de Miruna Ghițescu

Turneul „Stradivarius”, care a avut prima ediţie în 2008, este în fiecare an o adevărată aventură, întrucât violonistul Alexandru Tomescu propune cicluri de lucrări pe care nu le auzim des pe scenele noastre. A cântat cele 24 de Capricii ale lui Paganini, Sonatele pentru vioară solo de Ysaÿe, Sonatele şi Partitele pentru vioară solo de Bach, iar în ultimii doi ani, alături de prietenul său Eduard Kunz, a prezentat publicului Sonatele pentru vioară şi pian de Prokofiev (2014) şi de Enescu (2015).

La câteva luni după ce le-a cântat în turneu, Alexandru Tomescu a înregistrat Sonatele lui Ysaÿe, dar a încercat să nu folosească deloc montajul, pentru ca acestea să păstreze atmosfera vie a audiţiei din concert. Inginerul de sunet Jakob Händel a ajutat, ca întotdeauna, ca rezultatul să fie unul excelent.

Cele Şase Sonate pentru vioară solo de Ysaÿe, cel mai important ciclu dedicat viorii solo de la capriciile lui Paganini, au fost compuse în 1923, după ce compozitorul belgian l-a ascultat pe violonistul Joseph Szigeti interpretând Sonatele şi Partitele pentru vioară solo de Bach și s-a decis să compună un fel de replică a ciclului bachian în care să combine evoluţia tehnică a interpretării violonistice şi elemente ale muzicii de la începutul secolului al XX-lea.

Sonatele au fost dedicate prietenilor violonişti Joseph Szigeti, Jacques Thibaud, George Enescu, Mathieu Crickboom şi Manuel Quiroga, în fiecare dintre ele găsindu-se indicii privind destinatarii: sonata dedicată violonistului spaniol Manuel Quiroga este compusă în stilul unei habanera, cea dedicată lui Fritz Kreisler are ceva din muzica de salon vieneză.

În aceste sonate care pretind o extraordinară virtuozitate interpretativă, Alexandru Tomescu nu se arată interesat să dezvăluie latura spectaculoasă a ciclului, nu se lasă furat de viteză, ci pare mai degrabă tentat să îi transmită ascultătorului echilibrul arhitectonic al întregului, armoniile savante şi subtile ale acestei muzici postromantice.

A doua sonată, poate cea mai spectaculoasă, care dă şi titlul albumului, este o călătorie halucinantă în trecut, în care prezenţa lui Bach este identificabilă la orice pas prin citatele preluate din opera lui (de exemplu, primele măsuri ale sonatei sunt preluate din Partita in mi major). Cele patru mişcări ale sonatei spun o poveste de demult şi poartă nume simbolice – Obsesia, Melancolia, Dansul umbrelor şi Furiile –, iar tema medievală Dies irae apare fantasmatică, desprinsă parcă dintr- un coşmar.

A doua sonată, poate cea mai spectaculoasă, care dă şi titlul albumului, este o călătorie halucinantă în trecut, în care prezenţa lui Bach este identificabilă la orice pas prin citatele preluate din opera lui (de exemplu, primele măsuri ale sonatei sunt preluate din Partita in mi major). Cele patru mişcări ale sonatei spun o poveste de demult şi poartă nume simbolice – Obsesia, Melancolia, Dansul umbrelor şi Furiile –, iar tema medievală Dies irae apare fantasmatică, desprinsă parcă dintr-un coşmar.

Aşteptăm cu interes ca, în anii următori, Alexandru Tomescu să ne cânte şi alte integrale: de la sonatele lui Beethoven la cele ale lui Béla Bartók.