De vorbă cu Mihai Constantinescu, directorul executiv al Festivalului “George Enescu”

Directorul executiv al Festivalului “George Enescu” a vorbit despre dificultățile pe care le-a depășit în organizarea ediției din acest an și a dezvăluit câteva surprize ale ediției din 2017.

Care sunt evenimentele acestei ediții a Festivalului “George Enescu”?

Sunt două categorii de evenimente. Ceea ce înseamnă eveniment pentru români și ceea ce înseamnă eveniment pentru un program de festival. Pentru români, înseamnă Filarmonica din Berlin, Anne-Sophie Mutter, Christian Thielemann, Andris Nelsons, Orchestra Concertgebouw, Murray Perahia, David Garrett. Pentru programul unui festival înseamnă Wozzeck de Alban Berg, care se cântă pentru prima dată în România și cred că nu se va mai cânta în perioada următoare, înseamnă Elektra de Richard Strauss, care se cântă pentru prima dată, cu o distribuție excelentă.

Apoi concertele orchestrei Les Dissonances, care va cânta Capriciul pentru vioară și Simfonia concertantă pentru violoncel de Enescu, Simfonia a III-a de Enescu cu Filarmonica din Liverpool cu Petrenko, Simfonia a VIII-a de Mahler. Acestea sunt evenimentele care sparg  niște tipare, care poate nu sunt atât de importante pentru români, dar care definesc un festival. Până la urmă, și seria de muzică românească contemporană e un eveniment, întrucât pentru un ziarist străin acelea sunt concertele interesante și nu faptul că la București cântă Filarmonica din Israel care se află într-un turneu, așadar mai poate fi auzită pe marile scene ale lumii. Deci, acesta nu este un eveniment care să fie remarcat de criticii festivalurilor.

Tot așa, în edițiile trecute, Missa lui Bernstein, Turangalila lui Messiaen sau Tetralogia lui Wagner, evenimente care nu au atras mult public, dar au atras mulți specialiști care au apreciat aceste evenimente. Cred că publicului român trebuie să-i dăm mai multe lucrări de asemenea factură, în interpretări de valoare, pentru că e vorba de unicate în istoria muzicii.

Comparând cu Anglia, spre exemplu, de ce se cântă atât de puțină muzică contemporană la noi?

Publicul din Anglia este educat. Acolo există o mult mai variată paletă de prezentare, acolo există festivaluri de muzică contemporană care au deja publicul lor. La noi știți prea bine care este prezența publicului la Festivalul de Muzică Contemporană organizat de Uniunea Compozitorilor.

Noi încă nu avem acea educație, pentru că nu avem cum s-o facem, pentru că în stagiunile noastre nu se cântă lucrări de asemenea factură, pentru că nu avem încă soliști și dirijori care să facă asemenea muzică, iar dacă o fac câteodată, n-o fac foarte bine. La ediția trecută s-a cântat Gurre-Lieder de Schoenberg, o muzică mai romantică totuși, să vedem cum va fi cu Wozzeck. În 2017 vom avea Mathis der Mahler de Hindemith, într-o distribuție extraordinară, cu Lawrence Foster dirijor. Să vedem cum va fi. Vrem, nu vrem, Festivalul are și obiectivul de a educa publicul românesc.

Care a fost artistul cel mai greu de adus?

Ca artist, Anne-Sophie Mutter. Ca formație, Filarmonica din Berlin. Vorbesc din punct de vedere al duratei negocierilor. Și Thielemann a fost greu de adus.

Sunt reticenți la invitația de a cânta în România?

Sigur. Îmi dau seama cum invitam noi în 2001 sau în 1995 și cum discutăm acum. Este o diferență enormă. Am stat cincisprezece ani să vină Filarmonica din Berlin, dar acum deja vorbim să revină în 2019, nu ne mai trebuie alți cincisprezece ani ca să-i convingem. Anne-Sophie Mutter vine anul acesta, după aproape douăzeci și cinci de ani de negocieri, dar va veni și în 2017.

Cum este ales repertoriul orchestrelor și al soliștilor?

Orchestrele trebuie să cânte Enescu. Le impunem să cânte Enescu, dar nu este ușor, pentru că lucrările enesciene sunt grele și lungi – și nu vorbesc din punctul de vedere al muzicianului, ci al organizatorului de concerte. E foarte greu pentru o orchestră, care e în turneu european, să învețe o lucrare de jumătate de oră, să o cânte acolo și apoi aici. Asta înseamnă repetiții. Orchestra din Liverpool cu Petrenko, care e deja un fan al festivalului, cântă Simfonia a III-a de Enescu, cum a cântat și Jurowski, cum o va cânta Pappano în 2017.

În rest, dacă sunt soliști, încercăm să le sugerăm ce ne interesează și începem deja să mergem pe un repertoriu mai contemporan. Orice festival trebuie să aibă simfonii de Beethoven sau Brahms, e normal, dar deja noi mergem spre lucrări mai noi. În ce privește recitalurile, lucrurile stau altfel.

