Cvartetul Belcea

Interviu cu Corina Belcea

realizat de Cecilia Mureanu

În ce oraş vă simţiţi acasă şi ce semnificaţie au călătoriile pentru dvs.?

Cel mai bine mă simt în oraşul în care am crescut de la vârsta de un an, Timişoara. Acolo am familia, prietenii cei mai apropiaţi şi amintirile cele mai plăcute. În general, călătoresc mult cu cvartetul şi, în majoritatea cazurilor, este o experienţă interesantă, un prilej unic de a descoperi puţin din istoria oraşului în care cântăm, dacă avem timp să vizităm câteva locuri înainte de concert. Câteodată însă, ajungem la hotel, mâncăm, repetăm, cântăm un concert şi plecăm a doua zi dimineaţă. Călătoriile acestea sunt obositoare şi, cum majoritatea hotelurilor arată la fel, putem fi oriunde în Europa, că nu ne dăm seama!

Cât de importantă este astăzi apariţia (înfăţişarea, lookul) scenică a unui muzician? Clara Haskil ar mai fi putut ajunge, în secolul XXI, o vedetă a unei mari case de discuri?

Depinde foarte mult de casa de discuri. Multe dintre acestea se străduiesc să stea pe linia de plutire şi au nevoie de lookul interesant al unui artist ca să vândă discuri, dar, în general, majoritatea încearcă să-şi menţină integritatea şi să le dea voie artiştilor să se prezinte publicului aşa cum sunt, fără artificii suplimentare. Acum câţiva ani, directorul unei case de discuri ne-a spus că din vânzarea discurilor unui singur artist, unde lookul a fost punctul forte, au reuşit să finanţeze opt discuri cu tineri artişti necunoscuţi, dar cu potenţial interesant.

Artiştii de calibrul Clarei Haskil nu ar avea nicio concurenţă pe piaţa de discuri, muzicienii de această calitate au întotdeauna locul lor bine meritat.

Cum vă petreceţi timpul liber şi ce hobby-uri aveţi?

Îmi place să citesc, să merg în natură (rezervăm cel puţin două săptămâni în fiecare vară pentru a merge la munte), dar în general îmi petrec tot timpul liber cu copiii. Am două fetiţe – una de opt ani, cealaltă de un an şi jumătate – şi un băieţel de patru luni.

Dacă n-aţi fi ales muzica, spre ce alt domeniu v-aţi fi îndreptat?

Mi-au plăcut foarte mult şi baletul, şi patinajul artistic înainte de a începe studiul viorii. Cred că până la urmă aş fi ales baletul!

Colecţionaţi ceva? Există o activitate anume în care vă place să vă „refugiați”?

Nu colecţionez nimic, dar îmi place să mă refugiez în lumea unei cărţi bune.

Cum reuşiţi să vă dedicaţi atât vieţii particulare, cât şi vieţii profesionale?

Cu mult ajutor din partea părinţilor, a socrilor, a prietenilor apropiaţi! Avem deocamdată noroc că îi putem lua pe copii cu noi în turnee, dar cred că ne va fi mult mai dificil când vor fi constrânşi de activităţile şcolare...

Muzica clasică li se adresează tuturor sau doar unui grup restrâns de iniţiaţi? Este ea o artă a elitei? Este nevoie de o pregătire pentru „a înţelege” mesajul acestei muzici?

Muzica clasică este un limbaj universal, dar sunt multe persoane care apreciază mai mult alt gen de muzică doar din cauză că nu au fost educaţi în spiritul muzicii clasice. În anii studenţiei obişnuiam să cântăm cu cvartetul în şcoli primare, să le explicăm copiilor cum funcţionează un cvartet de coarde şi să le arătăm posibilităţile instrumentelor noastre. Majoritatea erau fascinaţi şi îşi rugau învăţătoarea să-i lase să aleagă un instrument pe care să-l înveţe. Teoria mea este că, în zilele noastre, în care copiii au atât de multe activităţi extraşcolare şi există atât de multe tentaţii, precum internetul şi televizorul, e dificil pentru părinţii care nu sunt iubitori ai muzicii clasice să găsească timp să-şi iniţieze copiii şi în această artă. Cred că tot din lipsa timpului (sau pentru că ierarhia priorităţilor este alta), în majoritatea sălilor de concerte nu vedem foarte mulţi tineri. Melomanii întâlniţi cel mai adesea la concerte sunt de o anumită vârstă şi îşi pot permite, şi financiar, şi în ce priveşte timpul liber, să petreacă ore întregi la operă şi la concerte. Cea mai mare concurenţă a noastră este muzica pop, care este atât de prezentă şi care se poate „prinde din zbor“ – cuvinte uşor de reţinut şi muzică în general simplă, pe care o poate fredona toată lumea. O simfonie de Beethoven necesită un pic mai multă concentrare şi o anumită dispoziţie pentru a o aprecia.

Ce i-aţi recomanda să asculte unui tânăr care vrea să se apropie de muzica clasică?

I-aş recomanda să înceapă cu simfonii de Haydn. Sunt pline de vitalitate şi de umor. Puţin din fiecare gen, orchestral, cameral şi operă. Mozart este un compozitor atât de versatil, încât oricine ar găsi la el ceva care să-i facă plăcere. Cred că Mozart şi opera sunt combinaţia cea mai extraordinară pentru cineva care apreciază teatrul şi care vrea să descopere cum pot fi cele două combinate la perfecţie.

Discipolul cărui muzician v-aţi fi dorit să fiţi?

Mi-aş fi dorit să-l am profesor pe Beethoven. Un geniu în a cărui prezenţă cred că orice muzician s-ar simţi împlinit. Ca violonist, aş fi fost în al nouălea cer să-l am mentor pe Arthur Grumiaux, al cărui sunet îmi merge întotdeauna la suflet.

Aveţi superstiţii înainte de concert?

Superstiţia mea cea mai mare e când îmi scapă notele pe jos. După o astfel de întâmplare, am cântat un concert de o calitate inferioară capacităţii mele. Cred că e o puternică legătură psihică între cele două! Sau, cum spunea profesorul meu, e o scuză uşor de găsit… Am întâlnit, în schimb, o altă violonistă cu exact aceeaşi superstiţie, care se aşază pe note, dacă îi cad, şi îi este de ajutor! Am încercat de câteva ori, dar fără succes. Dacă vreunul dintre colegi îmi pune notele pe jos înainte de concert – neintenţionat, bineînţeles –, îşi asumă riscuri enorme!

Care a fost cel mai important eveniment muzical din viaţa dvs.?

Multe dintre evenimentele muzicale din viaţa mea ar putea fi menţionate, mi-e foarte greu să aleg doar unul. Ca să fac un rezumat rapid, aş spune că, din copilărie, recitalurile din sala mică a Ateneului erau un prilej de bucurie şi mândrie. Lecţia care a durat trei ore cu Lordul Yehudi Menuhin pe concertul de Mendelssohn, urmată de un concert cu orchestra dirijată de Domnia Sa, a fost ceva de neuitat. Primul concert pe care l-am ascultat, când am plecat la 16 ani la Londra, cu Itzhak Perlman în concertul de Beethoven, a fost un moment magic. Nenumăratele concerte cu cvartetul, fiecare dintre ele având un moment special. Primul disc înregistrat, un telefon recent de la maestrul Barenboim, ca să ne spună că i-au plăcut concertele cu integrala cvartetelor de Beethoven… Lista poate continua pe multe pagini.