„Contururile bucăţilor şi structura lor lăuntrică în toate amănuntele ei, cu puternicile lor linii şi colorituri, răsar limpezi şi capătă o nouă vioiciune. Deosebim ideea principală, linia ascendentă în care e înfăptuită, suntem duşi până la culmea realizării ei sonore, până la logicul ei sfârşit. Minunată călăuză. Enescu ne face să ţinem firul gândirii de căpetenie chiar şi în labirintul celor mai complexe întunecimi ale lucrărilor muzicii moderne. Claritate în expunere, în construcţie, în sublinierea motivului principal, în detailarea oricărei teme, în frazarea ce dă caracterul cuvenit fiecărui amănunt melodic în parte. Dozarea umbrelor şi a luminilor, echilibrul sonorităţilor, pregătirea şi redarea atmosferelor caracteristice, toate acestea sunt făcute cu o vigilenţă de fiecare clipă, un ritm însuflețit şi sănătos, o putere liniştită, sigură şi comunicativă; o seninătate, o inteligenţă analitică, măiastră, ce uneşte cu un atât de călduros avânt instinctiv. Şi gesturile lui sobre sânt atât de expresive încât elementul cel mai redus din orchestră, ori auditoriul cel mai mărginit din sală este silit să priceapă, să simtă, să comunice.”
