de Ciprian Plăiașu

 Pe parcursul vieții sale, Nobel, celebru pentru descoperirea dinamitei, a patentat aproxima­tiv tot atâtea invenții câte zile sunt într-un an iar la un moment dat presa îl numea „negusto­rul morții“, din cauza invenției sale. Nu a fost căsăto­rit niciodată, iar familia sa a înfruntat nu doar o dată falimentul.

Anul 1833 a fost deopotrivă unul dintre cei mai grei și mai binecuvântați pentru familia Nobel, pentru că este anul în care Immanuel şi Andrietta Ahlsell, părinții cele­brului inventator, înfruntă pentru prima oară falimentul, dar în același timp, în toamna lui 1833, pe 21 octombrie, avea să se nască marele inventator şi vizionar. Era cel de-al treilea fiu al familiei. Tatăl său, un reputat om de ştiinţă şi inventator al vremii, era descendent al celebru­lui savant suedez Olof Rudbeck, iar mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată.

Falimentul și reinventarea carierei, două constante ale familiei Nobel

Falimentul s-a repetat câțiva ani mai târziu, în 1837. În aceste condiții Immanuel a plecat, pentru o bună bucată de timp, în Finlanda și Rusia pentru a-și porni o nouă carieră. Andrietta a rămas la Stockholm și, pentru a-și putea susține familia, deschide o băcă­nie. Între timp tatăl său a pus pe picioare o companie în Sankt Petersburg, Rusia, furnizând echipament mi­litar armatei rusești. De asemenea, el este cel care îi convinge pe generalii ruși de utilitatea plasării unor mine acvatice pentru a împiedica accesul navelor bri­tanice în timpul războiului Crimeei (1854-1856).

Alfred a moştenit din familie apetitul pentru şti­inţă şi cercetare. Relansarea carierei tatălui său în ca­pitala Imperiului Rus i-a permis acestuia, în 1842, să poată să-și aducă familia în Sankt Petersburg. Aici, fiii săi primesc o educație aleasă. Spre exemplu, la 17 ani, tânărul Alfred vorbea fluent suedeză, rusă, franceză, engleză și germană. Era atras deopotrivă de științele exacte precum fizica sau chimia.

După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred Nobel a plecat în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, şi-a aprofundat studiile de chimie sub îndruma­rea profesorului John Ericsson, cel care a conceput şi proiectat nava blindată USS Ironclad, care a devenit faimoasă în timpul Războiului Civil American.

Falimentul a continuat să fie o constantă nefas­tă în afacerile familiei Nobel. Afacerile din Rusia se sfârșesc rău, după Războiul Crimeii, iar familia revine în Suedia. Alfred, care îl cunoscuse în voiajurile sale educaționale pe tânărul chimist italian Ascanio So­brero, inventatorul nitroglicerinei, devine tot mai in­teresat de cercetări asupra explozibililor. El a înțeles necesitățile acestora în diversele domenii de activi­tate ale proaspăt instalatei epoci industriale, însă in­stabila nitroglicerină provoca mai multe daune decât beneficii.

Afacerile cu explozibili – tragedii și succese

Alfred experimentează şi combină noi formule ale nitroglicerinei, încercând să creeze un tip de ex­plozibil cât mai stabil. În cadrul acestor experimente, pe care le-a condus în anul 1864, are loc o cumplită explozie, la fabrica sa din Heleneborg, Stockholm. Evenimentul a dus la moar­tea a cinci persoane, printre care şi mezi­nul familiei Nobel, fratele lui Alfred, Emil. Autoritățile locale, speriate de cele întâm­plate, îi interzic să mai funcționeze în spațiul orașului. În acest context Alfred își amenajează un laborator în apropierea Lacului Malaren, o zonă izolată, fără aşe­zări umane.

În 1867 norocul îi surâde. După ce a încercat mai multe variante de combinații ale nitroglicerinei cu diferite tipuri de substanţe amelioratoare, vari­anta câștigătoare s-a dovedit a fi diatomita (o rocă sedimentară silicioasă), pe care a amestecat-o cu ni­troglicerina, transformând astfel lichidul explozibil într-o pastă care ulterior s-a solidificat. Noua substanţă avea aceeaşi forţă de ex­plozie a nitroglicerinei, dar era mult mai stabilă şi rezis­tentă la şocurile mecanice, ceea ce facilita transportul și manipularea în condiții de siguranță. Alfred Nobel a botezat-o dinamită, cuvânt care provine din grecescul dynamis (putere, forță). Pentru a putea declanșa ex­plozia, Alfred brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.

