de Bogdan Munteanu, foto: Mihaela Matei

Cum ați descrie Scabal unei persoane care nu ştie nimic despre compania dvs?

Scabal este o companie care are două divizii. O divizie produce cele mai bune țesături din lume, care sunt vându­te pe întreg mapamondul pentru branduri cum ar fi Brioni, Hermès, Polo Ralph Lauren, Tom Ford şi altele. Dar folosim şi noi de asemenea aceste materiale pentru realizarea costume­lor. Scabal şi-a început activitatea acum 75 de ani, producând și vânzând ţesături. Divizia de croitorie a apărut în anii ‹70 - ‘80, atunci când croitoria era deja o artă pe cale de dispariţie. Dar proprietarii firmei, familia Thissen, au considerat acest fapt o oportunitate şi au spus: „Ok, ne putem dezvolta afacerea şi odată ce fabricăm materiale ar fi o idee foarte bună să facem un pas înainte şi să producem costume din propriul nostru material“. Încă de la început ideea a fost să realizăm costume personalizate, nu prêt-à-porter, nu mari colecții, pentru a oferi clienţilor noştri costumele potrivite personalităţii lor.

Fără a avea un lanț propriu de magazine, aveți clienți în peste 60 de țări. Cum află clienţii de Scabal?

Cel mai important lucru pentru noi este crearea unui costum personalizat pentru clienţii noştri – cu căptușeală specială, buzunare speciale, monogramă, vestă cu o anumită croială, cu epoleţi sau nu, cu nasturi mai mulţi sau mai puţini. Scabal a preluat din sarcinile și talentul croitorilor. De-a lungul deceniilor am dezvoltat şi întreţinut o reţea de retaileri, cum ar fi Julia Kristensen, proprietarul Casei Frumoase, partenerul Sca­bal în România. Pentru noi este foarte important să avem un «erou local», cineva ca Julia care cunoaște persoanele impor­tante din București. Iar ei au încredere în ea ca om de afaceri. Croitoria înseamnă încredere. Te duci la un croitor și îl rogi să îţi croiască un costum, iar croitorul va cere de asemenea ceva de la tine. Îți va cere o formă de plată pentru serviciul lui ale cărui beneficii le vei avea ulterior. Ai venit la Julia, îți sunt luate măsurile, plăteşti un avans și în patru săptămâni vei avea un costum nou. Aceasta înseamnă încredere în persoana la care te duci. Pentru noi este foarte important să identificăm par­teneri potriviți în București, în Moscova, în Kiev, în Hamburg, în Paris, în Londra sau în altă parte; practic avem nevoie de parteneri de încredere pentru a oferi aceste servicii clienților noştri. Avem nevoie de oameni ca Julia pentru a atrage un cli­ent, pentru a le face clienţilor o propunere. Apoi Julia și echipa noastră vor oferi sfaturi cu privire la culoare, textură, styling şi modificări sau ajustări speciale.

Ce face oferta Scabal atât de specială pentru clienți?

În primul rând, Scabal face cele mai bune materiale din lume și pot să spun acest lucru fără să mă îndoiesc. În al doilea rând, Scabal dispune de cea mai mare varietate de materia­le. În orice moment, Scabal are între 4.000 și 5.000 de articole, culori și modele în colecțiile sale Nu știu nicio altă companie care ofera o astfel de opțiune. Mai mult decât atât, atunci când proiectăm un articol de îmbrăcăminte, avem posibilitatea de a alege între stiluri de croială: clasic, sau britanic modern. Com­pania îşi are sediul central în Belgia, dar inima companiei bate în Savile Row, în Londra, unde avem magazinul de prezentare, iar tradiţia de a produce şi tranzacţiona ţesături este, la origine, tot de inspiraţie britanică. Iar când spun britanic, nu mă refer la pălăria melon și umbrelă. Este mai mult Aston Martin, James Bond, David Beckham… Avem o abordare modernă, spre ti­pul „cool Brit“. Modul în care croim costumele este mai mult britanic decât italian, așa că ne diferențiem de ofertele unor companii foarte bune, cum ar fi Zenia, Brioni, Canali și așa mai departe. Îi respectăm foarte mult, de multe ori ei cumpără ma­teriale de la noi, dar avem o perspectivă diferită. Clientul nostru se poate aștepta la o viziune ușor diferită faţă de producătorii italieni, deoarece nu au doar opțiunea alegerii țesăturii, ci au şi o varietate de croieli și opțiuni. Clienţii pot avea parte de o personalizare de neegalat pentru costumele lor, în nicio altă companie neavând acest tip de alegere.

