de Cristian Ionescu


Cu nici un deceniu în urmă, o mână de americani și un sud-african prin naștere, pe numele său Elon Musk, au lansat o mașină care cel mai probabil va fi responsabilă de schimbarea completă a peisajului auto mondial și, poate mai important, a percepției consumatorului privitoare la ideea de mobilitate personală. Iar ceea ce a reușit Tesla Roadster – automobilul la care am făcut trimitere anterior – este realmente de domeniul fantasticului. Gândiţi-vă puţin! Mica decapotabilă fără emisii poluante era, de fapt, un Lotus Elise dotat cu motor electric, burduşit cu acumulatori de laptop, vândut cu peste 100.000 de dolari. Mai mult, maşina a fost disponibilă numai patru ani şi a avut un bilanț comercial – 2.500 de unități livrate – care i-ar fi făcut și pe cei de la Rolls-Royce, promotorii luxului suprem oferit cu măsură în cercurile cele mai elitiste, să convoace urgent un comitet de criză. Privind retrospectiv, se poate face o discuție pe seama adevăratului moment de geniu al celor care conduc destinele Tesla. Unii ar fi tentaţi să desemneze mai degrabă decizia de a continua aventura, de data aceasta exclusiv prin forţe proprii și mărirea exponențială a mizei, drept adevărata măsură a unei cutezanțe vizionare de netăgăduit. A hotărârii cu care micul producător de peste Ocean şi-a asumat, fără îndoială, spre deliciul ecologiștilor, rolul de eliberator al industriei auto de sub tirania motorului termic, dar și pe acela de (re)formator de opinie pentru şoferii din lumea întreagă.


Pe de altă parte, trebuie menţionat că demersul celor de la Tesla a beneficiat de un timing perfect – vezi interesul cu care societatea a tratat în ultimii ani problematica încălzirii globale – și că propulsia electrică i-a preocupat pe producătorii de automobile de multă vreme. Așadar, nu ne aflăm în fața unei premiere absolute – însă nimeni nu a depășit cu adevărat stadiul de proiect mereu amânat, dintr-o comoditate fără îndoială regretată acum. Alături de acestea, talentul oratoric şi carisma lui Elon Musk au avut la rândul lor o contribuţie esenţială la succesul repurtat de Tesla. Suplimentar, cel mai recent capitol adăugat poveştii dispune de atuurile necesare pentru a deveni un bestseller.


Model X sau sprintul împotriva istoriei


La finele lui septembrie trecut, compania americană a prezentat primul SUV electric din istoria automobilului. Model X, declinat în două versiuni, ambele cu șapte locuri și tracțiune integrală, promite o autonomie de peste 400 de kilometri și performanțe superioare tuturor vehiculelor de acest tip existente pe piață, indiferent de propulsie (benzină, motorină, hibridă).


Varianta de top, dotată cu două motoare electrice care dezvoltă echivalentul a 510, respectiv, 263 de cai putere, poate sprinta de la zero la 100 km/h în numai 3,2 secunde. O accelerație cu care s-ar mândri orice supercar italian în care se intră de-a bușilea oferită de un SUV care cântărește peste două tone – iată cea mai nouă definiție a progresului. Surprinzător sau nu, la numai o săptămână după lansarea pe piața americană – mașina urmând a fi comercializată ulterior și în Europa – Tesla primise deja 20.000 de comenzi.




Vechea gardă nu depune armele


Un lider îşi asumă riscuri calculate şi nu se teme să improvizeze sau să se reinventeze, atunci când e nevoie. Ca un adevărat regent al segmentului premium, BMW a fost primul constructor de lux din vechea gardă care a îmbrăţişat schimbarea. Plenar şi cu rapiditate.


Producătorul bavarez a lansat, în urmă cu doi ani, o nouă clasă de automobile ecologice, proiectate din capul locului pentru a deservi cu maximă rigurozitate ideea de mobilitate sustenabilă. Primul sosit a fost modelul urban pur electric i3, un pionier în ceea ce privește utilizarea pe scară largă a fibrei de carbon. Al doilea membru al familiei eco a mers în cealaltă extremă, sub forma supercarului plug-in hybrid i8, cu alte cuvinte a unei mașini care mizează încă pe resursele unui motor cu ardere internă, acompaniat însă de două unități electrice care îi și asigură o autonomie în regim fără emisii poluante de circa 37 de kilometri.


Ca unul care le-a condus pe ambele – cel mic doar în afara drumurilor publice – autorul acestor rânduri este în măsură să garanteze măcar un singur lucru: gama i de la BMW poate fi considerată oricum, dar în niciun caz, măcar vreun moment, plictisitoare.


