de Alice-Claudia Gherman, foto Alice-Claudia Gherman
Japonia din centrul Bucureștiului
Undeva în centrul Capitalei, într-un
bloc, Cristina „Sona” Sensei (adică profesoara de ceremonialul ceaiului
Cristina Comanac de la una Școala Urasenke, una dintre școlile de ceai japonez
din București) a amenajat o cameră specială, tipic japonează, unde ține cursuri
de ceremonialul ceaiului, sau au loc diverse întâlniri cu practicanți ai
acestui ceremonial atunci când se dorește marcarea unor momente speciale ale
calendarului japonez.
Intri în apartament, ca în oricare
altul din București și, dintr-o data, te trezești că după ce urci niște scări
de lemn și treci de o ușă culisantă - shoji
(specific japoneză), pătrunzi în camera de chashitsu (camera de
ceai). Altfel spus părăsești spațiul
profan, pentru a pătrunde într-un spațiu sacru. Această camera a fost amenajată
exact în acest scop, să
te rupă de lumea agitate a
orașului, să uiți că ești în România și să te transpui în spațiul misterios al unei
case din îndepărtatul ținut al țării Soarelui Răsare.
Un ceremonial al ceaiului după toate uzanțele japoneze
poate dura 4-5 ore și chiar mai mult.
Chashitsu este decorată simplu, cu podea de lemn,
tatami, respectând tradiția
japoneză. Din încăpere nu lipsește tokonoma – locul extrem de important
într-o încăpere pregătită
pentru ceremonialul ceaiului. Astăzi,
tokonoma din camera Cristinei este decorat cu un scroll ce conține o caligrafie – kakeijiku
pe care scrie: În liniște, apare bucuria; în cercetare profundă se atinge
rafinamentul spiritual. Tot în
zona tokonoma se mai află un bol, și o chabana, adică un aranjament floral simplu, care
are menirea să indice anotimpul de afară, în cazul de față iarna. De fapt, de
aceea ne-am și adunat azi aici: să asistăm la un ceremonial al ceaiului care marchează trecerea de
la anotimpul cald la cel rece. Ceremonialul de azi are loc în onoarea Kazuo
Tanaka Sensei - un elev de-al
Cristinei, practicant al ceremoniei ceaiului și preot la un templu zazen din
Kioto - care urmează să se întoarcă în Japonia, după trei luni de ședere în
România.
Drept
urmare, ceremonialul ceaiului la care voi asista, în calitate de invitat e unul
special, care nu va ține 30 de minute, așa cum se întâmplă pentru ochii
turiștilor, ci cinci ore. Un ceremonial al ceaiului după toate uzanțele
japoneze poate dura 4- 5 ore și chiar mai mult. Asta înseamnă că la el se va servi mâncare
ruri kaiseki – o mâncare specială pentru ceremonialul ceaiului, apoi
vestitele prăjituri japoneze mochi, și în partea a doua ceaiul gros koicha,
iar la final ceaiul subțire –
usucha.
Ro-biraki, trecerea de la anotimpul cald la
cel rece
Pentru
a participa la un ceremonial al ceaiului ca outsider trebuie să respecți o etichetă – costum negru, cămașă albă.
Gazda mea „Sona” și restul participanților de azi - practicanți ai
ceremonialului ceaiului care au atins diverse grade ale acestui ritual - sunt cu toții îmbrăcați în kimonouri în culori închise sau
palide pentru a nu atrage atenția asupra lor, întrucât toată atenția trebuie
acordată ceaiului. Femeile nu poartă bijuterii și podoabe strălucitoare, doar
la piept în kimono au diverse
batistuțe - fokusa
(șervețele de mătase pentru a șterge ustensilele în scop ritualic) și câte un evantai cu haikuuri. În camera de
ceai se pătrunde în ordinea stabilită pentru fiecare invitat.
