de Bogdan Munteanu

Nici unul dintre cei mai bogați zece oameni din Slovenia nu a ajuns în acest top într-un mod scandalos sau fără să merite aceas­tă poziție – cum este deseori cazul noilor îmbogățiți din fostele țări comuniste ale Europei de Est. Averile lor cumulate ar valora doar jumătate din cea pe care Melania Knauss, actuala soție de origine slovenă a miliardarului Donald Trump, ar putea-o moșteni după moartea soțului său.

Dacă ar exista un fir comun de urmărit în viețile celor mai bogați sloveni, acesta ar fi un soi de „antre­prenoriat brut“. Ei au început de la zero, au avut niște idei geniale, și – datorită intuiției sănătoase în afaceri și a determinării – au reușit să ajungă în top. Acesta a fost și parcursul lui Igor Akrapovič.

Acum 25 de ani, nici măcar el nu își putea imagi­na că într-o bună zi va avea o valoare de 100 milioane euro și va fi cunoscut ca cel de-al 6-7-lea cel mai bo­gat om din Slovenia. El doar și-a dorit să ducă un trai decent după cele două decenii (1970-1990) de glorie obținută în cariera sa sportivă. Deși a fost cel mai fai­mos motociclist din Iugoslavia, în domeniul afacerilor era un nimeni.

Dar acest lucru nu a fost un dezavantaj deose­bit. Într-o perioadă în care comunismul se prăbușea, nimeni nu știa cum să conducă o afacere. La fel cum nimeni nu știa că un hobby poate deveni o sursă de venit.

A reușit acolo unde alții au tot dat greș

Pentru Igor Akrapovič părea un lucru rezonabil de făcut. Ce altceva știa el să facă decât să regleze motoare pentru a produce un maxim de putere și sunet? În decursul anilor săi de curse, a învățat cum pot fi rezolvate problemele tehnice și cum pot fi îmbunătățite motoarele. Pe de altă parte, el a devenit conștient de problemele insurmontabile de care se loveau motocicliștii: faptul că nu găseau sisteme de eșapament de înaltă calitate.

Ţevile de eșapament produse în țările socialiste erau prea groase. Echivalentele lor vestice – ceva mai subțiri, dar departe de idealul la care tânjea Igor – erau prea scumpe. Acest lucru l-a împins pe fostul campi­on de curse să înceapă lucrul la propriile sale sisteme, deoarece știa foarte bine că performanța unui motor depinde de calitatea sistemului de eșapament.

Lipsit de capital financiar și utilaje esențiale, Akrapovič putea să conteze pe cel puțin cinci colegi de lucru la fel de entuziaști ca el. În doar doi ani, deve­nise clar că se pricepea la fel de bine la proiectarea și construirea sistemelor de eșapament pe cât se price­puse la cursele de motociclete.

În anul 1993, i-a invitat pe cei de la Kawasaki Deutschland să testeze sistemul său de eșapament pentru curse. Spre surprinderea lor, au descoperit ‘o revoluție tehnică’ incipientă care avea loc în cei 450 de metri pătrați ai casei transformate în atelier meca­nic. Era doar începutul unui ‘pelerinaj’ către micul oraș Ivančna Gorica (aflat la 45 km sud de Ljubljana), care ulterior va fi făcut de către toți producătorii faimoşi de motociclete, printre care Aprilia, BMW, Ducati, Honda,Yamaha, Suzuki…

Igor a adunat o echipă de experți tehnici care gândeau la fel ca el și împreună au ascultat cu atenție cerințele clienților pretențioși. Prin înlocuirea oțelului cu titanul și a fibrei de carbon, prin cizelarea fiecă­rui produs, ca și când ar fi fost o sculptură artistică, și prin testarea la sânge a prototipurilor, mica între­prindere slovenă și-a croit treptat drumul spre faima internațională.

După prima victorie repurtată de o motocicletă echipată cu sistemul de eșapament produs de Akra­povič (în 1997), vânzările au explodat în Germania. Până în 2014, invenția lui Akrapovič a fost recunoscu­tă prin câștigarea a cel puțin 80 de campionate în toa­te competițiile de automobile și motociclete posibile. În afara lumii motocicletelor, compania este acum un furnizor apreciat pentru Porsche și Audi.

Transformarea unui nume sloven într-o marcă internațională

Un astfel de interes în continuă creștere pentru sistemele de eșapament de înaltă clasă a impus mu­tarea producției într-o uzină adecvată, cu o suprafață de 3.000 m pătrați (în anul 1999) și apoi într-un spațiu de patru ori mai mare, de 13.000 m pătrați (în 2010). Proiectată de soția lui Igor, unul dintre cei mai buni arhitecți sloveni, uzina a creat premisele pentru domi­narea internațională a companiei pe această piață de nișă. La nivelul anului 2015, aproape trei sferturi din toate sistemele de eșapament de înaltă calitate vân­dute în lume sunt realizate la Ivančna Gorica.

