de Bogdan Munteanu

Poveştile sutelor de mii de saşi care au părăsit România în ultimele decenii poartă o umbră de tristeţe; indiferent cât de bine şi-au refăcut viaţa în Germania, multora le este foarte dor de Transilvania natală. Care este povestea întoarcerii dumneavoastră?

Este adevărat că plecarea sașilor a reprezentat o experiență dureroasă pentru majoritatea membrilor comunității noastre. Legătura afectivă foarte puternică cu localitățile nata­le se vede încă și astăzi, când sași din a doua sau chiar a treia generație participă activ în proiecte inițiate de asociațiile spe­cifice, revin în România periodic sau organizează reuniuni re­gulate în Germania.

Activitatea mea în cadrul Asociației Sașilor Transilvăneni, în anii ‘90, m-a ținut aproape de România, unde am și revenit pentru coordonarea unor proiecte sociale. În timpul studenţiei lucram benevol la această asociaţie, iar pe atunci existau nişte fonduri ale Ministerului de Externe german, iniţial prevăzute pentru a fi plătite în conturile lui Ceauşescu pentru emigrarea saşilor. Fiindcă Ceauşescu nu mai era, banii erau disponibili.

Ministrul de Externe de atunci, Hans-Dietrich Genscher, a propus ca banii să fie folosiţi tot în România, între altele şi pen­tru a opri cumva emigrarea etnicilor germani. În septembrie 1990, când am făcut un aşa-zis recensământ, ne-am trezit că plecaseră 120.000, mai ales tineri. Atunci am alocat fondurile rămase pentru azile de bătrâni, iar primul construit a fost între Rupea şi Sighişoara.

Tot neamul meu m-a crezut nebun. Eu am fost acela care, la 17 ani (1977), m-am dus la biroul de paşapoarte la Braşov şi am forţat decizia să emigrăm. După peste 10 ani în Germania, unde m-am integrat, am urmat o facultate, aveam un job bun de inginer la Siemens, iată că în 1990 vin şi mă restabilesc în România!

Cum aţi trecut de la activităţii socio-culturale la o afa­cere de succes în domeniul auto?

Proiectele socio-culturale în care am fost implicat încă din anii studenției au avut și o componentă antreprenorială,

care, cumulată cu experiența mea de tânăr angajat al Sie­mens, mi-au educat simțul pentru afaceri. Vestea legată de intenția BMW de a pătrunde pe piața din România a sosit la momentul potrivit, când aveam deja maturitatea necesară pentru a coordona un business pe o piață în formare, cum era cea din România la acea vreme. Parcursul nu a fost unul rapid şi nici ușor, însă extrem de motivant.

Aţi pornit de la trei angajaţi şi 11 automobile vândute în primul an. Cât de dificil a fost să ajungeţi la afacerea prosperă de acum?

În 1994, am început în prima clădire de birouri din Bucu­reşti, Sitraco Center, din zona Unirii. Un an mai târziu s-a deschis Hotelul Sofitel, unde aveam un mic showroom, în care încăpea doar o maşină. Apoi am cumpărat terenul din Otopeni, am în­ceput construcţia în `97. În `98, am făcut inaugurarea şi eram singur pe câmp.

Mari probleme au fost cele legislative. Era foarte greu să faci comerţ civilizat printr-o societate comercială. Imediat după Revoluţie, comerţul se făcea între persoane fizice, se plă­tea o taxă vamală modică de 100 de mărci. În septembrie 1994 s-a introdus o taxă vamală de 50% pentru persoane juridice şi ne-au dat gata. Dacă încasam dimineaţa banii pe o maşină şi nu făceam schimbul valutar imediat, până a doua zi pierdeam 10%. Luam 80.000 de mărci, dar până a doua zi aveam cu 8.000 de mărci mai puţin.

Ulterior, prin Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile am făcut lobby pentru o lege a leasingului care a civilizat importul. Pentru maşinile importate pe leasing nu se mai plăteau taxe vamale, ci se plătea 20% la rata rezi­duală. Am avut 14 ani buni, în fiecare an aproape am dublat vânzările. Fiecare cent câştigat l-am reinvestit în reţeaua de service din ţară.

V-a afectat criza economică din 2008-2009?

Noi, în segmentul premium, am scăzut, dar nu aşa de mult precum alte mărci. Avem o clientelă stabilă, care îşi schimbă regulat maşina, după 2-3 ani. Când se apropie acest termen, vânzătorii pot deja să-i contacteze. În 2009 am spus că am putea reveni la cifrele din 2007 de-abia în 2014. Iar acest an este primul de creştere, căci până acum au fost scă­deri. Dar încă suntem departe de ce a fost în 2007-2008.

Între 2004-2008, a fost piaţa prea încălzită, băncile au fost prea generoase, societăţile de leasing aprobau contrac­tele cu ochii închişi. Dar şi aceasta este o etapă a maturizării pieţei. Acum, chiar şi după şase ani, băncile sunt reticente.

