Vitis Metamorfosis: COLȚUL PIETREI, Syrah (2013)

Dorind să se concentreze pe producția de vinuri premium, Vitis Metamorfosis a căutat de la bun început să aleagă nu doar o zonă viticolă de tradiție din România (Podgoria Dealu Mare), ci și să cultive soiuri de struguri atent selecționate în funcție de trăsăturile fiecărei parcele.

Astfel, pe două parcele ale viei Colțul Pietrei, ascunsă pe o colină retrasă a Plaiului Viticol Năieni (județul Buzău), au fost plantate 5,2 hectare cu struguri Syrah – soi renumit mai ales pentru cultivaarea sa în viile din Valea Rhône-ului, Franța.

Pe parcelele de vie respective, solul calcaros și pietros, topografia, precipitațiile, lumina și căldura soarelui, favorizează în mod deosebit cultivarea strugurilor Syrah, iar strădania de a fi atent la toate detaliile, a permis viticultorului Vitis Metamorfosis crearea vinului Colțul Pietrei.

Calitatea acestui vin a fost recunoscută la ediția din 2015 a uneia dintre cele mai prestigioase competiții mondiale de profil Decanter World Wine Awards, desfășurată în Marea Britanie, unde a primit o Mențiune.

Colțul Pietrei este vin croșu-purpuriu, cu arome puternice de prune confiate și cireșe negre complimentate de condimente dulci și ciocolată amăruie. Sec, cu o structură amplă și tanini maturi ce dau o senzație cremoasă si savuroasă.

Cu 13% alcool, aciditate totală de 6 grame la litru și zahăr rezifual de 3 grame la litru, vinul a fost maturat în butoaie mari si mici de stejar pentru o perioadă de opt luni (50% în budane de 5000 de litri și 50% în baricuri de 225 litri). Se servește la 16 °C.