Dar drumul spre succes nu a fost lipsit de greutăți. Presat de avocații Ford Motor Company să renunțe la numele original al firmei, Skorpion – care au argumentat că acest nume putea fi confundat cu sedan-ul lor denumit Scorpio – Igor a transformat nu­mele său de familie într-o marcă internațională. Nu a fost greu să facă acest lucru, deoarece „akrapovič“ în­seamnă „scorpion“ în limba turcă.

În 2010, scorpionul sloven și-a luat revanșa sim­bolică. Pe când Ford se străduia să restituie un împru­mut guvernamental de 5,9 miliarde de dolari către stat, Akrapovič deschidea o sucursală a companiei sale în California. Dar problemele au apărut pe toate fronturile, nu doar din partea invidioșilor din industria auto.

În cursul anilor 1990, pe măsură ce Iugoslavia se destrăma, gestionarea relațiilor cu furnizorii era me­reu dificilă. La un moment dat, Akrapovič avea de-a face cu 50 de importatori diferiți. Intrarea Sloveniei în UE (2004) a simplificat anumite lucruri, dar a adus alte constrângeri, cum ar fi nevoia de a se conforma standardelor europene. De asemenea, desfășurarea activității într-o țară UE atrage după sine și alte pro­bleme: căutarea permanentă a muncitorilor foarte calificați, costul ridicat al forței de muncă, sau impo­zitele apăsătoare.

„La salariile angajaților care au studii superioa­re finalizate se adaugă un impozit greu de suportat de 60%“, s-a plâns Igor Akrapovič în Sinfo, o revistă gu­vernamentală din Slovenia. Nu se teme să spună ce gândește: „Administrația statului este supra-dimensi­onată și apasă pe cei care creează valori noi“. De ase­menea, el deplânge faptul că, din cauza sistemului progresiv de impozitare sloven, „cei capabili și care muncesc din greu sunt cei impozitați, și nu cei bogați“.

Cu toate acestea, nici unul dintre aceste obsta­cole nu l-a descurajat vreodată pe Akrapovič. Antre­prenor neobosit, acesta nu s-a gândit nici un moment să mute producția sa în altă parte sau să își transfe­re averea într-o țară de tip paradis fiscal. Din contră, omul de afaceri a investit zeci de milioane de euro în activități de cercetare și dezvoltare, cumpărând echipamentele cele mai moderne și plătind instruirea angajaților săi.

Scorpionul cel vesel care încă se bucură de hobby-ul său

Atunci când se gândesc la un artropod de pra­dă cum este scorpionul, majoritatea oamenilor îşi imaginează o creatură „înțepătoare“, dar acesta ar fi opusul lui Igor Akrapovič. În numeroase ocazii el a spus despre sine că este „norocos că a făcut o aface­re dintr-un hobby pe care-l iubește atât de mult“. Acum, retras de la conducerea companiei – deși încă lucrea­ză cât e ziua de lungă pentru a produce sisteme de eșapament și mai bune – el este încă preocupat să îi facă pe angajații săi să se simtă la fel de norocoși că lucrează pentru el.

Salariile lor sunt cu până la 100% mai mari de­cât salariul mediu sloven. Compania se străduiește să angajeze pe cei mai buni și să le ofere condiții de muncă de neegalat. Deși educația sa s-a oprit la ni­velul de liceu tehnologic, Igor se descrie ca fiind un ‘autodidact’, un om care citește mult, este interesat de multe domenii, are multe idei inovatoare pe care îndrăznește să le pună în practică și, peste toate, con­tinuă să învețe prin faptul că drege motoare.

Acesta este genul de oameni cu care îi place să se înconjoare, oameni care fac parte din marea fa­milie a sportului cu motor și Akrapovič nu își poate imagina succesul fără ei. „Pentru a conduce o afacere de succes, este nevoie de muncă multă, de o investiţie constantă în companie și de relații de muncă sincere cu oamenii“, crede el.

Modest, Igor nu vede nimic special la el însuși: „Orice persoană din Slovenia poate deveni antrepre­nor. Problema este că nu toată lumea este pregătită să muncească 14 ore pe zi și să-și asume riscuri atât pro­fesionale, cât și personale. Odată, de exemplu, a trebuit să ipotechez toate proprietățile mele. Realitatea este că antreprenoriatul aduce cu sine multe riscuri“.

 

„Orice persoană din Slovenia poate deveni antreprenor. Problema este că nu toată lumea este pregătită să muncească 14 ore pe zi și să-și asume riscuri atât profesionale, cât și personale.“