de Bogdan Munteanu

Chiar dacă Festivalul „George Enescu“ a devenit treptat, în ultimele două decenii, un eveniment european major, în România nu s-a mai construit nicio sală nouă de concerte din 1973, an în care Sala Mare (cu o capacitate de 1.115 locuri) a Teatrului Național din București a fost finalizată.

Dar aceasta nu este o sală de concerte adecvată pentru recitaluri de muzică clasică, așa cum nu este nici Sala Palatului. Ridicată în 1960, această sală este foarte bine poziționată, aflându-se în apropierea Ateneului Român. Al doilea avantaj al său îl reprezintă faptul că poate primi 4.060 de oameni. Cu toate acestea, ea este mai potrivită pentru concerte pop sau rock, pe lângă destinația sa originală: aceea de a găzdui diverse congrese și reuniuni la scară largă.

„O sală de concerte veritabilă nu ar trebui să folosească sunet amplificat“, explică arhitectul Dorin Ștefan, nemulțumit de faptul că toate sălile de muzică din București se confruntă cu probleme similare, într-o măsură mai mică sau mai mare, amintind aici și Ateneul, „care prezintă și el unele «interferențe» de sunete, dată fiind forma sa rotundă“.

Această opinie este împărtășită și de flautistul Cătălin Oprițoiu, Operations Manager al Orchestrei Simfonice București: „Sala Palatului este o catastrofă acustică. Este mult prea mare, în timp ce piața muzicii clasice în București este de 2.000-2.500 de spectatori. Festivalul «Enescu» transmite o imagine înșelătoare asupra publicului, căci mulți oameni care vin nu sunt ascultători fideli de muzică clasică. De asemenea, alții doar vizitează Bucureștiul“.

La fel de categoric este și Mihai Constantinescu, directorul Artexim, organizatorul festivalului: „Sala Palatului nu asigură condițiile necesare pentru a găzdui un concert. Pentru festival avem nevoie să configurăm sala, iar acustica ne costă foarte mult. Pentru concertele organizate aici se folosesc microfoane, dar nu poți să utilizezi microfoane pentru o orchestră mare. Și noi folosim amplificatoare, dar ele reprezintă doar 10% din sunet, pentru că altfel nu se poate“.

Pe lângă provocările tehnologice și constrângerile financiare, cea mai mare problemă o reprezintă faptul că unora dintre artiști nu le place să cânte într-o sală care nu le respectă exigențele. „Anne-Sophie Mutter a spus foarte clar – ea vrea să cânte la Ateneu. De asemenea, Perahia vrea să cânte doar la Ateneu“, a spus Constantinescu.

Pentru muzica clasică, mai mare nu este neapărat mai bun

Ultima remarcă, dar de o mare importanță, este aceea făcută de Zubin Mehta pentru ediția curentă a revistei The Art of Living: „Sper ca cineva să se gândească să construiască o nouă sală, aceasta ar trebui să fie o prioritate acum, pentru că Festivalul «Enescu» este fantastic. Când vezi toate numele orchestrelor, dirijorilor și soliștilor… este ca la Salzburg. Aveți nevoie de o sală mare, dar marile săli de concerte nu sunt o garanție a unei acustici bune. Acest public minunat o merită“.

Atât Ateneul Român (inaugurat în 1888), cât și Sala Radio (construită în 1961) sunt prea mici. Primul are 794 de locuri, Sala Radio poate găzdui 982 de oameni. Capacitatea lor acoperă doar un sfert din numărul total de spectatori pe care Sala Palatului îi poate primi.

Desigur, o dată la doi ani, în timpul Festivalului „Enescu“, chiar și o incintă la fel de mare ca Sala Palatului este plină. Dar ce se întâmplă în restul timpului? Bazându-se pe statistica celor care cumpără regulat bilete la concertele de muzică clasică din București – lăsând deoparte sutele de oameni care primesc invitații de la sponsorii Festivalului „Enescu“ –, Cătălin Oprițoiu consideră că o nouă sală de concerte nu ar trebui să aibă o capacitate mai mare de 2.500-2.600 de oameni.

