anumit preț; altul o poate oferi mai ieftin; în fine, un altul decide să nu facă acea procedură pentru că este prea rară, așadar inefficient de scumpă“. Radioterapia este un lanț de etape și proceduri, fiecare cu costurile sale. La intrare, pacientul vine cu o mapă de analize și de acte medicale. Este preluat de cineva, i se întocmește un dosar, care trebuie scris într-o anumită formă. Redactarea durează uneori și o oră. „Dar cine plătește ora aceea?“, se întreabă medicul Chiricuță, căci Casa de Asigurări consider că nu trebuie să o plătească.

Totuși, fără acel dosar standard, nu se poate întruni comisia de oncologie care să indice tratamentul adecvat. Întrunirea comisiei durează până la două ore, dar nici acest timp nu este decontat de către Casa de Asigurări. Urmează realizarea planului de iradiere cu zonele ce trebuie iradiate; un prim plan este apoi calculate de către un fizician. Apoi altul, și altul, până ce medicul este de accord cu planul optim. Apoi vine iradierea, zilnică, propriu-zisă – singura etapă decontată de Casa de Asigurări.

Astfel se explică de ce pacienții trebuie să suporte o parte din costul tratamentului, care poate ajunge în jur de 5.500 de lei. Ceea ce diferă de Germania este faptul că, acolo, toate clinicile de radioterapie sunt verificate anual de către o comisie de „audit“ și riscă închiderea dacă nu îndeplinesc standardele de calitate. Acest audit nu se face în România. Numai 30% dintre pacienții care ar necesita un tratament radiologic îl pot obține în timpul necesar. Timpii actuali de începere a tratamentului, de la data prezentării pacientului, poate ajunge și la câteva săptămâni. Sunt prea puține aparate de radioterapie.

Nu sunt decât vreo 50 de radioterapeuți în toată țara, iar alții, care sunt în formare, sunt prea puțini. În aceste condiții, oamenii își pierd încrederea în această formă de terapie și ajung – cei care își permit – la spitale din Austria sau Turcia. Având foarte multe solicitări, acestea cer tarife exagerate.

Citiți mai multe în Ediția de Primăvară 2016 a revistei The Art of Living.