Avem
papuci de casă până la intarea în chashitsu, apoi ne descălțăm fiindcă așa se face. Nu se intră
încălțat nici în casă, nici
în sufletul omului. Aici fiecare gest are înțeles și greutate. Așadar intrăm în șosete albe (eu - un profan), iar
restul în tradiționalele tabi
albe (șosete caracterizate prin separarea degetului mare de restul
degetelor de la picioare). Admirăm întâi tokonoma. Primul participant
întreabă gazda despre aranjamentul chabana, despre inscripția kakeijiku etc., exact cum
cere politețea japonează într-un asemenea moment. Apoi ne așezăm în seiza (șezând corect, cu
picioarele sub tine adunate – n.r.) așa cum trebuie să stai în timpul
acestui ceremonial. Începe ritualul ro-biraki (deschiderea vetrei
focului). Adică, momentul care marchează trecerea de la anotimpul cald la cel
rece. Și da, în podeaua camerei în care ne aflăm avem o vatră întocmai ca la
japonezi, astfel construită încât să poată fi puși acolo cărbuni încinși fără să atingă nimic în jur care ar
putea lua foc.
„Ro-biraki
este un moment special care marchiază aducerea focului în vatră cu prilejul
începerii iernii. Are loc la început de noiembrie. Focul e mai aproape astfel
de gazdă și de oaspeți pentru a îi încălzi și a prepara în cele din urmă ceaiul”, îmi spune
Andreea Hoșman, profesor de ceremonialul
ceaiului ceva mai târziu, când are loc o pauză de la ceremonial.
Cristina
Comanac a început să practice ceremonialul ceaiului japonez în 1998 în
Bucuresti, cu Kazuko Diaconu sensei. A continuat-o în New York, la filiala
locala a Urasenke din Kyoto. S-a întors în țară în 2007, apoi a reluat practica în Belgia, Londra și Kyoto. „Actualmente
senseiul meu este Kimura sensei din Londra. Din 2019, eu am nume pentru
ceremonialul ceaiului - Sona, care face trimitere la apartenenta la familia
Urasenke Kyoto, si gradul de instructor avansat. Fac parte din filiala Chado
Urasenke Tankokai România.” Cristina „Sona” predă din 2010 la Universitatea
București, și a înființat,
împreuna cu alți colegi si profesori 2 filiale ale scolii Urasenke în București.
Grație
și politețe ritualice într-o
călătorie inițiatică
Cu
mișcări grațioase, se pun cărbunii încinși în vatra focului, peste ei, gazda noastră „Sona” adaugă o
rășină cu efect parfumat, apoi șterge ritualic marginile vetrei focului cu un
instrument special. Totul se desfășoară în liniște deplină, mișcările sunt
lente, elegante și precise. Se așază
vasul deasupra cărbunilor pentru a pregăti apa pentru ceai. Apoi pe tăcute,
cutiuța în care se afla rășina parfumată este admirată de fiecare oaspete, pe rând. De fiecare data când
cutiuța trece de la un oaspete la altul se spune „osakini”, expresie
prin care persoana își cere scuze că admiră, bea sau face orice alt gest înaintea celuilalt. Mergând în poziția seiza spre ieșirea din camera,
„Sona” se retrage alături de Kazuo pentru a pregăti hrana și aduce primul din
cele cinci feluri de mâncare japozenă pregătite pentru ceremonialul de azi. Când gazda este prezentă în camera de ceai nu se
vorbește.
Dacă gazda principală părăsește încăperea, oaspeții au voie să vorbească între ei, nu tare și zgomotos, ci cu voce scăzută și cuviincioasă. Așa aflu că Marcin, invitatul din stânga mea este polonez, venit cu afaceri în România și practicant la templul zazen din zona Dristor, a gătit una dintre supe, el este de asemenea elev practicant al ceremonialului ceaiului. Mihaela Oancea, oaspetele din dreapta mea practică și ea de câțiva ani ceremonialul ceaiului, fiind tot o elevă a Cristinei. Mihaela este cea care a găstit rața cu sos teriyaki și prăjiturele cu castane.
Kazuo Tanaka este profesor de
fizică, fost director tehnic al Laserului de la Măgurele, iar acum, la 75 de
ani continua să colaboreze cu prestigiosul institut. Pe lângă faptul că este preot zazen la Kyoto, Kazuo practică
și ceremonialul ceaiului, fiind elev al Cristinei „Sona” atunci când se află în România (cam 3-4 luni
pe an). În timpul liber, Kazuo Tanaka crează celebrele boluri japoneze pentru
ceai - chawan -, iar astăzi a contribuit din plin și l-a realizarea
meniului culinar specific acestei zile.
