Interviu realizat de Marian Pălie

Imagini realizate de Matei Stratan, în februarie 2017, Arezzo, Italia.

Mădălina Ghenea poartă creații din garderoba pesonală.

Trebuie să recunoaștem… Toată lumea cunoaște numele și imaginea ta, dar puțini cunosc activitatea ta profesională. Când și cum ai făcut primii pași în modeling? Dar în cinematografie?

Îmi aduc aminte perfect acel moment. Pe atunci aveam 14 ani. În timp ce jucam baschet la școală, am primit un bilețel de la o fată care mă invita să mă prezint la un casting de modele pentru o agenție din București. Am ajuns acasă și le-am povestit părinților și fratelui meu. Fratele meu mi-a spus foarte sigur pe el să stau liniștită că nu o să mă aleagă nimeni, dar este dispus să meargă cu mine să vadă fete frumoase. (Râde). Acesta a fost primul pas. Am plecat de acasă cu ideea că ,, oricum nu o să mă aleagă nimeni“. Această neîncredere în mine a fost nu numai în capul meu dar, mai apoi, și în mintea tuturor agenților cu care am colaborat. Nimeni nu a crezut că aș putea să lucrez, nimeni nu mi-a spus „poți mai mult“. Până la urmă am înțeles că trebuie să mă încurajez singură. Mama a fost singurul om care a crezut în mine mereu. De la acel prim casting au urmat multe drumuri cu microbuzul la București. La scurt timp m-au trimis în Italia unde am început să lucrez ca model de catwalk.

Îți aduci aminte care a fost primul tău job?

Da. A fost pentru brandul italian de lenjerie – La Perla. Eu habar nu aveam de acest brand. Mai apoi am făcut multe showuri pentru Săptămâna Modei de la Milano în foarte multe locuri cu adevărat fascinante. Îmi aduc aminte de un show din Piazza din Spagna (Roma). A fost fascinant pentru pentru mine. În definitiv, pe atunci eram o fată simplă din Slatina, născută aproape de uzina de aluminiu. Era incredibil ce mi se întâmpla.

Și totuși, cariera ta în modeling a fost și nu a fost spectaculoasă…

Nu, nu a fost deloc spectaculoasă. Eu nu am făcut nimic important în modă pentru că, așa cum ți-am spus și mai înainte, am plecat din start cu o lipsă totală de încredere în mine.

Această „lipsă de încredere“ în tine nu e o formă de lamentație?

Nu, deloc. Această lipsă de încredere în mine e prezentă și azi dacă e să vorbim de modeling. Pe mine, dacă mă trimiți pe platourile de filmare cu Sorrentino (Paolo) eu sunt fericită. În schimb, dacă mă trimiți la un shooting cu un mare fotograf, mă simt total inconfortabil. Însă, toate aceste etape (din modeling) m-au pregătit pentru ceea ce îmi doream să fac cu adevărat: cinema. Pentru aceasta trebuie să le mulțumesc tuturor celor care au avut grijă să îmi facă suficient de mult rău, pentru a înțelege multe lucruri. De exemplu, cum se citește un contract…

Și totuși, cum s-a întâmplat să intri în lumea cinematografiei?

La un moment dat am zis stop. Mi-am dat seama că modelingul nu e ceea ce îmi doresc să fac. M-am întors în România. M-am îngrășat. Poate între timp am devenit femeie. Nu știu ce s-a întâmplat… Apoi am revenit în Italia și am început să fac joburi comerciale. Lucram cu o agenție din Italia care, la fel ca și cea din România, nu vedea în mine mai mult decât un model. Am ales să plec și de la această agenție asumându-mi niște riscuri contractuale. Totuși, am avut norocul ca o mare companie de telefonie din Italia să caute o persoană necunoscută pentru o campanie publicitară. M-au contactat pe Facebook și în scurt timp am semnat un contract pe trei ani, neintermediat de un agent. Această companie de telefonie era sponsor principal la Festivalul de Film de la Ischia. Am fost invitată la acest festival să ofer un premiu pentru cea mai bună actriță. Totodată, un producător de film din Italia, văzându-mă, m-a invitat la un casting pentru un rol într-un film. Așa am ajuns să joc în primul meu film „I soliti idioti“. Tot la acest festival de film l-am întâlnit pe Paul Haggis care mi-a povestit despre Institutul de Cinema din Haiti. În scurt timp m-am hotărât să merg în Haiti – o țară extrem de săracă dar unde tinerii învață să facă cinema. Condițiile în care am stat au fost groaznice. Am ajuns acolo la scurt timp după cutremur, așa că am fost cazată într-un cort amplasat lângă un spital. Realitatea de acolo m-a schimbat profund. Acolo am putut vedea copii și tineri care, în ciuda sărăciei și a lipsurilor, continuau să viseze și să facă cinema. Atunci am înțeles că nimic nu te poate împiedica să îți urmezi visul.

