Marius Manole: “Scopul meu este să ajut lumea să trăiască mai frumos”

La 37 de ani, Marius Manole are 14 ani pe scena Teatrului Național din București, unde joacă în nouă piese numai în stagiunea curentă (2015-2016), pe lângă nenumărate alte colaborări. Nu crede în bucuria mai lungă de o zi pentru orice premii și distincții, dar ele sunt o recunoaștere pentru un „actor total“, care se străduiește să intre în fiecare rol cu întreaga ființă. Iar publicul îl simte și iubește sinceritatea lui. Deși nu o face special, chiar și o discuție la o cafea cu el se transformă în uimirea de a fi asistat la un spectacol.

Cum era o zi din viața copilului Marius Manole pe vremea când se întrezărea în sufletul său ce vrea să facă – spectacol?

Păi chiar așa era, fiecare zi era una de… show. Nu stăteam nicio clipă în loc, cu asta mă ocupam – să mă dau în spectacol. Atât la școală, în fața blocului, la cercul de teatru, peste tot unde mergeam, dorința mea de a ieși în evidență era penibilă și clară. Nu exista loc în care să nu mă fac remarcat: uneori cu lucruri bune, alteori cu prostii… Spre exemplu, dădeam foc la ușa oamenilor, aruncam cu gogoșari de pe balcon sau fugeam de la școală. Fiind doar în clasa a doua, așa ceva nu se întâmpla pe atunci.

Aceasta înseamnă că mâncați bătaie destul de des?

Evident, la mine nu trecea o zi fără să o încasez. De la părinți, de la copiii din fața blocului, luam bătaie de peste tot. Așadar, ca om matur, dorința mea de răzbunare este foarte mare acum… (spune râzând).

Un proverb spune despre tineri care nu reușesc în viață că „n-au fost bătuți la vremea lor“, așadar sunteți exemplul contrar: pentru că ați fost bătut, ați cunoscut succesul?

Eu am fost bătut la vremea mea. Tata știa el ce știa… Așa era moda pe atunci. Dar niciun copil nu își punea problema că a fost traumatizat. Pentru noi, când nu luam bătaie era un motiv de uimire și ne ziceam „Bă, n-am mai luat bătaie de mult, tre’ să fac ceva!“

Nu eram așa de ușor de traumatizat. Perioada în care am crescut era și așa traumatizantă, astfel încât lucrurile acestea erau cele mai mici probleme din viața noastră. Mai greu de suportat erau altele cu care, de fapt, nici nu prea luam noi contact. Dar simțeam că era o perioadă grea. Părinții mei nu erau intelectualii lu’ pește, tata era maistru, mama mea era țesătoare, dar la mine în casă se asculta Europa Liberă.

Pe vremea aceea și muncitorii citeau foarte mult. Biblioteca mea din casă era plină, până am vândut cărțile la anticariat, când m-am prins că se poate face un ban cinstit. Revolta noastră, la 10-12 ani, consta în faptul că ieșeam pe stradă și ziceam: „Ceaușel și Ceaunica au făcut nu-știu-ce…“ Atunci, părinții ne băgau în casă și ne spuneau că așa ceva nu se face.

Altfel, mai luam contact cu sistemul când participam la manifestații pe stadionul din Iași. Eu, ca elev de vază al regiunii, am spus poezii închinate lui Ceaușescu. Dar pe atunci nu ne era rușine. Noi eram mândri de ceea ce făceam.

Acum, după trei decenii, cum arată o zi din viața actorului – am putea zice chiar a „brandului“ – Marius Manole?

Hai să povestim ziua de ieri! Trezit la 5:30 dimineața, plecat la radio, la Smart FM –unde fac emisiunea matinală cu Marius Tucă. Apoi ajuns acasă, mers în parc la alergat cinci kilometri, venit acasă să fac un duș, mers la masaj, întors acasă să plimb câinele și seara – spectacol. Asta ar fi o zi de… vacanță. Astăzi, sâmbătă, fără emisiune matinală – tot o zi de vacanță! Trezit la ora 8:00, mers în Parcul Carol să alerg opt kilometri, plimbat câinele, făcut duș, venit acum la interviu, spectacol, pauză – în care iarăși voi face ceva în parc – apoi, seara, iarăși spectacol.

Să înțeleg că ipostaza aceasta de actor grăbit de la o piesă la alta nu este incompatibilă cu a fi fericit, căci ați numit „zile de vacanță“ două zile foarte pline?

Norocul este că, atât timp cât faci ceea ce îți place, nu ți se pare că muncești. Sigur că intervine rutina, oboseala, plictiseala, doar nu trag la plug.

Care este cel mai greu aspect din viața unui actor?

Cel mai greu este faptul că trebuie să fii mereu în formă. Dacă un om obișnuit își permite să nu fie în formă, la noi trebuie să fii și în formă fizică, și psihică toată ziua. Dacă mă scol la 5:00, la 7:00 trebuie să fiu în formă trei ore de-a lungul emisiunii matinale. Apoi la repetiții, apoi la spectacol.

Nu trebuie să ai energie cât să plătești facturi, să plimbi câinele. Permanent sunt niște ochi sau un aparat foto ațintiți către tine, iar tu trebuie să fii mereu în formă. Sunt zile în care nu ai chef și trebuie să faci frumos, dar eu nu le mai am. Nu mai fac frumos când nu am chef.

Există și zile când Marius Manole, un actor foarte iubit, este… nesuferit?

Da, însă nu sunt atât de multe și nu sunt atât de nesuferit. Mie îmi plac actorii care sunt foarte aroganți și nesimțiți, dar mie nu-mi iese. Adică, sunt nesimțit acolo unde nu ar trebui să fiu și dau cu bâta în baltă, dar nu sunt nesimțit cu oamenii care ar merita să fiu nesimțit cu ei.

Așa se întâmplă la mine. Cei șapte ani de acasă își spun cuvântul… Mă cert, țip la oamenii pe care îi iubessc, care îmi sunt cei mai buni prieteni. Dar cu cei pe care n-ar trebui să dau doi bani, să vezi ce umil sunt!

Citește interviul integral în The Art of Living nr. 15 DOWNLOAD