Osteria Gioia

Expertul nostru în gastronomie se infiltrează, sub acoperire, în cele mai interesante restaurante din oraș. Vede tot, gustă tot,nu iartă nimic, spune și ce e bine și ce e mai puțin bine. Ai încredere în el – recomandările lui te feresc de o seară dezastruoasă!

Osteria Gioia e un restaurant la care trebuie să fii atent… ca să nu îl ratezi. Amplasat pe bulevardul Ion Mihalache, restaurantul vine imediat după o vulcanizare, în fața căreia se îngrămădesc permanent mașini. O vecinătate pitorească, așa cum se întâmplă deseori în București. Clădirea, un cub dreptunghiular cu o vitrină imensă, contrastează puternic cu atelierul de reparat mașini din preajmă și cu casele de început de secol XX.

Daca ați reușit să parcati în fața restaurantului, nu veți regreta. Unii cred că e cel mai bun restaurant italienesc din București. O diplomă amplasată cu mândrie la intrare și eliberată de o asociație de oameni de afaceri italieni (parcă) certifică acest lucru.

Atmosfera – în primul rând. Restaurantul e «pe lung», de parcă în tinerețe ar fi fost o casă vagon sau garaj Mesele sunt așezate una lângă alta, în fața unei extrem de lungi canapele. Chiar dacă e un restaurant deschis și mesele sunt relative apropiate (spațiul începe să devina un lux și în București ), totuși atmosfera e relativ intimă. Unul dintre secrete stă în lumini: lămpi rotunde sunt atârnate deasupra fiecărei mese luminând discret locul. Dacă vreți să fiți însă văzut, nu ezitați și așezați-vă la cele două mese de lângă fereastră: e atât de mare, încât sigur veți fi remarcat de toți trecătorii de pe bulevard, ba chiar și de șoferi.

Meniurile sunt puțin prea bogate pentru ca totul să fie la înălțime, ar putea spune un critic cu idei preconcepute. Am mâncat însă des acolo și niciodata nu am avut surprise neplăcute. La antreu, scoicile Saint Jacques cu roșii cherry confiate la cuptor sunt delicioase, la fel și vițelul cu sosul de ton și capere. Există o avalanșă de salate care mai de care mai bogate și o « fabuloasă » (chiar asa scrie în meniu, italienii nu sunt reputați pentru modestie) supa de pește cu pește undițar, barbun, calamari, sepie, caracatiță, creveți și langustine. Minunată. Vin apoi felurile de rezistență și în primul rând pastele. Preferatele mele – pappardellele cu hribi de pădure și sosul de trufe negre de vară. Al dente, cu gust puternic, dispar imediat din farfurie. În fine, amatorii de carne se vor bucura la întâlnirea cu mușchiul de vită argentinian în sosul de trufe. Dintre deserturi, trebuie încercat mille feuille-ul cu fructe glasate.

Meniul de vinuri e diversificat și bine alcătuit. Sunt multe vinuri italienești (preferatul meu e Le Volte, vin roșu din Toscana, care pare catifelat și ușor, dar nu e chiar așa, având aproape 14 % alcool), și mai sunt multe alte sticle din Toscana, printre care trebuie să remarcăm un Brunello di Montalcino din 2005. Vinurile românești sunt și ele bine reprezentate: Davino – Flamboyant, Serve – Cuvee Charlotte, La Certa – Cuvee IX, Vinarte – Soare sau mai tânărul Syrah de la Corcova. În fine, pentru cei care la pește vor neapărat să bea vin alb din Franta, exista un Pouilly Fume remarcabil si un Sancerre de la aceeasi casă, Pascal Jolivet. Serviciul e bun, iar mulți dintre chelneri lucrează acolo de multă vreme (ceea ce se întâmplă foarte rar la București). Restaurantul are și o istorie a « chef »-ilor cu personalitate, trecând din mainile celebrei Patrizia (care acum are un alt restaurant, despre care voi scrie altă dată) în ale lui Antonio Passarelli și ale soției sale, Daniela. Atât Patrizia, cât și Antonio știu să se bucure de clienți și să îi facă să se simtă bine, atitudine transmisa si personalului.

Ca urmare, deseori ai parte de o surpriză placuta la Osteria Gioia – fie primești un pahar de prosecco, fie un limoncello, fie cafeaua e din partea casei… Gioia ar putea fi restaurantul perfect dacă muzica (italienească, evident !) nu ar fi uneori prea tare și dacă fumul de țigară în unele seri nu ar fi usor deranjant, în ciuda unui bun sistem de aerisire. Dar, per ansamblu, e atât de plăcut, incât nu o să ne gândim la imperfecțiuni.