Practic întâlnirea unor oameni, a unor situații au creat oportunități neașteptate…

Da. Îmi aduc aminte de o altă întâlnire frumoasă, cu actorul Alessandro Gassman. Am fost la teatru să îl văd într-o piesă excelentă. El își dorea ca această piesă de teatru să se transforme într-un film. Pentru acest proiect am dat câteva probe, deși era un rol destul de mic: un film de nișă care s-a realizat foarte greu. Am căutat chiar și eu sponsori. Era un film despre români și despre cum trăiesc aceștia în Italia. Am realizat ulterior că mă îndrăgostisem de un proiect din care nu am câștigat nici un euro. Agentul meu de atunci își dorea de la mine mai degrabă proiecte financiare… Atunci a trebuit să aleg între proiectele comerciale care aduc venituri consistente sau proiectele artistice, cinematografice, de nișă. Am ales varianta din urmă, schimbând și acel agent. O carieră importantă, cred eu, se construiește pe nu-uri. Am făcut foarte puține lucruri ca să ajung să fac ce îmi doresc. Paradoxal, ca să ajungi să faci ce îți dorești trebuie să faci cât mai puțin. Din acel moment am pierdut foarte multe contracte, foarte mulți bani, însă n-am regretat asta. Chiar și din filmul „Youth“ nu am câștigat o sumă fabuloasă. Mai târziu, tot la festivalul de la Ischia, am avut marele noroc să o întâlnesc pe Valentina Conti, o agentă care m-a înțeles și mai ales a înțeles ce îmi doresc. Cu ea am făcut cele mai frumoase proiecte.

Practic, din acest moment cariera ta a luat o altă turnură. Care a fost momentul, întâlnirea care te-a marcat cel mai mult?

Întâlnirea cu Sorrentino. Când l-am întâlnit, treceam printr- un moment foarte dificil din viața mea. Poate cel mai dificil moment din viața mea.

Cum l-ai întâlnit, concret, pe Paolo Sorrentino?

Prin agenta mea. Ea m-a sunat și mi-a spus că există un rol foarte mic, o scenă în filmul lui. Îmi aduc aminte că am intrat în biroul lui, am salutat. El m-a întrebat de ce nu am venit la prima probă. Atunci am izbucnit în plâns și i-am spus că motivul pentru care nu fusesem la prima probă era atunci un alt proiect important pentru mine, mult mai important decât acel rol.

Cu filmul „Youth“ de Paolo Sorrentino ai ajuns să pășești pe covorul roșu de la Cannes…

Rolul meu din acest film era foarte mic. O singură scenă. O scenă goală cu un personaj gol. Eu am luat acest rol deoarece mi-am permis să îl contrazic pe regizor. La probă, Sorrentino a citit cu mine, dar eu am dat alte replici. I-am spus că acest personaj nu este așa gol cum îl imaginase. Revenind pe covorul roșu de la Cannes, trebuie să îți spun că atunci când ți se întâmplă așa ceva, sincer, nici nu prea înțelegi. Atunci i-am văzut emoționați pe toți – mai ales pe Jane Fonda și Michael Caine.

Cum te-a primit echipa din film?

Sunt interviuri pe internet pentru diverse mari reviste și acolo se poate vedea cum acești oameni, mari actori, vorbesc despre mine. M-au flatat foarte mult cuvintele lor. E un lucru care se poate verifica pe internet. M-am simțit ca acasă, ca într- o familie care crede în mine. Michael Caine a venit la mine și mi-a spus să nu mă mai dezbrac, asta trebuie să fie ultima dată. (Râde). Toți s-au oferit să mă ajute cu un agent pentru UK și USA. Am cerut să pot sta pe platourile de filmare. Pentru mine a fost o școală adevărată. Pentru acest scurt rol m-am pregătit șase luni.

În „Youth“ joci rolul unei femei extrem de frumoasă. Miss Univers. Ce trebuie să faci să arăți ca Miss Univers? Ce tabieturi de frumusețe ai?