De unde ar putea veni banii

În urmă cu aproape un secol, elitele românești ale vremii au venit cu ideea strângerii de fonduri cunoscută sub numele de „Dați un leu pentru Ateneu!“. Începută în 1865, campania a durat douăzeci și opt de ani. Banii donați de simplii cetățeni acopereau doar o mică parte din costul total al construcției, dar important a fost faptul că s-a creat ceea ce poate fi descris ca „buzz“ în termenii marketingului online contemporan. Oamenii au fost încântați să contribuie la construirea unei clădiri speciale, dedicată artei, care astăzi constituie un punct de reper al Bucureștiului.

De-a lungul timpului, guvernele din România au fost presate să țină seama de dorința oamenilor. Dat fiind impactul de azi al rețelelor de socializare, succesul unei campanii similare ar necesita chiar mai puțin de trei decenii.

The Koncerthuset (Copenhagen Concert Hall in English) by Jean Nouvel. The concert hall and the DR Town are located in the northern part of Orestad – an ambitious development area in Copenhagen, Denmark. The concert complex consists of four halls with the main auditorium seating 1,800 people.

Koncerthuset proiectată de Jean Nouvel. Ansamblul este situat în partea de nord a Ørestad – o ambițioasă zonă de dezvoltare din Copenhaga, Danemarca. Complexul este format din patru săli de concert din care cea principală are o capacitate de 1.800 de persoane.

„Țineți minte când guvernul lui Adrian Năstase a vrut clădirea, pe atunci neterminată, a Bibliotecii Naționale? Deși șantierul a fost abandonat ani de zile, a fost suficientă voința unui om pentru ca munca să reînceapă. După scandalul din media, guvernul a renunțat la orice pretenții asupra clădirii și munca s-a oprit brusc. Recent, guvernul a alocat bani pentru terminarea noii Catedrale Ortodoxe. Deci banii pot fi găsiți“, este de părere Petruș Costea.

Cătălin Oprițoiu – potrivit căruia orchestra sa „este nevoită să adopte un stil nomad, să se mute de la o sală de concert la alta, de la o sală de repeții la alta“ –, afirmă că Orchestra Simfonică București este dispusă să ia parte la orice inițiativă de susținere a construirii unei noi săli de concerte în București.

La rândul său, Dorin Ștefan vrea să se alăture unui astfel de demers. În noiembrie 2014, în timpul evenimentului „Leadership and performance“ organizat de revista The Art of Living, el a sugerat în mod public crearea unui ONG care să aibă ca scop relansarea campaniei „Dați un leu…“, dar nu pentru restaurarea Ateneului (cum s-a făcut la începutul aniilor ’90), ci în scopul construirii unei noi săli de concerte.

Profitând de ediția a XXII-a a Festivalului „George Enescu“, revista noastră își anunță, de asemenea, intenția de a sprijini inițiativa colectei de bani. Poate că acest articol este un pas mic, dar ferm, spre a aduce împreună oameni din lumea artistică și cea a afacerilor care împărtășesc aceeași preocupare!

Cum ar trebui să arate noua sală de concerte

În viziunea lui Dorin Ștefan, o sală nouă de concerte ar trebui să cuprindă o sală principală de 1.500 de locuri, alături de una mai mică, de 500 de locuri. „Cel mai probabil, sala va fi dreptunghiulară și, desigur, cu o acustică naturală, fără amplificare“, a spus arhitectul. Inutil de adăugat faptul că holul, foaierele, garderobele, un restaurant și locurile de parcare sunt sine qua non.

Editorul de muzică clasică Petruș Costea menționează și alte condiții pentru noua sală. În primul rând, ar fi de dorit ca ea să fie amplasată undeva aproape de Ateneu, „încât publicul să se poată deplasa fără mare efort de la un concert la altul“. În al doilea rând, adaugă Petruș Costea, „problemele ce țin de acustică nu sunt insurmontabile. Poate fi adusă din străinătate o bună echipă de experți, apoi, pentru construcția propriu-zisă, poate fi aleasă o companie în urma unei licitații deschise“.