„În amintire se șterge bagheta, impulsul brațelor când stârnesc un crescendo. Vezi numai mâna lui stângă, frumoasă, vie, deschisă, care prinde spațiul, îl împlinește cu o emoționantă hotărâre și așază fiecare instrument după o ierarhie dictată de cunoștința perfectă a voinței beethoveniene.Încorporarea unui suflet românesc în acest ordin – asemănare integrală în contemplația naturii care a încărcat, în timpul lui, pe Beethoven cu puteri imense – se transmite apoi în inspirația lui Enescu, hrănind drama lui Oedip. El a cunoscut tăcerea cerului și logica stelară. A ascultat ritmul anotimpurilor, care se repetă, singure pe veșnicia lor. Și, în Beethoven, a priceput că simfoniile sunt o expresie cosmică, în care numai câteodată inima omenească aduce freamătul episodic al prezentului.”
