de Ana Maria Bodeanu
Deși a fost fondată în anul 1986, compania a obținut recunoaștere în 1997 odată cu lansarea pe piață a Chronolink Worldtimer UTC, un ceas minune ce combină ingenuitatea cu eleganța, inteligența sclipitoare a electronicii cu estetica clasic scandinavă. Multe mărci noi încearcă să ascundă sursa mecanismului, iar această lipsă de transparență ascunde uneori un mecanism ieftin. La Sjöö Sandström Royal Capital mecanismul folosit provine de la firma elvețiană Vaucher – calibrul 5401. În afara faptului că reprezintă o colaborare unică suedezo-elvețiană, mecanismul mai are o altă trăsătură deosebită – conține un micro-rotor: un remontoar cu rotor mult mai mic decât ce se folosește în mod normal pentru acoperirea spatelui mecanismului. Acest tip de configurare a fost întotdeauna special deoarece necesită o construcție mai deosebită a mecanismului în sine.


Luxul sudez nu se reflectă în abundență sau bogăție materială, ci înseamnă mai degrabă libertate și experiențe în natură. Această mentalitate pastorală, des întâlnită la popoarele nordice, este reflectată și în design-ul scandinav care îmbrățișează minimalismul, simplitatea și funcționalitatea. Royal Capital este o extensie naturală a acestor valori; combinarea aspectului clasic cu o înaltă funcționalitate, cum este de exemplu 10 ATM, geamul anti-reflex și structura subțire și netedă reprezintă esența luxului suedez. Modelul din aur Royal Capital Sjöö Sandström costă în jur de 16.500 euro, în timp ce versiunea din oțel este aproximativ 7.200 euro.
Va mai dura până când Sjöö Sandström va trece testul timpului, dar până atunci rămâne o opțiune interesantă pe piața ceasurilor de lux.

