
Prințesa moștenitoare Victoria – o oglindă a națiunii suedeze
Departe de lumea minunată a poveștilor cu prințese, ea poartă responsabilitățile regale, în timp ce se confruntă cu suferință, eșecuri și dezamăgiri la fel ca toți ceilalți muritori. Așa trăiește Prințesa Moștenitoare a Suediei, Victoria – sub atenția nemiloasă a presei. În Suedia, monarhia se bucură încă de o popularitate de 60-70%, iar viitoarea regină este o oglindă vie ce reflectă obiceiurile, interesele și pasiunile națiunii sale.
Monarhia Suediei datează din primul mileniu (a fost electivă până în 1544, devenind ereditară după această dată) și este una dintre cele mai vechi din lume. Nimeni nu ar putea însă înțelege istoria acestui regat nordic fără să urmeze poveștile celor unsprezece dinastii suedeze. Cea actuală, Casa Bernadotte, a domnit mai mult decât oricare dintre cele anterioare și a condus Suedia pe timpul celei mai lungi perioade de pace (nu a existat niciun război din anul 1815) și prosperitate economică de până acum.
Având în vedere că monarhii Suediei sunt șefi ai statului doar din punct de vedere ceremonial – și au puține în comun cu regii războinici care, între 1611 și 1721, au transformat o țară puțin populată într-un imperiu – monarhia nu prea ar mai trebui să conteze în ziua de azi, nu-i așa? Cu toate acestea, ea reprezintă un simbol național viu de care majoritatea suedezilor sunt mândri.
Există și o minoritate de republicani în Suedia care deseori invocă motive auzite și în alte părți: demodarea acestei instituții într-o țară democrată (de fapt, monarhia instituțională este o formă de guvernare mai nouă decât este republica) și pretinsa povară pentru contribuabil (nu că președinții aleși o dată la 4-5 ani ar implica costuri mai mici).
Atunci când rămân fără argumente, cei care doresc să stârnească sentimente anti-monarhie recurg la afirmații sarcastice cum că popularitatea personală a Prințesei Moștenitoare Victoria depășește popularitatea monarhiei în sine. Ei spun că indiferent cât de simpatică este Majestatea Sa ca persoană, încoronarea sa ar fi o ofensă adusă naturii egalitariste a societății suedeze.
Pe de altă parte, suporterii monarhiei au același argument: cu cât Victoria este mai adorabilă și mai autentic suedeză, cu atât mai mult ea ar trebui să fie Regină.
Întruparea regală a chintesenței suedeze
Născută în data de 14 iulie 1977, ca prim copil al Regelui Carl Gustav XVI și al Reginei Silvia, Prințesa Victoria a devenit în anul 1980 prima succesoare la tronul suedez. Deși fratele ei se născuse în 1979, în acel an Parlamentul Suedez (Riksdag) a schimbat Legea Succesiunii și a desemnat primul născut al familiei regale, indiferent de sexul său, drept moștenitor al tronului. Dar, în scurt timp, mica Victoria Ingrid Alice Désirée va simți cum copilăria ei este umbrită de așteptările mari pe care toată lumea le are de la o viitoare regină.
După primii ani idilici – petrecuți în Palatul Drottningholm (lângă Stockholm) și în Palatul Solliden (aflat pe insula Öland) – prințesa a avut o perioadă dificilă la școală. Deoarece suferea de dislexie, a trebuit să depună mai multe eforturi la studiu decât colegii săi. De asemenea, ea este afectată de tulburare cognitivă care o face incapabilă să recunoască fețele altor oameni (chiar și ale rudelor sau prietenilor), deși funcțiile sale intelectuale sunt intacte.
Odată ce a împlinit vârsta de 18 ani pe 14 iulie 1995, Prințesa a devenit eligibilă să acționeze ca Șef al Statului în cazul în care tatăl său nu se află în țară. Cu acea ocazie, ea a avut primul discurs public și aproape imediat a cucerit inimile suedezilor. Dar încântarea națiunii s-a transformat curând în frământare, deoarece Prințesa Moștenitoare arăta din ce în ce mai slabă cu fiecare apariție publică.
În 1997 familia sa a recunoscut că Victoria urma un tratament pentru anorexie. Acest lucru a reprezentat o răscruce dureroasă în viața sa de care își amintește în anul 2002 spunând: „Eu, Victoria, nu existam. Simțeam că totul din viața mea și din jurul meu era controlat de ceilalți. Singurul lucru pe care îl puteam controla era mâncarea pe care o ingeram“. Cu toate acestea, ea a găsit puterea interioară și a lăsat aceste momente în spate. Încercând să își potolească setea pentru cunoaștere, ea a îmbrăţişat cu inima deschisă îndatoririle care decurg din statutul său regal.
A urmat studii de limba franceză în Angers (Franța, 1996), relații internaționale la Universitatea Yale (SUA, 1998) și consolidarea păcii la Universitatea Uppsala (Suedia, 2002). Programele de studiu personalizate au adus-o la Riksdag și în Guvernul Suedez, Ministerul Afacerilor Străine, Misiunea Națiunilor Unite, Ambasada SUA, Agenția Internațională pentru Dezvoltare și alte instituții de prim rang. În următorul deceniu, ea şi-a asumat tot mai multe roluri oficiale, și a vizitat peste 30 de țări pe toate continentele.
