de Liana Vasilescu, Foto: Shutterstock
Lumina înseamnă
atmosferă. Iar atmosfera e vitală pentru felul în care percepi un anume spațiu,
pentru cât de bine te simți și cât de adecvat poți să-l folosești în scopul
pentru care era destinat. Și cum o zi din viața fiecăruia dintre noi e
alcătuită din momente cât se poate de diferite ca activitate, stare și ritm, e
limpede că și lumina în care se petrece fiecare dintre aceste momente este
diferită și trebuie gândită diferit.
Succesul unei amenajări
este dat, în, cele din urmă, de buna utilizare a luminii. Spațiul, culorile,
obiectele de mobilier și decorațiunile pot fi cele mai frumoase din univers;
dacă lumina care cade pe ele nu e cea potrivită, efortul a fost inutil. Există
două aspecte majore ale discuției: lumina naturală și cea artificială. Prima
se află, parțial, dincolo de controlul nostru, pentru că ține de geografie,
climă, anotimp și… noroc; dar pentru că e demonstrat științific că serotonina
(hormonul fericirii) ne invadează de cinci ori mai repede sub razele soarelui,
trebuie să profităm și să sporim pe cât posibil lumina naturală din viața
noastră: ferestre mari, oglinzi care să preia lumina, spații simple, deschise,
fără cotloane și coridoare. A doua categorie este cea despre care vorbim acum
mai pe îndelete: lumina artificială.
Lumina este cel mai puternic mediu creativ. Majoritatea lucrurilor pe care le știm despre lume le-am aflat și le-am perceput prin intermediul ochilor, iar una dintre primele informații de la orele de fizică din liceu spunea că felul în care vedem lucrurile depinde de cum sunt ele luminate.
Fiecare activitate are lumina ei
Atunci când gândești
sistemul de iluminat dintr-o cameră punctul de pornire trebuie să fie ce anume
se va întâmpla în acea cameră. Ce activități vor avea loc sau pot avea loc, în
termeni rezonabili – evident că nu ai cum să prevezi cu certitudine că la un
moment dat vei aduce un puzzle uriaș pe podea care va face vitală o veioză cu
lumină direcționată în mijlocul pardoselii.
Dar într-un living poți ști că vei avea nevoie de o veioză cu lumină direcționată lângă fotoliul unde citești, de o lustră suspendată deasupra mesei (dacă zona de dining este înglobată în living) sau de o lumină difuză pentru serile cu prietenii la un pahar de vin.
Mai multe surse, mai multe intensități
Repetă sintagma de mai sus până o știi pe dinafară. Acesta trebuie să fie motto-ul tău când pornești în căutarea luminii perfecte. Niciodată o singură sursă de lumină nu va acoperi toate necesitățile unei camere – cu atât mai puțin acea sursă clasică, cea mai întâlnită și totuși cea mai nereușită dintre toate: lustra-pendul de tavan, poziționată arbitrar în mijlocul tavanului. Deși e prevăzută în toate proiectele de electrice dintr-un fel de inerție probabil, e o lumină utilă doar atunci când ți-ai pierdut pe covor cercelul sau butonul de la cămașă și ai nevoie de toate reflectoarele posibile. Un mix bun pentru living e alcătuit din aplice, veioze de două tipuri – decorative și cu lumină direcțională – și, ideal vorbind, un sistem de leduri sau spoturi încastrate, ascunse, inclusiv în spatele mobilierului.
Aplicele
Sunt o bună soluție pentru holuri și pentru a scoate în evidență o anumită textură a peretelui – tapet, tencuială sau chiar un print sau un tablou. Lumina e indirectă iar înălțimea trebuie să fie un pic mai sus de nivelul ochilor, ca să percepi ceea ce este luminat, nu sursa.
Veiozele și lampadarele
Cea mai la îndemână soluție – aici o să găsești cea mai mare varietate de modele, prețuri, texturi etc. Lampadarele își găsesc de obicei un loc bun în colțuri, pe care le „deschid”, mărind vizual camera atât ca suprafață cât și ca înălțime, mai ales dacă au două brațe din care unul luminează către tavan.
Regula generală este că veiozele mici, discrete, trebuie plasate cât mai aproape de nivelul solului, pentru că vor construi o senzație de confort, de intimitate; în același timp, cele decorative, care trebuie văzute ca obiecte de design, vor „urca” la nivelul unor măsuțe de cafea (sub nivelul ochiului) sau, dimpotrivă, pe console mai înalte, astfel încât becul (sau locul unde lumina e deranjant de puternică) să fie deasupra nivelului ochilor atunci când stai jos.
Lămpile pentru citit
Aici intră și cele de birou, a căror lumină este suficient de puternică, focalizată și direcționată. Trebuie să ai o astfel de veioză pe masa de lucru și, obligatoriu, lângă fotoliul, canapeaua sau pervazul unde obișnuiești să citești. Nimic nu e mai obositor, neplăcut și chiar nesănătos decât să încerci să citești la lumina dată de un candelabru sau pendul de tavan.
Track Lighting
Au avut momentul de glorie acum ceva vreme, când erau utilizate nemăsurat și transformau orice living într-un fel de lounge area. În realitate, ele trebuie utilizate pentru funcțiune, nu pentru aspect – atunci când ai o bibliotecă cu detalii care merită scoase în evidență de-a lungul unui perete sau când pot atrage atenția asupra unui șemineu spectaculos.
Design interior
Un aspect care nu trebuie ignorat. Uneori, un corp de iluminat bine ales poate deveni punctul focal al unei încăperi. Există piese de design iconice, dar acestea trebuie lăsate să-și facă efectul fără bruiaj, ceea ce înseamnă că le gândești mai degrabă ca pe o sculptură luminoasă decât ca pe un obiect funcțional.
De la subiect la... obiect
Dacă până acum am vorbit
despre corpurile de iluminat în sine, acum vom muta atenția către
„destinatarul” luminii: zona/obiectul pus sub reflector și felul în care faci
asta ca să obții cel mai bun efect.
Evident, aici putm
discuta despre câteva reguli generale, bazate mai ales pe texturile obiectelor
care vor primi lumină. Mai departe, fiecare dintre noi știe ce piese de mobilier,
decorațiuni, tablouri sau pur și simplu zone și-ar dori să scoată în evidență.
Un obiect întunecat, în culori închise, absoarbe mult mai multă lumină – ia în considerare un bec mai puternic suprafețele lucioase/lustruite reflectă lumina și o sporesc – un simplu led poziționat pe serviciul de ceai din argint aproape că îl transformă într-un corp de iluminat texturarea suprafeței luminate și modelul schimbă unghiul luminii și o proiectează pe pereți/tavan sub forma respectivului model.
În loc de concluzie
Lumina
și felul cum o folosești în spațiul în care trăiești sunt mai importante decât
credeai poate până acum. În același timp, vorbim despre veioze, lampadare,
candelabre – despre corpuri mobile și, în general, de dimensiuni rezonabile.
Asta înseamnă că greșelile nu sunt ireversibile (ca atunci când ai construit
din rațiuni obscure un stâlp în mijlocul livingului, deși chiar și atunci mai
sunt soluții salvatoare). Înseamnă că poți experimenta și, mai ales, că poți da
un aer nou casei tale doar schimbând un abajur sau înălțimea unei veioze.
Important e să îți dai timp să observi cum te simți și să creezi exact acel
echilibru între vizibilitate și atmosferă care ți se potrivește.