Sunt pianiști cu care poți sta la discuții și pianiști cu care nu poți. Cu Perahia nu se poate negocia, cu Leonskaja sau cu Zacharias poți sta la discuții. Pentru 2017 avem o altă etapă. Vom avea sonatele pentru vioară și pian de Enescu cântate de Vengerov, Capuçon și Kavakos. Apoi vom avea Simfonia a III-a cu Orchestra Santa Cecilia dirijată de Antonio Pappano, deci intrăm în altă fază de discuții.

Pe cine n-ați reușit până acum să aduceți la Festival?

Pe Maurizio Pollini. Tot timpul l-am curtat, dar a fost imposibil să-l aducem. Nu e vorba că nu vrea să vină în România, pur și simplu sunt soliști care nu vin în festival. Apoi Cecilia Bartoli, care e director artistic al Festivalului de la Salzburg, iar festivalul de acolo are loc în același timp cu festivalul de la București. Itzhak Perlman nu vine niciodată în Europa pentru un singur concert. În perioada respectivă nu poate să vină.

Cu Krystian Zimerman am vorbit de vreo zece ori. Vine cu propriul pian, dar luna septembrie nu e potrivită pentru el. Mă întâlnesc cu mulți oameni care îmi spun că nu mai aducem ce aduceam în anii ’60, pe Richter, pe Karajan, pe Menuhin. Au impresia că acum vin artiști mai puțin valoroși. Problema este că cei de atunci nu mai sunt în viață, iar cei pe care-i aducem acum sunt de top. În momentul în care vin primele patru orchestre din top și vin Mutter, Perahia, cum poți să spui că nu mai ai nivelul edițiilor trecute? Ține doar de educație toată povestea asta.

Cum a reușit Festivalul să intre în circuitul cultural european? Cum s-a ajuns la parteneriatul cu Mezzo de la ediția trecută?

Nu noi i-am curtat, ci ei – Mezzo, Euronews, CNN – au venit spre noi ca să facă parteneriate. Noi spunem că Festivalul a intrat într-un circuit, dar nu facem nimic să creștem această valoare. Nu avem programe turistice care să aducă oameni la festival, Ministerul Turismului nu este interesat să facă așa ceva, agențiile de turism nu sunt interesate sau sunt foarte puține. De exemplu, doar patru agenții au venit la noi și ne-au spus că sunt interesate să cumpere bilete. Ceilalți străini vin pe cont propriu, se uită pe internet și își cumpără singuri bilete. Există apoi grupurile de fani, Orchestra din Amsterdam vine cu grupul ei de fani.

Numai noi nu facem nimic. Am putea să facem un pachet turistic de două zile la București, la festival, două zile la mare, două zile în Deltă sau la munte. Când au venit cei de la Mezzo cu acea croazieră, au fost două sute de persoane care plăteau pentru acea croazieră între 7.000 și 9.000 de euro. Noi nu putem face așa ceva? Condițiile tot aceleași ar fi, dacă organizăm noi sau dacă organizează cei din Occident. E un dezinteres de neexplicat.

De ce viața muzicală bucureșteană este atât de lipsită de evenimente între două ediții ale Festivalului?

În primul rând, este vorba de finanțare. Nu-ți poți scoate banii. Dacă artistul te costă, să zicem, 20.000 de euro, mai trebuie bani pentru publicitate, pentru chirie, pentru impozite etc. E greu. Nu există condiții să faci concerte la Sala Palatului. Pentru festival, noi trebuie să amenajăm sala, iar amenajarea acustică ne costă foarte mult.

Cei care organizează concerte la Sala Palatului organizează concerte la microfoane, dar nu poți să pui microfoane la o orchestră mare. Și noi folosim o amplificare, dar ea reprezintă cam 10% din sunet, pentru că nu se poate altfel. Anne-Sophie Mutter a spus clar că vrea să cânte la Ateneu. La fel, Perahia vrea să cânte doar la Ateneu, adică vrea o sală cu o acustică curată, nu cu amplificări.

Care sunt surprizele ediției din 2017?

Dacă vi le spun, nu mai sunt surprize. Amintesc, totuși, câteva nume: Lang Lang, cu un recital, apoi Anne-Sophie Mutter. Vine iarăși Martha Argerich cu Royal Philharmonic Orchestra dirijată de Charles Dutoit. Deschidem festivalul cu OEdipul lui Enescu, în varianta concertantă, dirijat de Vladimir Jurowski, alături de London Philharmonic, vom avea Mathis der Mahler, Damnațiunea lui Faust, vor veni Thomas Hampson, Dmitri Hvorostovsky. Truls Mørk va cânta Simfonia concertantă de Enescu cu Orchestra Națională a Franței, lucrare pe care o prezintă în deschiderea stagiunii franceze, vor fi sonatele pentru vioară de Enescu, despre care am amintit mai devreme.

Va mai veni Santa Cecilia cu Pappano, va veni Scala cu Chailly. Vom încheia din nou festivalul cu Orchestra Concertgebouw dirijată de Daniele Gatti. Și sperăm ca în scurt timp să fie confirmat și noul director artistic al ediției din 2017.