de Alice-Claudia
Gherman, foto arhiva Silviu Matei
Fotografierea
lumii sălbatice nu e un hobby pe care să-l practici din când în când. Nu e atât de simplu să
surprinzi lupta dintre doi urși bătăioși sau râsul care pare să se simtă bine în lumina caldă a soarelui de
dimineață, când de fapt el urmărește prada ca să aibă ce să „le ofere” la
masă micuțelor ghemotoace cu blană ce îl așteaptă undeva ascunse în desișul
pădurii. Fotografierea viețuitoarelor pădurii sau mai bine zis fotografia wildlife e o artă în sine care presupune deopotrivă
stăpânirea cunoștințelor tehnice legate de fotografiere în general, de
aparatura tehnică extrem de
performantă și de un bagaj extrem de minuțios de informații din biologie și
etologie (studiul comportamentului animalelor) fără de care nu trebuie să pleci
la vânătoarea de fotografii wildlife. În lipsa acestui bagaj informațional doar un
super-noroc poate să te facă
să obții o fotografie reușită a unui animal sălbatic. Iar norocul se arată
spune zicala celor foarte bine pregătiți!
L-am
întâlnit pe Silviu Matei și am discutat cu el mult despre ce presupune
fotografierea vieții sălbatice și cât
de importantă este ea pentru promovarea și protejarea faunei din România.
Un fotograf wildlife trebuie să aibă în primul rând răbdare!
Licențiat al Universității de Arte
Plastice din Bucureşti, secţia foto-video, Silviu Matei s-a apropiat de fotografia wildlife studiind mai
întâi astronomie și astrofotografie
fiind dornic să surprindă cerul înstelat și fenomene astronomice deosebite. Ușor, ușor însă, atenția i s-a mutat spre lumea
necuvântătoarelor și de peste 20 de ani se ocupă de fotografia wildlife; pe lângă
activitatea de fotoreporter la prestigioase agenții de presă. El spune că
principala calitate a unui fotograf care vrea să surprindă fragmente din viața
animalelor este răbdarea. „Despre răbdare se spune că este o virtute. Ei bine
această virtute ar trebui să reprezinte principala calitate a unui fotograf
care vrea să surprindă cu aparatul foto cadre spectaculoase din lumea celor
care nu cuvântă. Ai nevoie de răbdare, pe care dacă nu o ai, e dificil. Poți să o cultivi, dar e mai
greu. Trebuie să ai răbdare și să stai liniștit, să nu te
miști. Adică, dacă te-ai camuflat într-un loc, trebuie să stai acolo în loc și
șase-șapte ore. Dacă mai este și frig afară...
Ghinion!
Recent, am fost cu un prieten la
fotografierea cerbului lopătar. Ne-am dus dimineața devreme, pe întuneric, au
venit cerbi lângă noi, mai erau în apropiere și vreo șase ciute. În mod normal, trebuie să stai cam la o
distanță de minimum 50 de metri de animal, noi avem numai vreo 30 de metri. Am
stat acolo lipiți de copac de la 6.00 dimineața până pe la 13.00. Mai mult,
aveam în spatele nostru și o ciută
cu un pui. Nu am putut mișca deloc, mai ales că femelele sunt și mai precaute
decât masculii. Înțepenisem, stăteam cu capul băgat în aparatul foto și
nemișcat. La un moment dat ciuta a trecut pe lângă noi și s-a dus în mijlocul
cerbilor. Deci asta a fost! De aceea spun că îți trebuie multă răbdare. Dacă nu
o ai trebuie să muncești mult cu tine însuți, fiindcă altfel nu faci față, iar
animalele sălbatice sunt extrem de precaute și sesizează orice mică schimbare
în peisaj”, povestește Silviu Matei.
Cele mai reușite fotografii cu animalele sălbatice ies în lumina de toamnă sau primăvară
Silviu
obișnuiește să meargă să fotografieze animalele sălbatice toamna, primăvara și iarna. Vara, spune el
glumind, este pentru relaxare la mare, cu o bere în mână! „Serios vorbind, vara nu este atât de ofertant să faci fotografie de wildlife fiindcă este
multă vegetație, iar animalele sunt bine camuflate de frunzele arborilor și
arbuștilor, de ierburile înalte le ascund și le vezi foarte greu. Nici lumina
soarelui de vară nu e foarte bună, soarele face contraste puternice.
