de Cecilia Mureanu

În ce oraş vă simţiţi acasă şi ce semnificaţie au călătoriile pentru dvs.?

Mă simt ca acasă, la propriu, oriunde am un pian. Pentru mine, cel mai fascinant aspect al vieții este posibilitatea de a învăța și de a explora lucruri noi. Ce norocoși suntem că putem călători atât de repede în zilele noastre! Curiozitatea, cred, ne îmbogățește viețile și ne deschide noi căi de-a lungul călătoriei noastre. Nu știm niciodată unde ne pot duce. Ador să călătoresc, să-mi fac bagajele și să merg mereu dintr-un loc într-altul. Îmi place să cunosc oameni noi, să încerc mâncăruri tradiționale și să vizitez obiective turistice.

Cât de importantă este astăzi apariţia (înfăţişarea, lookul) scenică a unui muzician? Clara Haskil ar mai fi putut ajunge, în secolul XXI, o vedetă a unei mari case de discuri?

Cred că este importantă, dar nu reprezintă o garanție a reușitei în lumea muzicală.Aparențele pot impresiona, dar numai pentru scurtă vreme. Ceea ce rămâne este muzica, adevărul. Cred că profesionalismul muzical și personalitatea sunt mult mai importante. Destinul Clarei Haskil a fost de la bun început să fie unul dintre cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor și nu cred să-și fi pus cineva vreodată întrebări cu privire la apariția ei pe scenă sau în afara scenei. Cred că astăzi se pune mai mult ca niciodată accentul pe latura comunicativă a fiecărui interpret și este uimitor cât de mulți dintre noi își petrec timpul liber pe rețelele de socializare, interacționând cu publicul și încercând să ajungă la oameni noi.

Cum vă petreceţi timpul liber şi ce hobby-uri aveţi?

Îmi plac mersul cu bicicleta, mersul pe jos, întâlnirile cu prietenii și chiar gătitul din când în când. Sincer, nu prea am timp liber. Îmi place să mă îngrijesc de propria carieră și să creez noi proiecte interesante.

Dacă n-aţi fi ales muzica, spre ce alt domeniu v-aţi fi îndreptat?

Niciodată nu m-am gândit să fac altceva decât muzică! Întotdeauna am visat să devin pianistă, să călătoresc prin lume și să aduc un pic de bucurie în inimile oamenilor. Mă simt minunat că acest vis al meu devine realitate!

Colecţionaţi ceva? Există un domeniu, o activitate anume în care vă place să vă „refugiați”?

Colecționez felicitări de zi de naștere, de Crăciun, de Paști, scrisori de mulțumire etc. Primesc o mulțime și nu am aruncat niciuna! Le țin într-o cutie specială (sau, mai bine zis, în câteva cutii…). Și, uneori, mi se întâmplă să le iau la mână și să zâmbesc, amintindu-mi de persoana care mi le-a trimis, de ocazia și de sentimentul avut în acel moment. Evadez prin visare. Sunt „un visător de vise“, cum a spus poetul britanic Arthur O’Shaughnessy. Și am multă credință. În Dumnezeu, în oameni, în umanitate, în lumea însăși.

Cum reuşiţi să vă dedicaţi atât vieţii particulare, cât şi vieţii profesionale?

Să fiu sinceră, eu nu le separ, deoarece a fi muzician nu este o meserie pentru mine. Este un stil de viață care poate cuprinde orice altceva. Din fericire, am un soț minunat, o familie și prieteni care înțeleg să mă sprijine 100%. Dacă trebuie să cânt de Anul Nou sau de Crăciun sau să înregistrez un nou CD chiar în ziua în care împlinesc 30 de ani (cum s-a întâmplat anul acesta), sărbătorim după aceea. Și sunt fericită așa!

Muzica clasică li se adresează tuturor sau doar unui grup restrâns de iniţiaţi? Este ea o artă a elitei? Este nevoie de o pregătire pentru „a înţelege” mesajul acestei muzici?

Muzica clasică se adresează inimii, le vorbește tuturor celor care sunt dispuși să o asculte. Educația muzicală este foarte importantă, mai ales de la o vârstă fragedă. Dar poate că ține mai mult de sentiment decât de înțelegere. Eu cu siguranță nu cred că este elitistă. Când am fost în Africa de Sud, am vizitat câteva școli sărace și am văzut copii cu situații familiale extrem de dure. A fost pur și simplu impresionant să văd cum muzica aduce o schimbare în viața lor, cum îi face să spere în mai bine și le dă speranță.

Ce i-aţi recomanda să asculte unui tânăr care vrea să se apropie de muzică clasică?

Mozart și Chopin. Și Rahmaninov și Ceaikovski. Să nu înceapă totuși cu Inelul lui Wagner...

„Aparențele pot impresiona, dar numai pentru scurtă vreme. Ceea ce rămâne este muzica, adevărul…“

Aveţi mici ritualuri înainte de concert?

Îmi place să am o jumătate de oră înainte de un concert pentru respirație, fără să fiu întreruptă. Acesta este momentul în care meditez asupra muzicii, îmi adun toată energia și mă concentrez. Este vorba despre încălzirea inimii și analiza profundă a emoțiilor – și nu doar despre încălzirea mâinilor. Îmi pun ordine în partituri și nu uit niciodată să-mi iau pe scenă iconița din lemn. Nu urc niciodată pe scenă fără ea.

Care a fost cel mai important eveniment muzical din viaţa dvs.?

Sunt câteva! Probabil prima mea apariție la Wigmore Hall și la Royal Albert Hall din Londra sau la Concertgebouw din Amsterdam, la Carnegie Hall din New York, la Teatrul Gran Rex din Buenos Aires, la World Trade Centre din Dubai sau vizita mea în Africa de Sud. Sau concertul de la Champs Hill Music Room și prima propunere de înregistrare a unui album. Totodată, fiecare concert este un pas înainte, un prilej de fi și mai bună și de a ajunge la un public nou. Dar înainte de toate a fost întâlnirea cu fiecare dintre profesorii mei, pentru că, fără ei, nu aș fi putut ajunge aici unde sunt.

Există lucrări care vă interesează, vă plac, dar pe care nu credeţi că le veţi cânta vreodată?

Cred că voi mai aștepta o vreme până să cânt Schubert. Încă nu sunt pregătită. Dar e în regulă, mai este timp!

Ce muzician din zilele noastre respectaţi în mod deosebit?

Le port mult respect tuturor profesorilor și mentorilor mei. Îi sunt extrem de recunoscătoare fiecăruia dintre ei. Pur și simplu iubesc creațiile Netiei Jones și munca ei m-a motivat mereu.

Ascultaţi şi alte genuri de muzică?

Da, orice, de la jazz, pop, muzică populară tradițională până la muzica modernă. Există o așa de mare bogăție.

„Muzica este ca aerul, trebuie doar să o respirăm!“