(Râde). Am multe. Sunt norocoasă deoarece mănânc foarte mult dar nu mă îngraș. Consum foarte rapid. Ce pot să spun că m-a ajutat foarte mult în dieta mea este că am eliminat carnea de pui, laptele și zahărul.

În schimb, pentru îngrijirea pielii folosesc numai metode naturiste. Un truc pe care pot să îl spun e următorul. Merg destul de des la o mănăstire, la Petru Vodă (n.r. județul Neamț) unde au niște creme făcute de măicuțe pe care le folosesc mereu. Sunt cele mai bune creme pe care le-am încercat. Mai folosesc uleiuri pentru corp.

Deci nu folosești tehnici invazive?

De exemplu, ca să mă demachiez, folosesc ulei. Ulei de migdale. Mă demachiez dimineața și seara. Mă spăl cu săpun pe față. Cred că e foarte importantă alimentația corectă. Nu cred în dietele clasice deși am încercat și aceste metode.

Care a fost dieta cea mai eficientă?

Dieta daneză. Am slăbit opt kilograme. Pentru mine nu a fost foarte drastică. Însă cred că orice dietă trebuie ținută și după sfatul medicului și după un set de analize complete.

Am intrat abrupt în acest domeniu de frumusețe, ca o acoladă între prima parte a discuției noastre și întrebarea următoare. Faptul că există o dezbatere permanentă depre fizicul tău, viața ta personală (mai ales în presa din România) care pune în umbră activitățile tale profesionale este o problemă sau un avantaj? Tu cum percepi această rumoare permanentă despre partea ta vizibilă?

Partea fizică, la un moment dat poate fi și un handicap în cazul în care ai o înălțime ca a mea: 1,80 cm mai precis 1,81 cm, ca să fiu sinceră, poate fi o problemă reală. Această parte te introduce automat într-o categorie.

Revenim la ceva ce credeam că am stabilit… Farmecul tău — ca să nu îl denumim direct frumusețe — nu mai poate fi pus în discuție, dacă îmi dai voie, nici măcar de tine. Nu cred că trebuie să te mai convingă nimeni în acest aspect.

Acum trebuie să conving că sunt ceea ce sunt, adică o persoană normală și nu cea din imagini. Eu nu sunt acea femeie în intimitatea mea. Eu sunt doar o femeie care a avut norocul de a fi pusă într-o anumită lumină de fotografi, regizori. În România imaginea mea este una cel puțin… controversată comparativ cu cea din Italia. Însă poate ar trebui să fac mai multe proiecte și aici pentru că este posibil ca oamenii să nu mă cunoască decât din ziarele de scandal. Poate nici eu nu am făcut un efort susținut. Ca să fiu sinceră, în România a trebuit mereu să mă îmbrac ca de sărbătoare. Poate că ar trebui să renunț la machiaj, să dau jos imaginea aceasta. Încă mai caut o formă de a arăta cum sunt cu adevărat.

Cum ești cu adevărat?

Nu sunt în nici un caz fata de pe covorul roșu, un model, și în nici un caz personajul din ziarele de cancan. Este clar că pe undeva greșesc și eu. Încă nu am găsit metoda de a arăta cine sunt cu adevărat deoarece dacă aș fi găsit-o nu ar fi apărut toate minciunile din presă. Poate că, totuși, repet, ar trebui să fac un proiect mai important în țară.

Apropo de proiectele din țară… De ce crezi că din România nu au venit către tine proiecte importante în ceea ce privește cinema-ul?

Foarte bună întrebare. Nu știu. Îmi doresc enorm un proiect în țară.

 Îți dorești să lucrezi cu un regizor anume?

 Nu. Îmi doresc să lucrez. Punct. Însă recunosc, pe partea de cinema nu am primit propuneri. Nu știu de ce. Poate că nu am un agent aici… Poate… Încerc să găsesc un răspuns mai concret la întrebarea ta anterioară. Cred că oamenii sunt suprasaturați de ceea ce se scrie în revistele de scandal din România.

 Cred că lumea e suprasaturată de logodnele și despărțirile mele din viața personală. Mai cred că jurnaliștii speră că eu am avut un plan strategic de atac, de imagine. Un plan pe care l-am urmat pas cu pas. Nu este nimic mai neadevărat. Nu mi-am calculat nimic mai ales în ceea ce privește viața privată. Am trăit și suferit la fel ca orice om. Am iubit, am părăsit, am fost părăsită.

