de Adrian Majuru
În momentul în care intrăm în clădire, plecăm capul din admiraţie... dar și de nevoie, sub presiunea tavanelor cu 20 de centimetri mai joase. Coridoarele etajelor nu au fost modificate de la momentul construcţiei – începutul secolului XX – și arată limpede înălţimea mai mică a oamenilor de acum o sută de ani.
Camerele personalizează foarte bine perioada dintre 1880 și 1930; nu vorbim doar de atmosferă – dincolo de fereastra oricărei camere, în stradă, se află cinci sute de ani de istorie, care vă invită să-i priviţi.
În evul mediu, zona hotelului Continental de azi se afla în afara orașului, populată mai ales cu căsuţe modeste până în vremea lui Constantin Brâncoveanu: la 1699 fierarul Stan Taie-Cuie locuia în zona hotelului Novotel de azi, iar vis a vis de el, unde este azi
Palatul Telefoanelor, locuia Stroie Seimeanul, mercenar al trupelor domnești.
Apoi, într-o singură generaţie, la 1750, avem aici deja domenii boierești: comisul Barbu Mănescu locuiește în zona Palatului Telefoanelor iar Petre Merișescu în zona hotelului Continental. În apropiere, pe locul de mai târziu al Teatrului Mare, mitropolitul Filaret al II-lea a ridicat în secolul al XVIII-lea un han pentru copiii orfani, han care a rezistat până la cutremurul din anul 1838.
La începutul secolului al XIX-lea, zona se afla în posesia principelui Dimitrie Ghica, care a lotizat acest spaţiu și l-a vândut la mijlocul secolului al XIX-lea. Primul hotel este ridicat aici în 1840 de belgianul Donat Hugues, iar în 1856, pe locul hotelului Continental de azi, apare Hotel de Paris, care peste 4 ani e modernizat și devine Grand Hotel Broft.
Așadar, acesta e prima versiune a hotelului Continental de azi: un imobil cu două etaje (în proprietatea bancherilor Elias până la demolarea din 1884) numit Grand Hotel Broft, printre ai cărui oaspeţi se numără prinţul Napoleon (poreclit «Plon-Plon»), vărul împăratului Napoleon al III-lea dar și prizonierul Osman Pașa, în anul 1878.
Vizavi de Grand Hotel Broft se afla Teatrul Mare (devenit ulterior Teatrul Naţional) ridicat între anii 1847-1852 și inaugurat la 31 decembrie 1852 de principele Dimitrie Ştirbey.
Avariat de bombardamentele din vara lui 1944, a fost demolat și el în vara anului 1945. Ritmul orașului se schimbă după 1880: podul Mogoșoaiei devine Calea Victoriei iar în locul lui Grand Hotel Broft apare Hotelul Continental, ridicat între 1885-1886, după planurile arhitecţilor Emil Rittern Forester și I.I.Rosnovanu.
În dreapta hotelului, peste drum, se afla Casa Török, unde între 1853 și 1898 s-a aflat vestita cofetărie Fialkovsky, iar apoi, timp de 40 de ani neîntrerupt, restaurantul Elysée. În piaţa Teatrului Mare s-a aflat și redacţia ziarului L’indepéndance Roumaine, unde apoi a fost amenajat primul cinematograf Lumiére din București – proiectul francezului André Forése.
Aici, la 8 iunie 1897, publicul din București a vizionat prima dată o peliculă de știri. O altă premieră media a avut loc un an mai târziu, în 1898, în sala Teatrului Naţional: primul film cinematografic, iar în 1908 au fost realizate cu succes primele proiecţii cinematografice în aer liber (câteva scenete comice), pe acoperișul Casei Török, proiecţii pe care clienţii hotelului Continental le-au putut urmări de la ferestrele camerelor.
Au fost. În stânga hotelului Continental se afla grădina de vară și hotelul Oteteleșanu. Pe locul grădinii a fost ridicat Palatul Telefoanelor (la începutul anilor 1931-1932), proiect al arhitecţilor americani Louis S.Weeks, Walter Roy și Edmond van Sanen Algi.
