„Arta lui Enescu este toată aci, fie ca autor, fie ca interpret. El dă frazei muzicale un luciu neted de marmură, care înfioară prin răceala ei voluptuoasă şi face pe femei, devenite livide, să-şi acopere faţa cu mâna. El nu trezeşte furtuni în păduri de stejar germanice, nici ţipete pasionale, nici o mecanică diabolică de prestidigitaţie. Modul său este olimpic, fără histerie şi patimi violente, fără toxine, fără corn silvestru, sublimat de stridenţa materială a instrumentului. Sunetele au suprafeţele netede de alabastru, motivele se expun spaţioase ca un fronton şi în totul palpită o vibraţie marină.“
