„Recitalul de sâmbătă a început cu o sonată de Brahms [...] şi s-a încheiat cu Sonata Kreutzer de Beethoven, care reprezintă una dintre piesele cele mai glorioase din repertoriul lui George Enescu. L-am auzit de atâtea ori interpretând-o, încât lucrarea este intim legată de vioara, de arcuşul, de prezenţa lui fizică. Cum aş putea să vă descriu gravitatea senină, tristeţea reculeasă, nobila melancolie, admirabila melancolie beethoveniană pe care George Enescu ne face să le simţim în această sonată veche, care devine, totuşi, nouă ori de câte ori este interpretată de el?“