Cum arată Grupul Automobile Bavaria astăzi, ca număr de angajaţi şi nivel al vânzărilor?

Dacă includem și grupul MAN, numărul total de angajați în România și Germania se apro­pie de 1.000 de persoane. Nu­mărul de unități BMW și MINI vândute anual a variat foarte mult în ultimii ani pe fondul in­certitudinii pieței. În general, o medie a ultimilor trei ani este de 1.500 mașini pe an în România și 2.000 în Germania.

În ceea ce privește brandul Rolls Royce, în România deținem singurul centru de service din regiune pentru aceas­tă marcă. În Germania, grupul nostru deține singurul dealer Rolls Royce din München. Aici, am vândut 30 de mașini în 2014.

„Există, de asemenea, câteva noi oportunități – în cazul nostru – noua generație de mașini electrice BMW Automobile Bavaria va deveni în curând dealer și service autorizat pentru aceste automobile.”

Dincolo de calitatea mărcilor comercializate, credeţi că succesul vi se datorează şi unor calităţi de lider pe care le aveţi?

Pe parcursul celor 20 de ani de la înființarea Automobile Bavaria, nu am încetat nici un moment să am un rol activ în conducerea companiei. Există și astăzi clienți care mă caută personal pentru a cumpăra o mașină sau a rezolva o proble­mă de service. Este însă foarte important să ai în jurul tău oa­meni de valoare, o echipă care să se ridice la nivelul brandului pe care îl reprezentăm, să aibă viziune și să reacționeze opor­tun la schimbările pieței.

Eu nu am stat niciodată pe loc, am luat alte branduri. Tot timpul am fost în mişcare. Când a fost aici criză, m-am mu­tat în Germania, am investit acolo. Şi acum, tot timpul caut oportunităţi. În România este o anumită saturaţie, aşavea o capacitate care nu este folosită.

Tot timpul am fost împotriva curentului. În anii `90, când aici nu era personal specializat în domeniu, am adus middle management din Germania. Acum este invers, duc acolo oa­meni de aici. Au performat aici, acum fac treabă bună în Ger­mania. IT-ul este foarte la îndemână, la fel şi mecanicii, elec­troniştii, mai puţin oamenii de vânzări, căci trebuie să cunoşti limba.

Ce viitor vedeţi pentru piaţa auto din România?

În ceea ce privește vânzările de mașini noi, consider că, pe termen mediu, volumul vânzărilor va continua să ramână constant și sensibil la revenirea economiei. Există însă și noi oportunități, în cazul nostru, noua generație de mașini elec­trice BMW i. Automobile Bavaria va deveni în curând dealer şi service autorizat pentru aceste automobile. De altfel, noile modele BMW i3 și BMW i8 au fost prezentate în avanpremieră la „Gala Automobile Bavaria, 20 de ani“, pe 29 septembrie 2014.

Automobile Bavaria Group acordă o atenție deosebită segmentului de mașini premium rulate. În 2014 am reorga­nizat această divizie din cadrul grupului, am elaborat o nouă strategie. Dispunem de o serie de avantaje competitive pe care acum le putem pune în slujba clienților noștri, de la evalua­rea corectă a mașinilor, furnizarea garanției și până la canalele de achiziție și finanțare.

Vânzarea de camioane poate fi un bun indicator economic. Câtă vreme grupul pe care îl conduceţi vinde şi camioane MAN, puteţi pune un diag­nostic economiei româneşti?

Da, în ceea ce privește investițiile pe care companiile trebuie să le facă într-o economie, camioanele reprezintă un indicator bun. Dar acest lucru se aplică la investițiile în bunuri scumpe, iar camioanele sunt scumpe. Acesta este motivul pentru care piața camioanelor a înregistrat un nivel scăzut de la criza din 2009 încoace și își revine mai greu decât restul eco­nomiei. Este nevoie de capital și de linii de finanţare pentru achiziționarea camioanelor, iar companiile românești întâmpi­nă încă dificultăți în a le accesa. Așa se face că o mare parte dintre clienți recurg la achiziționarea de camioane rulate.

Anul trecut s-au vândut în jur de 17.000 de camioane rulate în România și numai 4.000 de camioane noi. Un volum normal de vânzări pentru camioane noi, într-o țară ca Româ­nia, se situează în jurul cifrei de 20.000 de unități. În 2014, pre­conizăm un volum total al pieței de 5.000 unități, deci un sfert dintr-un an normal pentru piața de camioane.

Credeţi că s-ar putea creşte gradul de educaţie al şoferilor români?

Cred că sporirea amenzilor a reprezentat un pas înainte. Din păcate, există în rândul șoferilor din România o mare doză de teribilism care duce până la pierderea de vieți omenești. Din `94 până în `98 am făcut săptămânal naveta Bucureşti-Braşov, mult, inclusiv comportamentul în trafic.

Sigur că nu este ideal, dar mergeţi în Italia, unde nu este mai bine, mai ales în sud! De altfel, în orice ţară europeană sunt aceşti aşa-zişi şoferi de weekend care ies o dată pe lună din oraş, care nu sunt atât de experimentaţi. Apoi, este şi lipsa au­tostrăzilor care puteau să fie…

Credeţi că le vom putea vedea construite într-un viitor previzibil?

