de Marian Pălie
Pentru cei care fac
cunoștință pentru prima dată cu numele tău… Cine e Ioana Ciolacu?
Hai să facem cunoștință atunci!
Eu sunt Ioana Ciolacu-Miron, designer activ și arhitect pasiv și îmi cârmuiesc
cu pragmatism propria afacere. Însă în primul rând sunt dedicată frumosului,
naturii și optimismului.
Ești printre altele
câștigătoarea deja celebrului concurs „Designer for Tomorrow“ de la Berlin,
unde juratul principal a fost Stella McCartney. Povestește-ne puțin despre
această experiență.
Privind înapoi spre întreaga
experiență „Designer for Tomorrow“, pot concluziona printr-un sfat către orice
om care are dorințe ce par a fi departe de a fi îndeplinite: important este să
încerci! Așa a fost la mine, am încercat. Și mi-a ieșit abia a doua oară.
Indiferent de frământările interioare, cred că este de datoria mea și a noastră
să încercăm. Cumva restul a mers de la sine. Am intrat pe mâna unor profesioniști
care m-au ghidat timp de un an și m-au instruit bine, bine, atât teoretic, dar
mai ales practic, într-ale industriei. Altfel, am avut parte și de fațeta
sclipitoare a modei: de la un turneu de promovare a propriei colecții până la
backstage-ul Stellei, dineuri, excursii inspiraționale, celebrități and all
that jazz.
Piesele tale vestimentare
ascund un melanj perfect între feminitate și structurile arhitecturale.
Grafismul poetic este deja o semnătură personală. Care este de fapt linia de
design pe care îți place cel mai mult să aluneci când creezi?
Ador să fiu pusă în categorii
pentru că mă ajută să îmi conturez și să-mi definesc identitatea. Altfel sunt
oarbă și mă bazez doar pe intuiție, materiale și corpul uman. Cât despre linie,
cred că aplic ceea ce am învățat cel mai greu: haina trebuie purtată. Drept
urmare, tiparele mele tind către o simplitate care se complică și care apoi se
simplifică din nou în produsul finit. Îmi ocup mult timp cu „găselnițe“, cu
aplicarea industriilor creative adiacente modei în creație. Linia este ceea ce
rezultă din toate acestea pentru că am refuzat să mă limitez voit la ceva
anume. Învăț mereu ceva nou și îmi este greu să îmi definesc limitele până nu
voi învăța tot. Însă știu cu siguranță că îmi place prospețimea unei idei noi,
aplicarea ei și gradul de sustenabilitate pe care îl poate oferi.
În ultima perioadă designul
vestimentar s-a construit nu numai din fantezie și concept ci și din… material.
Care sunt materialele pe care lucrezi?
Materialele sunt minunate! Știu,
de exemplu, că în construcții se inventează anual peste 200 de materiale noi,
iar în modă e și mai și. Eu prefer contrastele subtile la material, alăturări
neașteptate care îți ascut simțurile. Bineînțeles că acest lucru îmi
îngreunează mult munca mea vis-à-vis de purtabilitate, însă cred că aici stă
creativitatea. Îmi place să lucrez cu materiale fine, ușoare. Mă fascinează
gradul de opacitate al acestora. La polul opus folosesc materiale rigide,
prelucrate pentru alte industrii cum ar fi spuma pentru izolație sau pielea ecologică
de tapiserii pentru a crea structură. Există în mine o dorință de contrast.
Atât materialele ușoare cât și cele mai dure sunt prelucrate ulterior prin
printare, serigrafiere, tăiere la laser, suprapunere prin layere. Lucrez prin
scanarea 3D a manechinelor de croitorie ceea ce îmi permite atât o exactitate
cât și o dezvoltare tridimensională a tiparelor de suprapunere a
volumetriilor. Cred că această intersecție de tehnici e reminiscența lungii mele
instruiri în ale arhitecturii.
Cum arată profilul
intelectual și uman al consumatorului de produs Ioana Ciolacu?
Întotdeauna m-a încurcat întrebarea
asta, însă am un răspuns destul de evaziv care să lase loc unei lejerități în
abordarea brandului meu: creez pentru femeia care mi-aș dori să fiu, cea la
care aspir.
Showroom-ul tău este în
București pe strada Luterană la numărul 5. De ce nu în Berlin?
Asta e simplu: Sponsorizarea DfT
mi-a oferit posibilitatea să îmi fac atelier în orice oraș mi-aș fi dorit. În
acel moment locuiam în Londra și poate că ar fi fost logic să-mi fac acolo
atelierul. Sau în Berlin, unde aveam echipa aproape. Însă această penetrare și
înțelegere a industriei m-a făcut să înțeleg și cursul ei în viitor. Și am ales
Bucureștiul. Am ales să pot să produc local, să pot să controlez fiecare pas al
producției, să încurajez munca echitabilă și în același timp să îmi construiesc
imaginea brandului. Iar când este nevoie, să călătoresc. Faptul că atelierul
este în București și nu în vreo capitală a modei a fost o decizie voită și de
viitor. Dincolo de costurile fantastice (pe care mi le-aș fi permis datorită
sponsorizării), un atelier în afară nu mi-ar fi permis luxul de a produce
corect. Iar producerea colecțiilor pe vas sau în pușcării pentru un preț mai
mic nu e o opțiune pentru mine. Știu că acestea sunt lucruri pe care nimeni nu
vrea să le audă, însă eu, văzând care sunt opțiunile reale ale unui brand la
început, dar care a depășit producția in house, am ales să planific o creștere
organică și cu potențial pentru viitor, oricare ar fi el. Bineînțeles că rămâne
deschisă opțiunea de a avea puncte de lucru și în alte țări, însă acum nu e
necesar.
Cum ai concluziona
prezențele tale în cadrul Berlin Fashion Week?
Ireal, scurt și intens, lipsă de
somn, oportunități infinite.
Care crezi că este
designerul care va infuența definitiv moda în următorii 10 ani?
Nu mai funcționăm de mult (pentru
că am evoluat înspre altceva și pentru că e absolut relativ) cu capete ilustre
de generații. Iar în 10 ani cu atât mai puțin totalitarismul va fi un ghid.
Cred însă în oamenii care simt la fel și care își unesc puterea pentru
schimbări. Sau, dacă aceste forțe nu vor reuși schimbarea, atunci este posibil
ca schimbări sociale radicale să nască din nou conducători. Dar nu aș paria pe
nimeni, am mai degrabă designeri preferați din considerente pur emoționale.
Cum simți „temperatura“
modei din România, respectiv București?
Eclectic, la început, fără baze
definite. Un teren perfect pentru a construi.
Citatul tău preferat despre
modă.
Am căutat un citat din Suzy
Menkes despre cum toți oamenii care contează în modă sunt amabili și niște
oameni fantastici, iar răutățile există doar la cei care aspiră, însă nu am
reușit să-l găsesc. Am găsit însă asta: „We know that creative people have all
sorts of demons“, Suzy Menkes.

„Eu prefer contrastele subtile la material, alăturări neașteptate care îți ascut simțurile. Bineînțeles că acest lucru îmi îngreunează mult munca mea vis-à-vis de purtabilitate, însă cred că aici stă creativitatea. Îmi place să lucrez cu materiale fine, ușoare. Mă fascinează gradul de opacitate al acestora. La polul opus folosesc materiale rigide, prelucrate pentru alte industrii cum ar fi spuma pentru izolație sau pielea ecologică de tapiserii spre a crea structură. Există în mine o dorință de contrast.”