Dar asta este viața normală. Eu nu am vorbit niciodată despre viața mea personală. Despre aceste aspecte au vorbit mai mult iubiții mei. Am făcut totuși o mare eroare. Am publicat imagini cu o persoană, într-un moment de nebunie al vieții mele. Iar pentru acest capitol se pare că încă nu pot primi clemență. Deși erori facem cu toții…

Și totuși, din ce înțeleg, Mădălina Ghenea este chiar ea strivită de diversiunile de imagini provocate sau autoprovocate. Tu, până la urmă cum ai descrie-o pe adevărata Mădălina Ghenea?

(Râde) Dumnezeule!

Da, pentru că avem tendința naturală de a spune că oamenii nu ne cunosc dar nici noi nu facem cunoștință cu lumea.

(Râde) Cu siguranță, sunt o persoană foarte sinceră. Mă dedic foarte mult unei amiciții și unei relații. Relația, pentru mine este sfântă. Am și un exemplu în familia mea. Mama mea își iubește enorm soțul. I-a fost dedicată toată viața. Așa am încercat și eu să fiu în relațiile mele. Așa am fost și în relațiile de amiciție. Este un alt capitol dureros al existenței mele deoarece o parte din mine a plecat cu orice amiciție distrusă. Hmm! Cum mai este Mădălina?! Sigur nu e punctuală.

Întrebarea era cum este, nu cum nu este…

Iubesc copiii. Am încercat să adopt o fetiță. E un capitol mai trist din viața mea. M-am născut mamă. Îmi iubesc foarte mult părinții. Și îmi doresc să fiu o fiică bună.

Dar ce pot să spun aici este că eu cred că de fiecare dată poți și trebuie să o iei de la capăt. Se poate chiar și atunci când ai crezut cu tărie că nu se mai poate face nimic. Am trăit un moment când, cu convingere credeam că nimic nu mai are sens. Însă, Dumnezeu mi-a demonstrat contrariul… da, sunt o persoană care crede în Dumnezeu că pot găsi răspunsul la toate întrebările. Am stat închisă zece zile la mănăstirea de la Negru Vodă unde am încercat să îmi găsesc răspunsurile la toate întrebările mele. Când a trebuit să plecăm (eram cu mama), am mai intrat pentru o ultimă dată în mănăstire, unde am plâns cred că preț de o oră. După ce am ieșit de acolo… nu știu… ceva s-a întâmplat în mine. Totul s-a schimbat în viața mea.

Deci, spre surprinderea multora, eșecul face parte din viața ta?

Da, foarte puternic. Am trăit eșecuri pe toate planurile. Acest segment întunecat din viața mea m-a făcut să înțeleg mult mai mult. Să înțeleg care sunt blocajele mele. Numai aceste episoade m-au făcut să înțeleg ce am cu adevărat.

Care sunt următorii tăi pași în carieră?

Am terminat filmările la un nou film regizat de Barry Morrow. Aici am primul meu rol principal în limba engleză. Am filmat în Italia. Nu știu când o să iasă filmul pentru marele public. E posibil să iasă chiar în următoarele luni.

Mai mult sau mai puțin formal, lumea te-a comparat cu Sophia Loren… 

Tudor Giurgiu mi-a făcut acest frumos cadou, să îi înmânez premiul TIFF la Cluj pentru întreaga carieră Sophiei Loren. A fost un moment extraordinar. Pentru mine a fost un moment chiar șocant să primesc acest cadou… să cunosc această persoană pe care o admir de când mă știu.

Cui și ce ai vrea să transmiți, acum, la finalul discuției noastre?

 Copilului meu… Că îl iubesc și o să-l iubesc toată viața. Și poate ar trebui să mă opresc aici… Am vorbit despre eșecuri, despre cât de greu îmi este să gestionez relația cu presa și cu publicul. Aparițiile zilnice pe paginile tabloidelor m-au făcut sa mă izolez, să ascund această minune. Poate că acest interviu pare deprimant însă cititorii nu îmi văd zâmbetul. Zâmbesc cum nu am zâmbit niciodată.

Da, am ascuns acest miracol, spun miracol pentru că o perioada bună de timp până a apărut Matei am fost convinsă că voi avea doar copii adoptați. Matei este un miracol și el este cel care a crezut din prima clipă că merit să fiu fericită, să fiu cu adevărat împlinită. Din miracol se naște miracol. Ne-am decis greu să facem această invitație publicului, în intimitatea noastră, doar noi trei și dragostea noastră.