de Ileana Pascu

Lucrările tale din ultima perioadă sunt reprezentate de instalații luminoase plasate în medii naturale. Cum ai ajuns la aceasta reprezentare artistică?

Parte din practica mea constă în a juxtapune elemente naturale cu materiale sintetice. Instalațiile LED pe care le plasez în peisaje naturale sau urbane au apărut ca un răspuns direct la explorările mele prin astfel de spații. Prima intervenție de acest gen am realizat-o acum aproximativ patru ani, într-o câmpie deschisă, pe un teren plat acoperit cu iarbă. Am fost surprins să văd cum lucrarea, un obiect evi­dent artificial, intra într-un dialog neașteptat cu me­diul înconjurător. Diferența dintre cele două genera o tensiune vizuală și emoțională care mi s-a părut foarte puternică.

Ulterior, pendulând constant între viața urbană și cea petrecută în natură, am început să văd aceste forme ca pe niște prezențe care pot fi inserate în di­verse contexte. De multe ori, îmi alegeam o locație, fie un proiect arhitectural abandonat, un pod aflat în afara orașului, fie un luminiș izolat între doi co­paci, o examinam atent, apoi instalam formele, le fotografiam și, la final, demontam totul fără a lăsa nicio urmă. Era un gest temporar, efemer, dar cu o încărcare intensă. Siturile post-industriale, în special, au o rezonanță aparte în practica mea. Le abordez ca arhive vii, locuri care păstrează urmele unui scop trecut și liniștea unor viitoruri întrerupte. Mă atrage temporalitatea lor suspendată și tensiunea fragilă dintre prezență și absență. Lucrările mele activează aceste spații prin instalații bazate pe lumină și, uneori, prin performance-uri înregistrate, intervenind ade­sea în goluri arhitecturale sau structuri neterminate. Aceste intervenții efemere sunt ulterior recontextu­alizate în materiale video și sonore, așa cum se poate observa în seriile Liminal Spaces sau Workerz, în care prezența umană bântuie și recuperează aceste pei­saje altădată funcționale. Este o practică bazată pe observație, gest temporar și dialog cu locul, un mod de a asculta spațiile și de a le activa.


LED-ul are capacitatea de a rămâne vizibil în aproape orice condiții — zi, noapte, ploaie sau soare — și a devenit un element esențial în practica mea.


Care au fost etapele evoluției tale ca artist și tehnicile folosite?

Primele impulsuri le-am avut încă din copilărie, când am început să experimentez cu pictura, desenul și scrisul. Mai târziu, mi-am dat seama că sunt atras mai degrabă de tridimensional, zona în care am și în­ceput să-mi dezvolt vocabularul artistic și să conturez un limbaj propriu. Un pas important a fost momentul în care am început să lucrez cu metal. Am ales acest material pentru că, deși este dur, pentru mine era ușor de prelucrat. Puteam să asamblez ceva într-un timp relativ scurt și să construiesc forme stabile, cu o prezență puternică și o rezistență în timp. În paralel, experimentam și cu videoproiectie și am început să le combin. Metalul a devenit un suport solid pentru fasciculele de lumină, însă efectul era vizibil doar în anumite condiții. Așa am ajuns să lucrez cu LED. LED-ul are capacitatea de a rămâne vizibil în aproape orice condiții — zi, noapte, ploaie sau soare — și a devenit un element esențial în practica mea. În prezent, sunt interesat de mai multe medii, dar încerc să rămân con­centrat pe câteva direcții: video, sculptură, instalație, desen și fotografie. Limbajul meu artistic este încă în formare, iar ceea ce îmi doresc cel mai mult este să ajung la o claritate conceptuală tot mai puternică.


Care sunt temele sau mesajele pe care le explorezi în creația ta?

În practica mea explorez teme precum tranziția, spațiile de trecere și momentele suspendate între trecut și viitor, între natural și artificial, între uman și obiect, între prezent și memorie. Instalațiile mele sunt tem­porare, dar lasă în urmă documentare foto și video, care funcționează ca martori ai intervențiilor efemere. Folosesc fotografia ca răspuns la aceste momente orchestrate, iar video-ul, adesea filmat în slow motion, ca mijloc de a forța privitorul să observe detalii emoționale și expresii subtile care, în mod obișnuit, ne scapă. În felul acesta, încerc să activez o formă de atenție profundă și de empatie față de spații și prezențe pe care altfel le-am ignora.


Când ai avut certitudinea că vrei să urmezi o carieră artistică?

Nu cred că am avut vreodată, în mod conștient, certitudinea că ăsta este drumul pe care trebuie să merg. A fost mai degrabă un pro­ces de încercări repetate, rătăciri și încăpățânare. Am tot lucrat, am ex­perimentat și, la un moment dat, m-am trezit că investisem prea mult timp, efort și confuzie creativă ca să mai dau înapoi. Practic, am ajuns aici dintr-o combinație de pasiune și lipsa unui plan B clar.


Momentele care ți-au definit cariera artistică?

Perioada de tranziție de după terminarea studiilor, în care am avut libertatea (și nesiguranța) de a experimenta fără direcții clare. Prima expoziție personală, în 2018 în hambarul galeriei 418 de la Cetate, un moment de validare și ex­punere publică.

Primul atelier - locul unde am început să dau formă concretă ideilor.

Prezentul – un parcurs în continuă clarificare, în care fiecare proiect adaugă o nouă piesă în construcția unei practici coerente.


Provocările ca artist?

Găsirea timpului și a spațiului pentru experiment. Una dintre provocările cele mai mari este să creez condițiile necesare pentru o explorare reală, acele momente de lucru fără presiune, fără un scop imediat, doar pentru a testa, a greși, a observa. Apoi ar mai fi relația cu spațiul public. Atunci când instalez lucrări în locuri neautorizate sau neofi­ciale, mă aflu la limita dintre artă și intervenție. Asta implică asumarea unor riscuri dar și o atenție profundă la context. Îmi pun mereu întrebarea: activez un loc sau îl perturb?


Cum definești succesul în artă?

Pentru mine, succesul în artă are mai multe etape și nu arată la fel pentru toată lumea.

Ai succes când scoți prima lucrare din atelier și ai curajul s-o expui.

Ai succes când vinzi prima piesă și îți dai seama că tot ceea ce faci are valoare și din­colo de spațiul tău personal. Ai succes când începi să te susții din artă, uneori complet, alteori printr-un echilibru între creație și alte activități adiacente.

Dar, cel mai important, cred că ai succes când reusești să te bucuri sincer de proces, să transmiți ceva real prin ceea ce faci și, în același timp, să trăiești din asta fără să-ți pierzi vocea.


Cine este Albert Kaan dincolo de artă?

Dincolo de artă, sunt un observator al spațiului și al ritmurilor vieții.Timpul petrecut între oraș și natură m-a învățat să privesc mai atent detaliile care, de multe ori, trec neob­servate: o clădire abandonată, un peisaj tăcut, o prezență umană care nu-și mai găsește locul. Aduc cu mine o curiozitate constantă pentru cum se transformă locurile și oame­nii, și ce povești rămân în urma acestor schimbări.