Mihaela Necula este de asemenea o practicantă de mulți ani a acestui ritual japonez special, iar soțul ei Vlad este ca și mine un simplu invitat. Când terminăm cu masa, se face o pauză, moment în care ieșim din camera de ceremonial și ne așezăm cuminți pe scaune obișnuite într-o încăpere alăturată. Aflu că suntem la jumătatea ceremoniei. Aici se fac glume, se consumă apă fierbinte cu lămâie ca un fel de curățare înainte de ceai, și se deapănă amintiri din experiența avută în călătoriile în Japonia. Cristina ne invită din nou în chashitsu, respectând oridinea intrării în cameră de la început.
E nevoie de eleganță și blândețe
în gesturi, de o anume tandrețe a atingerii întâlnită poate doar în dragoste.
Chadō
– Calea Ceaiului un ritual, despre mister, pace și introspecție
Partea
cea mai interesantă acum începe. Ni se va servi întâi ceaiul gros koicha,
iar la final ceaiul subțire –
usucha. Andreea Hoșman
se ocupă de prepararea ceaiului. Ea are la îndemână ustensilele specific
acestui ceremonial: chawan (bolul-bolurile pentru ceai), chasen (telul de bambus pentru ceai), chashaku
(lingura de ceai), kama (vasul pentru apă), natzume – recipientul
în care se păstrează pudra de ceai matcha de cea mai bună calitate, producție
din anul curent (adus din Japonia de către Kazuo Sensei) și fukusa
(șervețelul de mătase cu care se șterg ustenislele de ceai în scop ritualic).
Totul se desfășoară în perfectă
liniște și armonie, fiindcă momentul este unul de meditație și introspecție.
Adreea
se poartă delicat cu fiecare ustensilă. E nevoie de eleganță și blândețe în gesturi, de o anume tandrețe
a atingerii întâlnită poate doar în dragoste. Doar când amestecă pudra de ceai
cu apă cu ajutorul chasen
mișcările sale sunt ceva mai viguroase. Când ceaiul este gata, Andreea îl oferă cu un gest ritualic
Cristinei care îl ridică în sus rostește cuvinte de
mulțumire ”Domo arigato gozaimasu”,
cerându-și în același timp scuze (osakini) față de Mihaela că bea
înaintea acesteia. După ce bea din bol, acesta este șters cu ajutorul unui
șervețel și predat mai
departe următorului invitat. Koicha este un ceai matcha gros, ca o
pasta, de cea mai bună calitate, mirosind a lapte și a plantă tânără, plină de
savoare și proprietăți antioxidante.
De
la koicha spre usucha, pe calea ceaiului
După
ce această primă parte a
servirii ceaiului a fost consumată, cu toții suntem invitați să admirăm fiecare chawan
în parte. Eventual se pun întrebări gazdei cu privire la proveniența chawan.
După koicha, urmează servirea ceaiul subțire – usucha,
mișcările ritualice sunt aceleași, doar ceaiul este mai diluat, o spumă verde
cu gust de planta tânără. Fiind mulți invitați, acest ceremonial este îndeplinit în continuare pe rând,
de Mihaela, Kazuo și Cristina „Sona”, astfel încât toată lumea să se bucure de usucha. „În trecut,
japonezii nu făceau decât koicha, ceaiul gros, dar fiindcă au constatat
că tot ceaiul rămas în cutii
se oxida și se pierdea astfel mult ceai - pe atunci nu erau frigidere – sau
hotărât să îl consume sub formă de ceai subțire – usucha”,
îmi explică gazda Cristina. Obiceiul s-a păstrat până azi.
Finalul acestei ceremonii derulate pe parcursul a cinci ore se încheie cu rostirea unor cuvinte de mulțumire la adresa gazdei și a bunei desfășurări a întregului ritual. Cu toții mulțumim pentru aceste momente deosebite petrecute unii în compania altora, Domo arigato gozaimasu, Mr. Kazuo Tanaka! Domo arigato gozaimasu, Cristina „Sano”.