Niciun moment Alfred Nobel nu s-a gândit că explozibilul inventat de el, ca dinamita sau gelinita (explozibil cu mult mai puternic decât dinamita, inal­terabil în apă și puțin sensibil la șoc, ușor de manipulat, format din nitroglicerină, azotat de potasiu și rumeguș de lemn), vor avea ca scop principal unul militar. Celebrul inventator a dorit să ușureze munca și să limiteze costurile, inclusiv cele de vieți omenești, în industria minieră și cea de construcții. De altfel, descoperirile produse în epocă, precum burghiul cu cap de diamant artificial sau ciocanul pneumatic au înlesnit folosirea explozibililor produși de Nobel. Deși toată lumea atribuie succesul financiar al lui Alfred Nobel dinamitei, gelinita este cea care l-a propulsat în topul celor mai bogați oa­meni ai tuturor timpurilor.

Alfred și-a deschis fa­brici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călă­torea lucra intens în labora­toarele sale. Cu toate aces­tea, banii nu i-au estompat curiozitatea și puterea de muncă. El a contribuit şi la inventarea cauciucului ar­tificial, a pielii artificiale şi a mătăsii artificiale, dar și a balistita, un compus chimic precursor al pulberilor explozibile din prezent, folosit la lansarea rachetelor.

FOTO: ola_ericson

Deși nu a fost căsătorit și mereu concentrat asupra muncii sale, în viața lui Alfred Nobel se pot nu­măra cel puțin trei mari iubiri. Prima a fost în tinerețe, în Rusia, când se pare, spun biografii săi, cererea în căsătorie pe care i-ar fi făcut-o unei tinere a fost res­pinsă. Mai târziu îl aflăm pe Alfred Nobel îndrăgostit de Bertha Kinsky, o contesă austriacă. După o scurtă relație cei doi s-au despărțit, dar au rămas buni prie­teni. Acest lucru este certificat de schimbul de scrisori pe care l-au avut până la moartea savantului. Se crede că Bertha a avut o influenţă majoră în ceea ce priveşte ideea premiului pentru pace. Ultima și cea mai lungă relație a sa a fost cu o florăreasă din Viena, Sofie Hess, pe care chiar el o numea la un moment dat doamna Nobel.

Cum a apărut Premiul Nobel?

Spre sfârșitul vieții Alfred era un om foarte bogat, dar opinia publică îi era în parte nefavorabilă, întrucât era de părere că explozibilii inventați de el erau folosiți cu precădere în indus­tria militară decât în cea civilă. Totuși, puțini aveau curajul să exprime liber acest punct de vedere. Însă în anul 1888 fratele lui Alfred, Ludvig, moare. Un ziar francez, făcând o confuzie majoră între cei doi, a publicat din greșeală, un necrolog din care reieșea că cel care murise era Alfred Nobel și îl condam­nă pentru invențiile făcute. Titlul l-a pus pe gânduri pe marele inventator: «Negustorul Morții a murit – Dr. Alfred Nobel, care s-a îmbogățit descoperind mijloace fără precedent de a ucide alți oameni, a murit ieri». Probabil acest cumul de factori a dus la decizia sa de a anunța public în 27 noiembrie 1895, în cadrul Clubului Suedezo-Norvegian din Paris, crearea premiului care-i va purta numele. În plus a decis ca toată averea sa să fie transformată într-un fond de lichidități din care, anual, să fie răsplă­tite mari realizări în știință, precum și eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naționalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări. Ulterior premiul a fost divizat pe dome­nii precum literatură, fizică, chimie și medicină.

FOTO: www.japantimes.co.jp

Savantul a murit chiar anul următor, în 1896, în urma unei hemoragii cerebrale, pe când se afla într-o călătorie în Italia. Averea sa a fost evaluată la 31.225.000 coroane suedeze, adică aproximativ 250 milioane de dolari americani la valoarea de azi, și începând din 1901 a început să se acorde celebrul premiu. Acesta constă din: o medalie, o diplomă și un premiu în bani care în prezent are valoarea de 900.000 euro.