Orchestra Națională Radio
George Enescu, Simfonia a II-a
Acest prim CD dintr-o integrală a
lucrărilor simfonice enesciene este şi primul CD apărut de când Tiberiu Soare
a devenit dirijor principal al Orchestrelor Radio, un început căruia îi dorim
să fie pe măsura aşteptărilor şi a entuziasmului publicului. Într-o
discografie destul de săracă a simfoniilor lui Enescu este mereu binevenită
orice noutate, cu atât mai mult cu cât Simfonia a II-a cere o orchestră
unitară, suplă şi cu motoarele turate la maxim.
Daniil Trifonov
The Carnegie Recital
Debutul de la Carnegie Hall al
lui Daniil Trifonov a fost un eveniment în lumea muzicală, căci tânărul care
câştigase în 2011 Concursul Ceaikovski părea un pianist complet format.
Trifonov nu face scamatorii, nu recurge la extravaganţe şi la spectacol ca să
atragă, la el totul pare gândit în cele mai mici detalii. Sonata a doua a lui
Scriabin, cele 24 de preludii ale lui Chopin (lipsite de sentimentalism) şi
sonata în si lui Liszt (într-un tempo aparent mai reţinut, dar cu o sonoritate
spectaculoasă) sunt lucrările de pe acest CD.
Cecilia Bartoli, Diego Fasolis
The Steffani Project
Redescoperirea lui Agostino Steffani, un compozitor baroc aproape uitat, este meritul Ceciliei Bartoli, care în ultimele două decenii a reuşit performanţe neobişnuite în această zonă artistică. Temperamentul şi intuiţiile muzicale geniale, chiar dacă uneori vocea nu mai are nimic omenesc în ea, ca şi când ar fi o furie a naturii, fac din fiecare înregistrare al mezzosopranei un eveniment în lumea muzicală. „The Steffani Project” cuprinde trei CD-uri: arii diverse (apărute iniţial cu titlul „Mission”), muzică instrumentală şi muzică sacră (Stabat Mater).

