de Ana Maria Bodeanu
Până la vârsta de zece ani nu a
văzut nici măcar un spectacol de balet și nici nu dădea semne că ar fi talentat
la dans. Când aproape împlinise 11 ani, tatăl său, sfătuit de un prieten,
dansator de balet, a decis să-l trimită pe Edward la Cluj-Napoca la o școală de
balet de stat. Deși de profesie geolog, tatăl său era din multe puncte de
vedere un artist neîmplinit fiind și el actor și muzician amator.
Clug își amintește că era un
băiețel slăbuț iar colegul tatălui său, care absolvise școala de balet la
București, l-a convins să se gândească serios la balet. În 1983, a luat
examenul de admitere la școala de balet din Cluj- Napoca, dar după trei luni era
să fie exmatriculat din cauza lipsei de seriozitate. Acesta a fost momentul în
care și-a dat seama că îi place baletul cu adevărat și a decis să „studieze
dansul sau nimic altceva“. A fost printre cei douăzeci de copii care au
finalizat școala de balet, din cei cinci sute înscriși.
Șansa unei cariere internaționale
a venit pentru Edward la18 ani, când a fost invitat la o audiție la Teatrul
Maribor de către unul dintre foștii săi profesori, Vasile Solomon, un
binecunoscut balerin care lucra în Slovenia la momentul respectiv. Și-a început
cariera în 1991 ca dansator principal cu roluri solo, dar curând a început să
exploreze mișcări din afara baletului clasic. În anul 2003, a fost numit
directorul artistic al Teatrului Național Sloven din Maribor și de atunci pune
în scenă spectacole de balet originale și inovative. Clug a atras atenția
publicului internațional datorită stilului său coregrafic particular, punând
în scenă spectacole în toată lumea și construindu-și o carieră recunoscută la
nivel mondial.