Primăvara, toamna și chiar iarna
lumina e alta, animalele au alt comportament și este mult mai ușor să le
surprinzi. Sigur îți trebuie ceva curaj să părăsești confortul casei și să
pleci cu zeci de kilograme în spate, cu noaptea în cap, la ora la care restul
oamenilor se întorc pe partea cealaltă și visează frumos, dar astea sunt
riscurile și bucuriile meseriei!”. Silviu Matei preferă fauna montană, așa că expedițiile sale fotografice se desfășoară în special la munte, el preferând cu precădere Munții din nordul României - Munții
Maramureșului, Rodnei, zona Dornelor, Călimani etc., fiindcă acele zone sunt
mai puțin călcate de turiștii
și deci mai sălbatice.
Expedițiile sale durează una-două săptămâni și, de obicei, pleacă singur. Acum
câțiva ani a avut un proiect cu National Geographic și a fotografiat râsul în Munții Maramureșului, ocazie
cu care a pledat pentru conservarea râsului și oprire vânătorii acestuia. Râsul e un animal destul de dificil de
fotografiat, dar Silviu a reușit să-l surprindă în ipostaze deosebite care au
arătat lumii frumusețea acestui animal sălbatic din pădurile României.
Pe
lângă râs, Silviu a surprins adesea cocoșul de munte, mai ales în perioada
rotitului (perioada de împerechere), dar și lupii – animale sălbatice extrem de
precaute și de dificil de surprins în imagini, cerbii lopătari, mistreții și evident urșii, care în ultimii ani
sunt destul de ușor de surprins în fotografii, deja aproape că numai reprezintă o raritate să ai o
fotografie cu urșii. „Lupii i-am surprins în zona Munților Bodoc, dar mai sunt
și în Munții Bistriței. De obicei merg mult în zona Bucovinei, acolo unde nu
prea sunt exploatări forestiere, iar omul nu prea calcă în peisajele
respective. Merg de obicei singur, sigur colaborez cu pădurarii de la Romsilva, sau pădurarii din zonă, dar
pădurarii nu mă însoțesc pe întreaga expediție, mă însoțesc până la zona care
îmi convine pentru fotografie, iar ei se duc la treburile lor.
Ca
fotograf de wildlife
trebuie să stai foarte bine și cu sănătatea! Duci mult echipament în spate, nu
trebuie să îți fie teamă să îți petreci noaptea singur în pădure, trebuie să
știi ce înseamnă fiecare sunet, să cunoști comportamentul animalelor, mirosul
lor, obiceiurile lor de hrănire, de împerechere, de joacă etc., să știi să le
iei urma. Trebuie să stai bine și cu psihicul, să nu te sperii din orice.
Vântul trebuie să bată dinspre animale spre tine și nu invers, că te vor simți
și vor pleca!
Animalele
sălbatice nu atacă, dar trebuie să știi să păstrezi distanța față
de ele, minimum 50-70 m distanță,
să nu te interpui între ele și pui, între
ele și femele”, explică
Silviu. Pe scurt, când pleci să faci fotografie wildlife pleci cu tot bagajul de
cunoștințe tehnice și bio-etologice, plus echipament complet, care să cuprindă,
pe lângă aparatura foto, și
mâncare, și hamac sau sac de dormit, cort de camuflaj, haine de schimb și haine
potrivite pentru capriciile vremii. De asemenea, „Nu te duci parfumat la
fotografiat animalele sălbatice, că nu mergi la teatru, iar animalelor nu le
plac mirosurile artificiale și devin agitate. De asemenea, trebuie să știi să
te deplasezi în liniște prin pădure, nu faci zgomot dacă vrei să prinzi cadre
cu animale sălbatice în habitatul lor. De obicei, trebuie să mergi dimineața
devreme, când animalele se pregătesc să se hrănească, trebuie să fii un fin
observator care le ia urma și recunoaște urma de ciută sau cerb de cea de porc
mistreț, pe cea de urs, de cea de râs, pe cea de lup de cea de vulpe.