Acest lucru plasează compania în competitivul segment high-end al pieței mondiale a hainelor pentru bărbați...

Scabal nu este un lux foarte evident, dar e un lux rafinat. Și, în același timp, e un lux la prețuri accesibile. Ne mândrim cu o definiție a luxului, ce poate fi accesibil pentru mulți. Noi nu vrem să facem costume pe care doar o mână de oameni să şi le poată cumpăra. (doar pentru o nișă cu potenţial financi­ar). Întotdeauna le spun clienților mei că Scabal este ca BMW sau Audi. Este foarte atractiv, puternic, cu un design excelent, extrem de fiabil şi care nu te va lăsa niciodată la greu. Și ți-l poți permite, totuși. De aceea nu spun Bentley sau Ferrari, Maybach… Vrem ca publicul să îşi permită produsele noastre, așa că vindem managerilor, avocaților, medicilor, proprietarilor de companii, politicienilor, actorilor. Dar în acelaşi timp avem personalităţi foarte cunoscute în rândul clienților noștri.

Ați putea dezvălui nume de clienți celebri și gama dum­neavoastră de prețuri?

Săptămâna trecută mi s-a spus că Eric Clapton a cum­părat un costum de la noi, Paul McCartney poartă costumele noastre, Justin Timberlake, David Beckham, Donald Trump. politicieni, mulți oameni din showbiz, cântăreți. Clienţii noştri nu sunt doar politicieni bătrâni și bogați. Marea majoritate a clienților noștri sunt oameni din clasa medie. Nu trebuie să fii sărac, trebuie doar să ai niște bani. Un costum Scabal normal ar începe de la 1.500 de euro, dar nu există nicio limită. Am vândut recent un costum din vicuña pură pentru mai mult de 20.000 de euro. Poţi cumpăra articole de îmbrăcăminte extraordinare pentru noi, dar mulți oameni cumpără costume începând de la 1.500 la 2.500 de euro. Acesta este în medie intervalul de preţuri în care ne desfășurăm activitatea.

„Îmbrăcămintea este un semn de respect pentru oameni care îți plac. Respect pentru tine și pentru persoanele pe care le întâlnești pe parcursul
unei zile“


Pentru multe companii străine, România nu este o piață atrăgătoare. Ce vă atrage aici?

Am venit în România printr-o singură persoană, Julia Kristensen. Ne-am găsit unul pe altul. Noi am ajutat-o pe Julia Kristensen în România, iar ea a contri­buit la intrarea Scabal în România. Ju­lia și-a început afacerea cu haine făcu­te la comandă și a dezvoltat-o într-un mod foarte profesionist. În acest fel, ea a ajutat Scabal să își facă un nume în România, iar noi, oferindu-i tot sprijinul pe care l-am putut oferi, am ajutat la stabilirea Juliei Kristensen ca un nume în moda bărbaților din Ro­mânia. Ea a început să facă afaceri cu noi în România în urmă cu 17 ani. Ne-a interesat România, deoarece în acea perioadă hainele de calitate erau aproape inexistente. A fost un înce­put, șifonierele oamenilor lor erau goale, le era foame de bun gust, de stil european, de țesături frumoase, de croiala bună.. A fost un moment fantastic în de a începe o afacere și de a o dezvolta împreună. Acum, România este o piață mult mai ma­tură, dar încă foarte interesantă, pentru că acum oamenii știu mai multe, au o bună cunoaștere generală, toate brandurile de top fiind în România. Sunt mândru să spun că am fost prin­tre primii care au venit aici. Multe dintre cele mai importante persoane din România cunosc Scabal de foarte mult timp . Iar pentru că Julia Kristensen a dezvoltat afacerea atât de bine, noi am fost capabili sa rămânem partenerii ei exclusivi. Nu ne-am dorit să avem propriile magazine iar cu Julia suntem prezenţi în trei locuri din București: Casa Frumoasă, Marriott și Radisson.

Credeţi că este valabilă încă vechea zicală „haina face pe om“?