Desigur, povestea nu se oprește aici. Următorul model electric pregătit la München va fi – potrivit unui anunț amuzant de lapidar al președintelui companiei germane – mai mare decât i3. Simțindu-se datoare să completeze informația, presa de specialitate a speculat numai- decât că ar fi vorba de o berlină de clasă mare (vezi Seria 5), pregătită să combată un alt „pericol“ venit de peste Ocean – Tesla S, primul model 100% electric ajuns în fruntea unui clasament lunar al vânzărilor dintr-o ţară.


Şi pentru că tot am amintit de performanța sedanului american, deschidem o paranteză pentru a spune că acel ținut al făgăduinței pentru automobilele alimentate la priză este Norvegia. Deja, acolo, la fiecare patru mașini noi vândute, una este electrică. Mai interesant ni se pare însă ceea ce se va petrece în Țara Fiordurilor peste zece ani. Atunci, absolut toate automobilele cu zero kilometri la bord vor fi nepoluante. Cum așa? Grație unui pachet legislativ care vizează suprimarea progresivă a vânărilor vehiculelor alimentate cu combustibili fosili. Pare atât de simplu, nu-i aşa?!


Iepurele sare de unde te aștepți mai puțin


În timp ce ne aburea cu tot felul de softuri și ne afuma discret, dar plenar, cu motoarele sale viciate, Volkswagen se pregătea, totuşi, în linişte să-şi dea obolul pentru binele comun şi conservarea biodiversităţii Terrei. Audi și Porsche – două dintre nestematele din coroana grupului auto german – au scos la lumină o serie de proiecte impresionante, aflate în diverse stadii de lucru sau, cum este cazul supercarului R8 e-tron, gata de a-şi cunoaşte viitorii clienţi.


Noua generaţie a coupé-ului sportiv Audi R8 e-tron, lansată vara trecută, cumulează întregul avans tehnologic dobândit în ultima perioadă de producătorul din Ingolstadt pe zona de propulsie electrică. Potrivit datelor oficiale, autonomia maximă a crescut, practic, de două ori – până la 450 de kilometri –, o cifră comparabilă cu ceea ce are Tesla mai bun. Atrage atenția în mod special o precizare făcută de Audi: dimensiunea bateriilor nu a crescut deloc. Un comunicat al producătorului lămureşte cum a fost posibilă o asemenea performanţă – prin mărirea densității energiei stocate și a capacității de înmagazinare.


Audi a plusat la Salonul auto de la Frankfurt din luna septembrie cu prototipul e-tron quattro, viitorul SUV de mare serie Q6. Propulsia 100% electrică asigurată de două motoare care livrează 503 CP și acumulatorii capabili să le alimenteze chiar și 500 de kilometri sunt datele nodale ce trebuie reținute împreună cu promisiunea că un sistem special de încărcare ar putea furniza „un plin“ în doar 50 de minute.


La acelaşi eveniment expoziţional, Porsche a etalat o frumuseţe de concept cu zero emisii poluante. Mission E oferă o imagine destul de elocventă despre viitorul electric al mărcii din Zuffenhausen. Coupé-ul german se laudă cu o autonomie de 500 de kilometri şi posibilitatea reîncărcării bateriilor, până la 80% din capacitatea totală, în – ţineţi-vă bine – 15 minute.


Porsche missione


Imperiul contraatacă


Londra, capitala actualului Regat Unit şi a ultimului imperiu consemnat în cărţile de istorie, a fost una dintre primele metropole care a încercat să-și protejeze centrul, zona cea mai aglomerată, de gazele de eşapament ale automobilelor cu sistem de propulsie învechit, impunând o taxă celor care țineau să treacă pe acolo. Doar mașinile hibride și electrice au beneficiat de clemenţa autorităţilor.


La mulţi ani după instaurarea acestei reguli, dar în pas cu noile realităţi ale industriei, Aston Martin și-a făcut recent cunoscute intențiile de a intra pe piața modelelor electrice. Primul său model cu zero emisii poluante va fi Rapide, în 2017, urmând ca şi DBX, întâiul crossover al mărcii din Gaydon, să primească o versiune similară.


Producătorul de automobile retro Morgan face şi el eforturi pentru a se alinia celei mai la modă tendinţe din zona premium. Oaspeţii ediției din vara trecută a Festivalului Vitezei de la Goodwood au putut admira concepul EV3, un roadster electric cu trei roţi şi, evident, sistem de propulsie 100% electric. Versiunea de serie este aşteptată la finele lui 2016.


Implicarea celor de la Morgan, o mică afacere de familie care produce manual doar câteva sute de mașini pe an, poate fi cea mai bună dovadă că vremea automobilului electric a sosit, fie că ne place sau nu.