Costul celebrității: o viață personală expusă permanent
Eficienţa misiunii ei ca ambasador pentru Suedia, o țară care exportă mai mult de jumătate din ce produce, cu siguranță atârnă mai greu în balanţă decât plătesc suedezii pentru viața ei de prințesă. În afară de limba sa maternă, Prințesa Victoria vorbește fluent franceza, engleza și germana. Are o educaţie solidă, este o persoană ancorată în realitate, preocupată atât de păstrarea tradițiilor, dar și să ţină pasul cu vremurile. Fiind o suedeză tipică, este pasionată de sporturile în aer liber și uneori îşi găsește timp pentru a-şi exersa talentul la desen și pictură. Cine ar avea motive să nu o placă – în Suedia și oriunde în lume?
De fapt, știind că este mereu deschisă și entuziastă să patroneze cauze sociale și inițiative culturale, companiile suedeze, organizațiile profesionale și ONG-urile fac mereu lobby în biroul său aflat în Palatul Regal din Orașul Vechi Stockholm. S-au dus de mult zilele în care micuța Victoria se putea juca în liniște cu frații ei, Prințul Carol Philip și Prințesa Madeleine, departe de milioanele de ochi care să o privească.
Înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, aparițiile ei publice puteau fi numărate pe degete, dar acum ea trebuie să fie peste tot în Suedia (atunci când are loc un eveniment important pentru stat) și dincolo de granițele țării dacă interesele Suediei o cer.
Nu există limite între viața publică și cea privată a prințesei și – în ciuda credinței generale că suedezii sunt rezervați și respectă intimitatea celorlalți – ei sunt interesați de tot ce ține de Prințesa Moștenitoare ca și când ar fi pentru ei cel puțin o verișoară, dacă nu chiar un membru mai apropiat al familiei.
Astfel, n-a fost o surpriză că presa din Suedia a scris foarte mult despre primul prieten al Victoriei, producătorul de film Daniel Collert, care a urmat-o în SUA în 1998. Speranța țării pentru o nuntă regală avea să se năruie în anul 2001, când Victoria şi Daniel s-au despărţit. Cei doi împliniseră opt ani de relaţie şi de-abia cu un an înainte un comunicat de presă oficial confirmase legătura lor.
Nu după mult timp, în 2002, paparazzi au început să alerge după noul prieten al Prințesei – Daniel Westling. Omul de afaceri (proprietar al unei săli de fitness) a fost instructorul personal care a ajutat-o să depășească efectele provocate de anorexie. După o altă relație de lungă durată, în 2010, Casa Regală a anunțat că Regele i-a acordat lui Daniel titlul de Duce de Västergötland. El a devenit Prinț și asta însemna că după cea a Prințului de Wales cu Lady Diana Spencer din 1981, aceasta a avut loc pe data de 19 iunie 2010 și a mărit prestigiul Suediei la nivel internațional. În ciuda unor critici legate de costurile totale – peste 20 de milioane de coroane suedeze (aproximativ 2,1 milioane euro), dintre care jumătate au fost plătite de Familia Regală și jumătate de Guvern din banii publici – evenimentul a avut 1.200 de invitați, demnitari sau membri ai familiilor regale, a fost urmărit de 500.000 de persoane pe străzile Stockholmului și de cel puțin 500 de milioane de telespectatori.
Modest și discret, Prințul Daniel s-a retras din afaceri și a preluat cu deschidere datoriile regale astfel că în scurt timp a fost numit „perechea perfectă“ pentru Prințesa Victoria, deși a fost displăcut de unii la început. Majestatea Sa a apărat alegerea unui „om de rând“ ca soț astfel: „Cred că o idee general împărtăşită de suedezi este reprezentată de alegerea de a te căsători cu persoana pe care o iubeşti fără să faci alegerea în funcţie de cine este sau de unde vine“. Cuvintele sale pot fi considerate ca un element definitoriu al deschiderii societăţii suedeze – una dintre țările europene cu cea mai mare deschidere față de imigrație și diversitate culturală.
După ce a fost nașa a peste 15 copii, Prințesa Moștenitoare a născut-o pe Estelle pe 23 februarie 2012, îndeplinind astfel o altă datorie regală – oferirea unui moștenitor la tronul națiunii. Totul pare pregătit pentru ascensiunea la tron. Nu neapărat pentru că Regele Carl Gustav XVI ar trebui să dea atenție vocilor care îi cer să abdice, urmând exemplul omologilor săi din Olanda, Belgia și Spania, dar pentru ca să rămână fidel motto-ului său: „Pentru Suedia – odată cu timpurile“.
Fiind născută într-o familie regală Victoria a muncit din greu pentru a scoate ce este mai bun din această povară binecuvântată. Astăzi, viața Majestății Sale îi aparține ei însăşi din ce în ce mai puțin. Destinul ei este destinul Suediei și – deși ea nu are aceeași responsabilitate față de alegători ca liderii politici – ea pare că a învățat cum să se ridice deasupra așteptărilor națiunii în orice împrejurare și în orice moment.