Trebuie să înveți să te deplasezi pe
întuneric în pădure, sau la lumina stelelor, cum se spune, fiindcă lumina
lanternei deranjează animalele. Trebuie să deosebești bine zgomotele pădurii,
iar în timp, după multă practică
ajungi să asociezi zgomotul cu un anumit animal, înveți să deosebești mirosul
ursului de cel de cerb ș.a.m.d. Odată ce ai simțit miros de
urs, de pildă, e un miros înțepător, nu îl vei uita niciodată!”
Un curs de fotografie wildlife bun
trebuie să dureze măcar un an și
jumătate
Silviu Matei este printre primii fotografii români care s-au dedicat fotografiei wildlife și unul dintre puținii fotografi care a reușit să surprindă animale rare din fauna sălbatică a României. Acum mai bine de 20 de ani, când Silviu și-a dedicat o parte din timp fotografierii necuvântătoarelor, aproape că nu aveam fotograf român specializat în așa ceva. Astăzi există o comunitate a fotografilor wildlife din care fac parte vreo 20 de fotografi de la care ai ce să înveți și care spun povești în imagini cu și despre animalele din fauna sălbatică autohtonă.
Există chiar și ture fotografice pentru începători, Silviu
Matei a ținut și el astfel de cursuri și de ture, acum însă numai are timp.
„Deocamdată am alte priorități, numai am timp de cursuri. Oricum eu cred că
pentru a înțelege și a învăța ce este acest
gen de fotografie îți trebuie măcar un curs de un an și jumătate. Nu poți
învăța în două-trei luni. Eu așa avem cursul, treceam prin tot ceea ce înseamnă
fotografie, inclusiv fotografia de natură și wildlife. Asta
pentru că vreau ca persoana care pleacă de la mine să învețe ceva. Nu e suficient să mergi în 2-3 ture de
fotografie în sălbăticie și
să spui gata, am învățat.
Trebuie ca omul să vadă comportamentul animalului sălbatic, să facă observații în teren, să citească niște cărți despre comportamentele animalelor
și ritmul lor de viață etc., să știe ce riscuri își asumă etc.”
Animalul
sălbatic nu atacă omul, păstrează distanța
Da, în fotografierea animalelor sălbatice intervine și riscul. Dar cel asumat, nu cel la voia întâmplării. Mai ales că, pentru a vedea animalele nu mergi pe poteca turistică, ci pe drumul utilizat de animal către locul său de hrănire, adăpare etc. De asemenea, trebuie să ai grijă să faci cât mai puține greșeli, fiindcă gesturile bruște pot alarma animalul sau îl pot înfuria sau, pur și simplu, dispare din raza vizuală a camerei foto sau video și atunci toată munca și răbdarea fotografului au fost zadarnice. „De pildă eram o dată în coborâre prin pădure și a venit un cerb după mine, la vreo zece metri în spatele meu. Mai mergeam un pic, mai mergea și el, mă opream eu se oprea și el. A mers așa după mine vreun kilometru. Mă deplasam atent, încet, fără zgomot. Boncănea, fiindcă era în perioada boncănitului (perioada de rut la cerbi, sezonul de împerechere a cerbului comun, toamna septembrie-octombrie – n.r.). Am vrut să deschid camera și să-l înregistrez, camera avea un led roșu. Am făcut o greșeală! Nu am astupat cu mâna ledul roșu, l-a sesizat imediat. A mai stat câteva secunde apoi s-a făcut nevăzut în adâncul pădurii. Da, mici greșeli poți să mai faci, dar trebuie mare atenție, fiindcă te poate costa! Animalele sălbatice nu atacă în general, dar trebuie să și știi cum să te apropii de ele. Nici măcar ursul nu atacă, dacă e urs sălbatic, și nu a intrat niciodată în contact cu omul. De obicei dacă te vede în 50-100 m, face stânga împrejur și pleacă. Nu vorbesc despre urșii de pe Transfăgărășan, care și-au modificat comportamentul, în sensul că, din cauză că omul le dă mâncare asociază hrana cu omul și nu mai păstrează distanța.”
În prezent, Silviu și-a propus să scoată
un album cu toate cele 7-8 specii de bufnițe, care trăiesc în România și își
dorește să dedice timp unui proiect comun cu Dragoș Asaftei despre munții României, în care Asaftei prezintă munții fotografiați din
dronă, iar Silviu animalele sălbatice care trăiesc în acei munți.