Eu sunt foarte optimist, altfel nu stăteam aici, dacă nu aveam încredere. S-au făcut multe, dar sunt şi multe de făcut. În anii `90 vedeam cu ochii cum se face autostradă din Austria la Budapesta şi, parţial, înspre România, într-un ritm alert. Toate argumentele spun că, dacă tu, ţară, vrei să te deschizi, să te dez­volţi, să vină investitori, trebuie să pui accent pe infrastructură.

Care vă sunt cele mai dragi proiecte ale fundaţiei care vă poartă numele, Michael Schmidt Stiftung, şi ce planuri de viitor aveţi?

Prin intermediul Fundației Michael Schmidt, pe care am înființat-o când am împlinit 50 de ani (2010), mi-am propus să consolidez toate proiectele caritabile pe care le-am inițiat de-a lungul anilor. Ne-am concentrat pe restaurarea și revitalizarea patrimoniului săsesc în Transilvania. Un pas important l-am fă­cut în anul 2012, când, alături de artistul Peter Maffay, am inițiat un proiect cultural de amploare, „Săptămâna Haferland“, care se desfășoară anual și include mai multe localități din judeţul Brașov printre care Saschiz, Rupea, Bunești, Criț, Viscri, Fișer, Meșendorf și Roadeș. Primele două ediții au adus câteva mii de participanți și au sporit vizibilitatea zonei.

Cele mai semnificative acţiuni și investiții ale Fundației Michael Schmidt sunt realizate în satul meu natal, Criț, unde am restaurat în totalitate orga barocă a bisericii evanghelice, veche de 200 de ani, și am reconstruit fosta casă parohială din localitate după planurile originale. Anul viitor vom continua cu restaurarea a două noi gospodării datând din sec. XVIII.

O altă latură importantă a activității Fundației include susţinerea învățământului în limba germană. Am făcut primele proiecte pentru a acorda sprijin studenţilor care vor să devină învăţători şi profesori de limba germană. Interesul de a învăţa limba germană este foarte mare, dar nu există suficienţi profe­sori. În Bucureşti, există şcoală americană, britanică, franceză, dar dacă ar fi fost şi două licee germane private, ar fi fost pline.

Comorile arhitectonice se pot restaura, costumele populare se pot păstra în muzee. Dar cum se pot trans­mite mai departe valorile comunităţilor săseşti, stilul de viaţă, care au marcat istoria Transilvaniei şi care lasă urme până azi inclusiv în rândul românilor?

Acesta este unul dintre obiectivele Fundației noastre, care, împreună cu alte organizații similare din România și Germania și alături de sașii și românii din Transilvania, face eforturi constante pentru conservarea și transmiterea acestor valori către generațiile viitoare. Dacă mergeți în aceste zone, veți descoperi cu ușurință poveștile și obiceiurile sașilor pro­movate cu mândrie de către localnici.

De aceea am investit în Criţ, satul natal, am renovat fos­ta casă parohială cu nouă camere, pentru ca turiştii de pretu­tindeni să poată merge acolo. Soţia mea doreste să organize­ze acolo tabere educative pentru copii.

Eu pledez pentru întoarcerea cât mai multor saşi. Mulţi au plecat dezamăgiţi, dar ceea ce este îmbucurător este că tinerii, care au fost născuţi în Germania, vor să îşi cunoască ră­dăcinile. Am doi nepoţi din partea surorii mele care au peste 20 de ani, s-au născut în Germania, iau cursuri de română şi vin cel puţin o dată pe an aici.

În ciuda a ceea ce ar putea fi un atu – sute de mii de şaşi şi zeci de mii de români stabiliţi în Germania, mulţi având cariere de succes – România nu are o imagine prea măgulitoare în Germania. De ce?

Din păcate, presa germană nu este pozitivă privind ceea ce înseamnă România. Aceasta se trage din anii `90, când se vorbea despre copiii străzii, apoi despre bandele care furau din bancomate. Tabloidele despre aceasta scriu – scandal. Lucrurile pozitive nu se publică. Trebuie cât mai mult comunicat pozitiv.

Pe de altă parte, nemţii, germanii, prusacii, sunt mai conservatori. În afaceri vor să ştie că nu o să li se întâmple nimic. Austriecii sunt mai deschişi, mai „merge şi aşa“. Aceasta se vede din istorie, nu degeaba se spune că Balcanii încep de la Viena. Se vede din sistemul bancar şi cel al asigurărilor din România, care sunt controlate de austrieci.

Prin prisma celui care, atât din punct de vedere perso­nal, cât și din perspectiva afacerilor pe care le-am construit, se împarte zilnic între cele două lumi, vă pot confirma că, în momentul în care este depășită bariera publicității negative, cei care ne vizitează țara, își schimbă foarte ușor impresia și sunt impresionați de ceea ce găsesc aici.