Este foarte adevărată; este mai importantă decât cred oamenii din zilele noastre. Ai doar o singură șansă pentru o pri­mă impresie. Acesta este crezul meu, asta este ceea ce spun tuturor celor care vin la mine pentru sfaturi. Dacă ratezi această șansă, e foarte greu să mai schimbi ceva. De îndată ce ieși pe ușă, este foarte important să arăți în modul în care doreşti să fii perceput, pentru a face o anumită impresie. Eu sunt un mare adept al conceptului „îmbracă-te pentru succes“. Sunt sur­prins și uneori șocat de modul în care bărbații nu se mai în­grijesc de acest aspect. Există o tendință să acorde mai puţină atenţie hainelor, să fie un pic mai neglijenţi, dar pot să vă spun că oamenii se uită la cum arăți. Și ei văd dacă ceasul este foarte ieftin, dacă costumul tău nu este bun, se observă  dacă tricoul tău este curat, dacă cravata ta este frumoasă sau dacă părul tău este tuns în mod corespunzător. Puteți, de asemenea, exa­gera, să spunem, dacă te îmbraci mai bine decât superiorul ierarhic. Dar pericolul ca asta să se întâmple este foarte limitat. Cei mai mulți oameni din zilele noastre subestimează acest as­pect și mereu le spun că ratează o oportunitate. Mai întâi de toate, îmbrăcămintea este un semn de respect pentru oameni care îți plac. Respect pentru tine și pentru persoanele pe care le întâlnești pe parcursul unei zile. Dacă sunteți o persoană în­grozitoare, haina de calitate nu te va face un om mai bun, dar te va face să arăți ca o persoană mai bună.

Punctul dumneavoastra de vedere reflectă faptul că an­gajaţii Scabal sunt mai degrabă consilieri decât oameni de vânzări?

Noi încercăm să ajutăm oamenii să facă impresia bună pe care și-o doresc și ne dorim să protejăm clienții pentru a nu deveni prea supuşi tendinţelor modei. De exemplu, există un trend la bărbați de a purta jachetele foarte scurte. În unele ca­zuri, atunci când ești foarte tânăr, foarte sportiv, foarte chipeș, acesta poate fi un lucru bun. Dar dacă eşti ca mine, de peste 50 de ani, nu foarte subțire și porţi un sacou care este de cinci sau zece centimetri mai scurt, arăți ridicol. Încercăm să protejăm oamenii pentru a nu face o alegere greșită. În trecut oame­nii mergeau la croitor pentru sfaturi, iar aceste sfaturi lipsesc acum. Astăzi alergăm prin magazine și vânzătorii sunt atât de disperați să îți vândă ceva, încât orice ai alege ei îți vând acele lucruri. Noi vrem să dăm sfaturile potrivite. Există mai multe aspecte de care oamenii pot ţine cont, pe care le pot folosi pentru cele mai bune alegeri, în funcție de modul în care arată. Desigur, la sfârșitul zilei dorim să vindem ceva, dar, de aseme­nea, să-ți spunem ce să nu cumperi şi de ce. Ne luăm libertatea de a spune «Acest lucru nu este pentru tine». Costumele noas­tre ar trebui să fie o investiție care să merite.

Cât de greu este să găsești un croitor bun astăzi având în vedere că multe meşteşuguri au dispărut?

Este greu să găseşti croitori buni, și de aceea avem o fabrică în Germania și un atelier în Italia. Instruim o mulțime de croitori, îi învățăm pe tineri să facă croitorie, pentru că experiența noastră spune că este nevoie de cel puțin la fel de mult timp pentru a fi un croitor bun cum este nevoie pentru a fi un doctor bun. Vorbim de 5-6-7 ani. Este foarte dificil să formezi acești croitori și toate companiile de lux au aceeași problemă. Croitorii sunt pe cale de dispariție; toți tinerii vor să fie specialiști în IT, jurnaliști etc. Şi în general se întreabă: „De ce ar trebui să cos pantaloni?“. Dar un croitor bun este, la sfârșitul zilei, adevăratul rege. El poate face lucruri pe care nimeni altcineva nu le poate face. Într-o eră a producției de masă, când cele mai multe dintre hainele noastre vin din Chi­na sau Bangladesh, este plăcut să ai câteva piese în garde­roba ta care sunt originale, de bună calitate și croite într-un mod tradițional.